Consiliul European

Politică şi fotbal

O veche zicală românească spune că „la politică şi la fotbal ne pricepem cu toţii”. Acum, dacă ar fi să vorbim de fotbal, nu putem omite subiectul-bombă de săptămâna trecută: Este vorba despre suspendarea plăţilor UE(FA) către o serie lungă de cluburi româneşti. Motivul – refuzul formal al Uniunii Europene de fotbal de a finanţa cluburi care au datorii de achitat către Stat, către partenerii de afaceri, sau către foşti şi actuali angajaţi.
În fond, gestul este unul mai degrabă simbolic. Sumele în cauză nu sunt foarte mari, nici măcar pentru echipe ca Oţelul Galaţi. La polul celălalt, UEFA poate decide retragerea unei echipe, sau a unei întregi federaţii (cu tot cu echipele de club şi echipa naţională) din marile competiţii. Dar asta se face pentru abateri grave. În definitiv, nu e implicit treaba UEFA cui şi cum plătesc cluburile, sau dacă o fac la timp. Dar e o regulă morală ca acestea să nu aibă datorii, iar forul european transmite un mesaj de genul: „Dacă vrei să fii în această asociere selectă, îţi trebuie a) un costum de haine şi b) o reputaţie impecabilă”. Dacă ar fi să vorbim de politică, ar fi ca şi cum UE ar bloca finanţările pe anumite axe şi ar închide uşa Schengen în nasul unor ţări membre. Dar nu vorbim de politică.

Un editorial de Răzvan PETRE

Unii şefi de cluburi au reacţionat vehement. Patronul Vasluiului au făcut o conferinţă de presă în care a prezentat înştiinţarea UEFA, dar şi dovada faptului că echipa sa virase banii trecuţi de forul european la „datorii”. Îi virase, dar nu către cei care îi aşteptau, ci într-un cont de-nu-ştiu-care, undeva, la Federaţie. Scuza patronului a avut efect de bumerang – deşi gura lui spunea că e nevinovat, actele pe care le ţinea în mână dovedeau contrariul. La fel de inutilă a fost şi explicaţia că totul e o eroare. În fond, banii nu ajunseseră unde trebuia.
După epuizarea variantei cu eroarea, a fost scoasă din cutie teoria conspiraţiei. Care spunea că UE(FA), din motive subiective, pune biciul pe echipele mici, şi iartă pe cei mari. Că unele scăpări mai vechi ale adversarilor au fost trecute cu vederea şi că Uniunea nu a sancţionat derapajele aceastora. Teoria e frumoasă, dar are o hibă: greşeala altuia (chiar nesancţionată) nu scuză greşeala ta. Iar biciul UE(FA) a şuierat, alte dăţi, şi la case mai mari. Dacă ar fi să facem o paralelă cu politica, am spune că somaţiile trimise de oficialii Uniunii către Guvernul de la Bucureşti nu sunt fără precedent. În urmă cu câţiva ani, UE a sancţionat dur politica Guvernului francez, de amprentare forţată a ţiganilor din taberele de corturi. Franţa a mârâit, dar s-a supus. Dar haideţi să nu facem această paralelă, şi să ne întoarcem la fotbal.
UE(FA) se ocupă în mod normal de organizarea unor competiţii mari, la nivel continental. Nu îşi bagă nasul în competiţiile interne. Cum s-ar zice – politic vorbind – UE(FA) nu votează în România, nici în alegerile de la Ligă, nici la Federaţie. Contrar acestei retorici naţionaliste vine faptul că nu am fost luaţi cu sula în asocierea cu forul european. Noi singuri ne-am pus pe listă, am votat cu aplomb aderarea şi, odată cu ea, supunerea la regilile şi directivele forului european. Altfel spus, dacă e vreo problemă, ne-am făcut-o cu mâna noastră şi, dând înapoi, putem cel mult să ne facem de râs.
Încă un lucru: Participarea în asocieri multinaţionale de tipul UE(FA) presupune obligaţii şi beneficii. Mai întâi vin obligaţiile – armonizarea regulamentelor, achitarea cotizaţiei etc. Apoi vin beneficiile, sub forma fondurilor date fiecărui membru în parte. Să fii euroentuziast înainte de intrare (să plăteşti costurile) şi eurosceptic după (adică să îţi pui singur obstacole în obţinerea fondurilor) e anti-intuitiv şi contraproctiv.

Actualitate

To Top