Politic

Deputat George Şişcu: PNL are susţinere deplină din partea celui mai mare grup politic din Parlamentul European

„Am avut onoarea de a participa, alături de 50 de colegi liberali tulceni, la Summitul Regional al Partidului Popular European, ce a avut loc în premieră în România, la Romexpo, București.
Acest eveniment politic major la care au participat 4000 de lideri locali și europeni arată susținerea deplină de care se bucură Partidul Național Liberal din partea celui mai mare grup politic din Parlamentul European.

Am convingerea că Partidul Naţional Liberal este principala opţiune pentru alegerile Europarlamentare şi garanţia continuării României pe drumul democraţiei şi garantării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. De asemenea, doar o opţiune pro-europeană poate asigura dezvoltarea ţării şi un nivel de trai decent al românilor”, a declarat deputatul tulcean.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top