Am sa incerc sa generalizez dictonul "Romanul e nascut poet". Am sa zic: "Romanul e nascut genial", iar geniu = 99% transpiratie + 1% inspiratie. Prima dovada ca suntem un popor genial o rerezinta faptul ca suntem tara cu cae mai mare concentratie de sefi, directori si directorasi la suta de cetateni din toata Europa. Cand vine vorba de dezastre naturale, Romania pare cea ma pregatita sa faca fata, in acest domeniu avand competente Ministerele mediului, agriculrii, administratie, Directia apelor, a prevenirii dezastrelor, ca si o seama de alte comitii si comitete. La atatea institutii autorizate, nici nu e de mirare ca toti sefii care le conduc trebuie sa-si faca de treaba si sa mai provoace si ele dezastre, ca sa aiba cum sa se faca utili. Aspectul trist este ca in cazul acestora, geniul se dovedeste, de cele mai multe ori, a fi 1% inspiratie si 99% inundatie…
Un articol de RÃZVAN PETRE
Anul trecut a fost un an deosebit de ploios, cel putin asa vor sa ne faca sa credem autoritatile, care au redactat un amplu document intitulat "Raport privind efectele inundatiilor si fenomenelor meteorologice periculoase produse in anul 2005". Natura e de vina, americanii sunt de vina, daca e sa credem in cantece si in teoria incalzirii globale. Dumnezeu si Sfantul Ilie au conspirat pentru a aduce pe capul romanilor inundatii, cam asta e concluzia Raportului sus-numit.
Unul din capitolele documentului la care au lucrat specialistii din domeniul gospodaririi apelor, "LECTII INVATATE PENTRU LIMITAREA EFECTELOR INUNDATIILOR" ne explica pe larg ce concluzii au fost trase in urma dezastrului. Sau, mai bine zis, ar fi trebuit sa ne explice concluziile trase, pentru ca textul este eliptic, nu precizeaza nci o lectie, si trece direct la actiunile intreprinse pentru evitarea producerii, pe viitor, a unor evenimente similare. Este vorba, practic, de o insiruire seaca de decizii, norme si alte masuri legislative.
Unul din capitolele documentului la care au lucrat specialistii din domeniul gospodaririi apelor, "LECTII INVATATE PENTRU LIMITAREA EFECTELOR INUNDATIILOR" ne explica pe larg ce concluzii au fost trase in urma dezastrului. Sau, mai bine zis, ar fi trebuit sa ne explice concluziile trase, pentru ca textul este eliptic, nu precizeaza nci o lectie, si trece direct la actiunile intreprinse pentru evitarea producerii, pe viitor, a unor evenimente similare. Este vorba, practic, de o insiruire seaca de decizii, norme si alte masuri legislative.
la inundatiile din 2005, clima care ne joaca feste a mai avut un aliat puternic, si anume incompetenta sau reaua vointa a celor insarcinati cu prevenirea dezastrelor. In Banat, polderele ce trebuiau inundate pentru a atenua unda de viitura au ramas uscate, pentru a nu leza interesele, sau distruge culturile agricole ale baronilor funciari. In Oltenia si Moldova, iazurile si acumularile de apa au fost lasate sa se umple pana la refuz, pentru a nu afecta maharii ce concesionasera activitatea de pescuit si pestele din lacuri. Daca in cazurile unde iazuri piscicole au fost concesionate "cu totul" unor investitori privati poate fi invocata lipsa mijloacelor de a-i constrange pe acestia sa le goleasca, pentru acumularile si barajele hidrotehnice, unde lucreaza oameni platiti din banii nostri, nu exista nici o scuza.
La inundatiile de pe Siret, apa a crescut brusc, luand prin surprindere autoritatile si cetatenii, si cauzand, pe langa imense pagube materiale, si numeroase pierderi de vieti omenesti. Motivele adevarate au fost ascunse publicului, vina fiind aruncata pe Natura, pe arabii lui Hayssam ce taie padurile Moldovei si pe balastierele din albiile raului. N-a sarit nici un specialist sa explice ca nici Natura, nici cioatele, nici balastierele nu pot sa scuipe 1000 de metri cubi pe secunda. Unda de viitura a trecut, a trecut nevazuta si unda de prostie care a deschis barajul in ultima secunda, umfland apele. Dupa doar cateva zile, povestea s-a repetat. Apa a crescut brusc, inundand terenuri arabile si localitatile care-i stateau in cale. Santierul de la Maracineni a disparut sub ape in doar cateva minute, iar podul construit de armata a fost spulberat.
