Am sa va spun acum povestea cu piticii. Se facea ca intr-un sat uitat de vreme traia un cizmar. Care, oricat se zbatea, nu reusea sa termine nimic din ce incepea. Cand, insa, seara se lasa, si cizmarul nostru se tragea la somn, din ungherele casei apareau piticii. Mici si constiinciosi, piticii terminau toata treaba inceputa de primar, aaa, pardon, cizmar. Treaba mergea bine, toata lumea era multumita. Dar, cum se intampla si la case mari, piticii o mai luau razna cateodata. Fie uitati printr-un colt mai prafuit, de catre fostii stapani, fie adusi cu sine de primar, aaa, pardon, cizmar, piticii isi dadeau arama pe fata. Lenesi, dar pusi pe sotii, ei se apucau sa bata tinte in talpa, sa toarne plumb in tocuri, sau sa lege sireturile intre ele. in final, toate se rezolvau cumva. Fie isi recunosteau piticii vina si reparau ce stricasera, fie venea presedintele, aaa, pardon, cizmarul si dregea stricaciunile, fie mai renuntau la unii clienti, mai suparati si mai galagiosi. Cert este, lucrurile mergeau bine. Aveau si piticii, si cizmarul ce manca.
Un articol de MIHAI RÃZVAN ROTARU
Ei, dragii mei, si de cat au tot mancat, piticii au tot crescut, pana s-au facut mari. Acum ii gasesti prin ministere, servicii, primarii, directii. Protapiti in scaune de piele, dotati cu secretara si jurist, insurubati temeinic in posturi de directori si directorasi, ei par alti oameni. Dincolo de aparente, insa, piticii sunt neschimbati, si au aceleasi indeletniciri. Cand serviciile secrete dau gres, cand ministrul vorbeste prostii la teve, cand banii pentru medicamente nu mai ajung in farmacii, cand primarul semneaza ca primarul, cine, oare, este de vina? Piticii. Piticii vechi si noi, multi dintre ei nesimtiti si incompetenti, se chinuie din greu sa faca ce stiu ei mai bine: sa incaseze salarii cat mai mari, sa pape spagi cat mai grase, sa pupe cat mai multe funduri si sa-si plaseze cat mai bine piticii lor. Daca situatia e asa de neagra, de ce nu scapam, dom’le, de piticii astia? va intrebati, pesemne. Pentru ca piticii sunt si folositori… Pai, cand seful o zbarceste, cine e de vina, cine se trezeste cu sanctiuni? Cum cine? Piticul. Mic si dispensabil, el este candidatul ideal pentru functia de tap ispasitor. Orice sef istet are pe langa el niste pitici galagiosi, numai buni de paruit si azvarlit pe geam in timpuri de restriste. E un eveniment care survine, mai devreme sau mai tarziu, in viata fiecaruia dintre ei. Oricum, noi stim ca piticii descurcareti se vor intoarce, inevitabil, pe usa din dos… Au trecut aproape doi ani de la alegerile locale, si un an de la alea generale, s-au schimbat destule in tara asta; UE ne-a chemat la ea, au aparut taxe si legi noi, pana si faimoasa suvita prezidentiala s-a inclinat in fata vantului schimbarii. Pereni si neschimbati, au ramas, insa, acesti vajnici intermediari intre cizmar si noi, clientii. Asa ca, de cate ori cineva injura SISTEMUL, sa stiti ca piticii rad de cad pe spate si mai cinstesc un paharel in cinstea celor prosti, da’ multi, si (mai ales) in cinstea celor generosi care-i tolereaza.
