PRECIZARE
Cu privire la informaţiile apărute în presă legate de acordarea Plăţilor Naţionale Directe Complementare (CNDP) la specia bovine, pentru o corectă informare a opiniei publice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) face următoarele precizări:
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabără, s-a întâlnit cu o parte din reprezentanţii Federaţiei Crescătorilor de Bovine şi ai Asociaţiei Generale a Crescătorilor de Taurine din România, joi, 10 noiembrie 2011, la sediul MADR. Aceştia au fost invitaţi la discuţii în calitate de reprezentanţi ai sectorului crescătorilor de bovine, nu în calitate de membri afiliaţi AGROSTAR.
Dorim să precizăm că în contextul crizei economice la nivel mondial şi european, MADR a căutat soluţii pentru ca suma alocată pentru acordarea CNDP la specia bovine să fie mai mare decât cea acordată în anul 2010. De altfel, nu s-a discutat niciodată acordarea sumei de 700 lei/cap de animal şi, de asemenea, …
PRECIZARE
Cu privire la informaţiile apărute în presă legate de acordarea Plăţilor Naţionale Directe Complementare (CNDP) la specia bovine, pentru o corectă informare a opiniei publice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) face următoarele precizări:
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabără, s-a întâlnit cu o parte din reprezentanţii Federaţiei Crescătorilor de Bovine şi ai Asociaţiei Generale a Crescătorilor de Taurine din România, joi, 10 noiembrie 2011, la sediul MADR. Aceştia au fost invitaţi la discuţii în calitate de reprezentanţi ai sectorului crescătorilor de bovine, nu în calitate de membri afiliaţi AGROSTAR.
Dorim să precizăm că în contextul crizei economice la nivel mondial şi european, MADR a căutat soluţii pentru ca suma alocată pentru acordarea CNDP la specia bovine să fie mai mare decât cea acordată în anul 2010. De altfel, nu s-a discutat niciodată acordarea sumei de 700 lei/cap de animal şi, de asemenea, nu s-a pus problema ca acest sprijin să fie corelat cu nivelul sprijinului acordat în 2009. În toate întâlnirile avute cu crescătorii de animale de-a lungul anului, mesajul ministrului agriculturii a fost că se preconizează o creştere a cuantumului pe cap de animal la specia bovine, faţă de anul 2010, deşi efectivele eligibile au crescut în 2011.
Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea cuantumului Plăţilor Naţionale Directe Complementare în sectorul zootehnic, pentru specia bovine, în anul 2011 propune prima pe exploataţie în valoare unitară de 460 lei /cap de animal, în limita sumei de 665.531.680 lei. În anul 2010 cuantumul pe cap de animal a fost de 410 lei/cap, în limita sumei de 569.014.000 lei.
Totodată, menţionăm că ministrul agriculturii, împreună cu specialiştii din cadrul MADR va continua seria întâlnirilor cu reprezentanţii organizaţiilor profesionale, în special cu preşedinţii asociaţiilor judeţene de crescători pentru găsirea şi a altor soluţii, pe lângă acordarea CNDP, care să ducă la îmbunătăţirea activităţii în sectorul de creştere a bovinelor.
Data publicarii: 14-11-2011
