Ştiri

Mihei acuza solutia imorala Gheorghe Martin

În urma cu aproximativ doua saptamâni, deputatul Andrian Mihei a decis sa paraseasca Partidul Conservator. Pentru scena politica constanteana nu a fost un lucru surprinzator. De ceva vreme, între filiala constanteana si conducerea partidului aparusera o serie de frictiuni. Ultimele declaratii publice venite dinspre liderii PC înaintea plecarii deputatului Mihei lasau sa se înteleaga ca conflictul mocnit fusese aplanat. Nu a fost însa astfel. Ba chiar dimpotriva, semnalul dat de Andrian Mihei a fost urmat de o serie de sefi de organizatii locale din judetul Constanta, si chiar si de alti membri simpli ai partidului, care si-au depus demisia. Saptamâna trecuta, cu ceva întârziere, fostul deputat conservator a sustinut o conferinta de presa, pentru a lamuri atât gestul plecarii sale din partid, cât si viitorul sau ca om politic.

Un articol de RÃZVAN PETRE

În general, conferintele de presa prin care politicienii îsi anunta sau îsi justifica gestul parasirii partidului pe listele caruia au fost alesi sunt momente picante, punctate de acuze, certuri si scuze. Cei care s-au asteptat la un lucru similar de la conferinta ex-liderului PC au fost, poate, dezamagiti. Pe un ton neutru, politicos si diplomat asa cum ne-a obisnuit, acesta a tinut sa-si justifice gestul printr-o serie de probleme mai degraba principiale: Esuarea dialogului între filiala locala si conducerea nationala si departarea Partidului Conservator de doctrina pe care o promova în urma cu nu multa vreme. Mai departe, Andrian Mihei a numit conducerea conservatorilor ca fiind responsabila de degradarea relatiilor dintre partid si electorat. Cu toate acestea, deputatul i-a multumit public lui Dan Voiculescu pentru faptul ca a fost acela care l-a determinat sa intre în politica. În continuare, fostul lider conservator a mentionat ca intrarea sa în PUR a fost facuta din convingerea ca doctrina social liberala i se potrivea si pentru a sprijini dezvoltarea clasei de mijloc si, implicit, a IMM-urilor. Revenind la iesirea sa din partid, Andrian Mihei a invocat ca motiv politica inconsecventa a conducerii si „dialogul surzilor” pe care aceasta îl întretinea cu reprezentantii organizatiilor teritoriale. Mult mai dur în alegerea termenilor, Dobrescu Stan (fost lider PC Eforie, plecat din partid odata cu deputatul Mihei) a afirmat ca Dan Voiculescu nu a luat niciodata în serios în serios punctele de vedere ale reprezentantilor locali: „Dan Voiculescu ne-a tratat întotdeauna ca pe nimic”.

Pesedizarea PC Constanta si viitorul grupului Mihei

Una din posibilele explicatii ale demisiei lui Andrian Mihei din Partidul Conservator poate fi migrarea catre formatiunea politica din care a facut parte a unor persoane din PSD. De altfel, în prezent, interimatul conducerii PC Constanta este asigurat de fostul prefect PSD Gheorghe Martin, proaspat sarit în barca conservatorilor. În cadrul conferintei de presa, Andrian Mihei a lasat sa se înteleaga ca aducerea lui Martin si a altor pesedisti a fost luata în calcul înainte de criza provocata de demisia sa: „M-am opus pesedizarii partidului.”. Desi nu a dorit sa-si dea cu parerea despre viitorul organizatiei constantene a PC, Mihei a strecurat în discursul sau o remarca ce pare sa se refere la aceasta, spunând ca o organizatie politica nu îsi poate crea o identitate noua cu oameni vechi, adusi din alte partide si pusi în functii de conducere. Mai mult, dupa ce a reafirmat ca s-a opus pesedizarii partidului, a continuat:” Acum drumul este liber. Cum se spune la munte: <Pârtie!> Dar pârtie e la coborâre, nu la urcare…”

Deputatul Mihei a tinut sa mentioneze ca plecarea sa din partid a fost un gest unilateral si singular: „Nu am dorit sa determin o dezmembrare a Partidului Conservator. Asa cum am intrat singur, am si iesit singur din PC.” Cu toate acestea, gestul sau a fost urmat de o serie de demisii în lant ale colaboratorilor sai politici. Întrebat despre viitorul sau politic, Andrian Mihei a spus ca se va consulta cu grupul larg al celor care au parasit partidul odata cu el, si ca vor ajunge împreuna la o decizie pe care o va comunica ulterior. Cu toate acestea, a lasat sa se înteleaga ca va continua alaturi de un alt partid: „A fi independent e lucru mare, dar cui foloseste?”. A încheiat spunând ca nu s-a hotarât înca si ca are mai multe optiuni, urmând sa aleaga „un partid cu o doctrina stabila”. Care va fi acesta urmeaza sa aflam, cel mai probabil, saptamâna aceasta.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top