Fără categorie

Precizari

Precizari
Precizari

Referitor la interpretările apărute în presă cu privire la achiziţia din fonduri europene a unor servicii de telefonie mobilă şi telefoane mobile, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) face următoarele 

PRECIZĂRI

Asigurarea performanţei în procesul de atragere a fondurilor europene presupune şi asigurarea unor dotări şi mijloace tehnice adecvate pentru personalul care gestionează programele operaţionale europene.

Programul Operaţional Regional, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, este cel mai performant dintre programele operaţionale sectoriale româneşti, atât din punctul de vedere al stadiului contractării, cât şi al absorbţiei efective de fonduri europene.

Serviciile şi aparatele de telefonie mobilă pe care MDRT intenţionează să le achiziţioneze pentru POR sunt finanţate din fonduri europene, prin Axa de asistenţă tehnică a programului. Precizăm că Asistenţa Tehnică are un buget separat, destinat tocmai funcţionării optime a autorităţii de managem…

Precizari

Referitor la interpretările apărute în presă cu privire la achiziţia din fonduri europene a unor servicii de telefonie mobilă şi telefoane mobile, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) face următoarele 

PRECIZĂRI

Asigurarea performanţei în procesul de atragere a fondurilor europene presupune şi asigurarea unor dotări şi mijloace tehnice adecvate pentru personalul care gestionează programele operaţionale europene.

Programul Operaţional Regional, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, este cel mai performant dintre programele operaţionale sectoriale româneşti, atât din punctul de vedere al stadiului contractării, cât şi al absorbţiei efective de fonduri europene.

Serviciile şi aparatele de telefonie mobilă pe care MDRT intenţionează să le achiziţioneze pentru POR sunt finanţate din fonduri europene, prin Axa de asistenţă tehnică a programului. Precizăm că Asistenţa Tehnică are un buget separat, destinat tocmai funcţionării optime a autorităţii de management a POR.

În urma acestei achiziţii, doar personalul de conducere implicat în derularea POR va beneficia de aparate de tip smartphone. Este vorba de angajaţi care efectuează în mod frecvent deplasări în interes de serviciu, iar pe durata acestora este esenţial să aibă acces la informaţiile necesare în procesul decizional şi la mijloace de comunicare eficiente.

Procedura de achiziţie a Serviciilor de telefonie mobilă şi telefoane mobile pentru POR este derulată în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Valoarea acordului cadru ce va fi încheiat în urma aceste achiziţii, pentru cele 190 de abonamente şi telefoane, va fi mai mică decât valoarea de circa 50.000 euro estimată iniţial, ca urmare a faptului că termenul de finalizare a acordului este 31.12.2012. În aceste condiţii, durata contractuală maxim posibilă se va reduce la 13 luni, în loc de 16, cum era prevăzut la lansarea procedurii.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top