Politic

Prefectul Constanței Dan Jeacă dă cu bâta în legislație!

Fostul ofițer SRI ajuns prefect al Constanței, Dan Jeacă, manifestă un dispreț total pentru transparență. Pus să vegheze la respectarea legii, el este primul care o încalcă.
Publicația noastră a solicitat pe 10 mai 2018 Prefecturii Constanța copii după 7 Hotărâri de consiliu local emise de o primărie din județ. Conform informațiilor noastre, în baza acestor HCL, un oficial al primăriei în cauză a intrat în posesia unor terenuri foarte valoroase, cu încălcarea legii. Neprimind un răspuns după depășirea termenului legal de 30 de zile lucrătoare, am revenit cu o altă solicitare, în urma căreia, am primit copii după doar două dintre cele 7 hotărâri solicitate, cu următoarea explicație prin partea Prefecturii:
„Întrucât volumul de căutare în arhiva instituției este mare, urmează să vă transmitem copii după celelalte solicitări de Hotărâri ale Consiliului Local”.


Deși conform legii publicația noastră ar fi putut să acționeze în judecată Prefectura Constanța, pentru obținerea documentelor solicitate, am considerat că nu acesta este rolul nostru și am insistat să obținem HCL-urile cu pricina. După instalarea în funcția de Prefect a lui Dan Jeacă, i-am telefonat și i-am spus că așteptăm să primim documentele solicitate. Am fost asigurați că le vom primi în scurt timp. Iată că au trecut 4 luni și Prefectul Constanței nu catadicsește să ne trimită aceste documente.
În condițiile în care sursele noastre spun că respectivele HCL-uri au dispărut în mod misterios din sediul primăriei emitente, iar Prefectura refuză să ne oefere copii ale acestor documente, începem să ne întrebăm cât de mare este rețeaua ce are interes să ascundă aceste ilegalități! Oare aceste documente au dispărut și din Prefectură?

Primăria Medgidia așteaptă ca Prefectul să se pronunțe asupra legalității a 3 H.C.L., tot de 4 luni!

Prefectul a rămas corigent la comunicare și față de Primăria Medgidia, care a trimis 3 adrese la care nu a primit niciun raăspuns. Primarul Valentin Vrabie îi acuză pe consilieri pe consilierii locali din Medgidia că au inițiat și adoptat 3 hotărâri de C.L. fără aviz de legalitate. De aceea, Primăria Medgidia a solicitat Prefecturii să se pronunțe asupra legalității acestor acte.
„Primăria a cerut, de 4 luni de zile, aviz de legalitate sau nelegalitate, fără să primească un răspuns. În această situație, Prefectul județului mă pune în situația riscantă de a pune în aplicare niște hotărâri care se pot dovedi ilegale”, a declarat primarul Vrabie pentru Dezvăluiri.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top