Jean Paul Tucan şi George Dragomir, preocupaţi de sănătatea năvodărenilor
Preşedintele organizaţiei locale a PNL Năvodari, Jean Paul Tucan, a anunţat vineri, 5 august, că a început demersurile pentru a materializa o dorinţă mai veche a cetăţenilor oraşului Năvodari.
Întrucât toate demersurile oficiale întreprinse în ultimii ani, la Ministerul Sănătăţii şi în Parlamentul României, privind înfiinţarea unui spital orăşenesc în Năvodari nu s-au finalizat, liderul local PNL a venit cu o altă propunere. Tucan a înaintat Consiliului Local Năvodari o adresă semnată şi de preşedintele organizaţiei judeţene PNL Constanţa, deputatul Georghe Dragomir, prin care solicită examinarea unei propuneri de parteneriat lansată de grupul de iniţiativă liberal. Prin intermediul unei scrisori de intenţie, liberalii propun construirea şi dotarea unui spital orăşenesc, în oraşul Năvodari, printr-un parteneriat public-privat între Primăria Năvodari şi investitori privaţi.
Un aticol de Ştefan Doru COPOŢ
În viziunea liberală, autoritatea locală ar trebui să identifice şi să atribuie un teren pentru amplasarea viitoarei unităţi spitaliceşti, precum şi calea de acces şi utilităţile. Spitalul ar urma să aibă 40-60 de paturi şi minimum două secţii de profil medical – interne adulţi şi pediatrie, la care se vor adăuga secţii de reumatologie şi recuperare. Liberalii susţin că accesul populaţiei la serviciile medicale ambulatorii şi spitaliceşti va fi similar cu cel din spitalele publice, deoarece se vor încheia contracte de furnizare de servicii cu Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa. În cadrul conferinţei de presă susţinute vineri, 5 august, la sediul municipal PNL Constanţa, Tucan a confirmat, în prezenţa deputatului George Dragomir, că are sprijinul unui grup de companii interesate să construiască spitalul, iar valoarea investiţiei ar fi de aproximativ şase milioane de euro. Pentru a pune în practică proiectul, este nevoie de un teren în suprafaţă de minimum 20.000 mp. „Proiectul va fi înaintat Consiliului Local Năvodari prin intermediul unicului consilier PNL pe care îl mai avem, dacă nu o să-l dea afară şi pe acesta între timp“, a declarat Jean Paul Tucan.
