COMUNICATE

Posta Româna si-a dotat angajatii cu telefoanele perimate ale Cosmote

Cei peste 8000 de angajati ai Companiei Nationale Posta Româna sunt cobaii unui experiment aproape unic la nivel national. De mai bine de zece ani, oficialii companiei refuza sa armonizeze nivelul salariilor în raport cu veniturile si profitul net realizat.
La începutul anului trecut, Posta Româna a mai adoptat o masura de asa-zisa ameliorare a conditiilor propriilor angajati, dotându-i cu telefoane mobile noi, dar perimate moral, pe baza unui contract semnat cu proaspatul, pe atunci, operator de comunicatii mobile Cosmote.

Un articol de ADRIAN CÂRLESCU

Cei peste 8000 de angajati ai Companiei Nationale Posta Româna sunt cobaii unui experiment aproape unic la nivel national. De mai bine de zece ani, oficialii companiei refuza sa armonizeze nivelul salariilor în raport cu veniturile si profitul net realizat. Motivele sunt de-a dreptul anistorice, de vreme ce compania invoca de fiecare data includerea sa pe listele de monitorizare ale Fondului Monetar International, desi acordul stand-by care a condus la aceasta situatie a fost mereu renegociat, întrerupt si reluat cu sferturi de masuri. Aceasta stare de fapt este exploatata de fiecare data în interesul patrimonial al managerilor numiti politic, al politicienilor de care depinde în cele din urma soarta postasilor si, mult mai grav, al liderilor de sindicat, care ar putea sa obtina un alt statut social si un alt nivel de trai pentru cei pe care îi reprezinta. Daca ar vrea! Exemple ilustrative pentru afirmatia anterioara pot fi produse cu duiumul, cel mai la îndemâna fiind iluzia cresterii veniturilor, prin acordarea deja celebrelor bonuri de masa. Masura în cauza amelioreaza, e drept, nivelul de trai al postasilor, însa nu conteaza câtusi de putin ca baza de calcul pentru pensii si nici macar pentru obtinerea unui credit personal, atât de obisnuit în societatile de consum la care tindem sa ne aliniem. Conteaza însa pentru controversatii lideri de sindicat Matei Bratianu si Dumitru Costin, doua personaje care au trecut la sindicalismul de complezenta de când în mediile publice se vehiculeaza informatia ca si-ar fi rezervat o felie consistenta din piata bonurilor de masa. În lipsa oricarei initiative reale de sprijinire a angajatilor CNPR, cei doi lideri sindicali de la BNS au gasit timpul necesar sa-si oficializeze obedientele politice si de afaceri, aciuându-se în consiliile de administratie ale unor societati controlate de tripleta Vântu – Luca – Vladescu, în vreme ce o buna parte din profitul Postei Române era dirijat spre Fondul Proprietatea, nasit de susnumitii, si nicidecum spre rotunjirea binemeritata a salariilor postasilor. Pe baza acelorasi obediente, serviciul de salubritate al CNPR urma sa fie externalizat în beneficiul firmei Postcom, controlata de un basarabean din anturajul lui Sorin Ovidiu Vântu. Sub presiunea opiniei publice, afacerea a fost trecuta în stand-by, însa ar putea fi reluata în orice moment sub alte si alte aranjamente. Pâna atunci, o alta afacere a atins cotele succesului, mai ales ca de data aceasta a fost dospita în tacere.

Cosmote sau telefonia pe masura salariilor din Posta

La începutul anului trecut, Posta Româna a mai adoptat o masura de asa-zisa ameliorare a conditiilor propriilor angajati, printr-o decizie similara de cheltuire a veniturilor în cu totul si cu totul alte scopuri decât acela de crestere a salariilor. Astfel, compania si-a dotat angajatii cu telefoane mobile noi, dar perimate moral, pe baza unui contract semnat cu proaspatul, pe atunci, operator de comunicatii mobile Cosmote. Grecii de la OTE abia rebranduisera prafuitul Cosmorom, ca s-au si trezit cu dublarea portofoliului de clienti, de pe urma unui singur contract. Dupa un an de activitate, când deja obtinusera o acoperire de 76% din suprafata României si de 92% din populatie (extinderea a avut loc în functie de aglomerarile urbane), cu un portofoliu de peste un milion de clienti si venituri de peste 126 de milioane de euro, grecii de la Cosmote au apelat înca o data la ajutorul CNPR.  De data aceasta, pe masura extinderii planurilor de afaceri! Prin noul contract, CNPR se obliga sa încaseze facturile telefonice Cosmote, în peste 500 de oficii informatizate, din totalul de 7.100 de unitati detinute la nivelul întregii tari. Într-o faza ulterioara, numarul acestor oficii postale ar putea creste, pe masura ce CNPR va continua procesul de dotare cu scanere ale codurilor de bare (aceasta este modalitatea efectiva prin care platile sunt operate în conturile de client). În mod cert, parteneriatul cu Cosmote a generat o modernizare a postei (telefoane mobile pentru angajati, trecerea la sistemul codurilor de bare), dar toate acestea sunt de fapt dovezi elocvente ale faptului ca CNPR ar avea bani sa plateasca si salarii decente. În fond, daca a avut bani pentru telefoanele perimate ale grecilor…

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top