Suntem in 2006, iar lucrurile par sa se intample la fel ca anul trecut. Primavara debuteaza cu inundatii, unele de la natura, unele de la proasta inspiratie a oamenilor de la stavilare. Vremea calda topeste zapezile din Alpi si Carpati, sisteme noroase aduc si mai multa nea si ploaie. Daca in ’99 m-am repezit pana la Dunare, sa fotografiez ceea ce credeam ca este un eveniment unic in viata mea – Balta Ialomitei inundata complet – in ultimii cinci ani am inceput sa ma obisnuiesc cu acest fenomen. Mi-am petrecut copilaria pe malurile Dunarii, am prins si secete, si ape venite; dar niciodata ca acum.
Administratia Nationala de Meteorologie si Hidrologie anticipeaza debite de peste 10.000 de metri cubi pe secunda la intrarea Dunarii in tara, adica mai putin cu vreo 2.000 de metri cubi decat s-a inregistrat in 2001. Berbecii de la Portile de Fier dau drumul la apa, iar in aval de hidrocentrala se formeaza o viitura "de baraj", ce acopera sute de hectare de pasuni si terenuri arabile, intra in curtile oamenilor, inunda puncte de tracere a frontierei. Unda se propaga pana in Delta, purtand dupa sine valul de distrugere. Se decide pomparea Dunarii in Canalul Dunare-Marea Neagra, o masura pompieristica, ce va duce, cel mult, la intreruperi in furnizarea apei in Constanta.
In timp ce prin comitetele Directiei apelor se doarme linistit, iar Hidroelectrica se joaca cu robinetul, oamenii de pe marginea Dunarii stau in apa pana la genunchi si privesc in amonte. Maretele baraje de la Portile de Fier I si II, ctitorite de regimul comunist pentru a-i proteja de viituri, sunt acum – ce ironie a sortii – cele care ii inunda.
La inundatiile de pe Siret, apa a crescut brusc, luand prin surprindere autoritatile si cetatenii, si cauzand, pe langa imense pagube materiale, si numeroase pierderi de vieti omenesti. Motivele adevarate au fost ascunse publicului, vina fiind aruncata pe Natura, pe arabii lui Hayssam ce taie padurile Moldovei si pe balastierele din albiile raului. N-a sarit nici un specialist sa explice ca nici Natura, nici cioatele, nici balastierele nu pot sa scuipe 1000 de metri cubi pe secunda. Unda de viitura a trecut, a trecut nevazuta si unda de prostie care a deschis barajul in ultima secunda, umfland apele. Dupa doar cateva zile, povestea s-a repetat. Apa a crescut brusc, inundand terenuri arabile si localitatile care-i stateau in cale. Santierul de la Maracineni a disparut sub ape in doar cateva minute, iar podul construit de armata a fost spulberat.
Suntem in 2006, iar lucrurile par sa se intample la fel ca anul trecut. Primavara debuteaza cu inundatii, unele de la natura, unele de la proasta inspiratie a oamenilor de la stavilare. Vremea calda topeste zapezile din Alpi si Carpati, sisteme noroase aduc si mai multa nea si ploaie. Daca in ’99 m-am repezit pana la Dunare, sa fotografiez ceea ce credeam ca este un eveniment unic in viata mea – Balta Ialomitei inundata complet – in ultimii cinci ani am inceput sa ma obisnuiesc cu acest fenomen. Mi-am petrecut copilaria pe malurile Dunarii, am prins si secete, si ape venite; dar niciodata ca acum.
Administratia Nationala de Meteorologie si Hidrologie anticipeaza debite de peste 10.000 de metri cubi pe secunda la intrarea Dunarii in tara, adica mai putin cu vreo 2.000 de metri cubi decat s-a inregistrat in 2001. Berbecii de la Portile de Fier dau drumul la apa, iar in aval de hidrocentrala se formeaza o viitura "de baraj", ce acopera sute de hectare de pasuni si terenuri arabile, intra in curtile oamenilor, inunda puncte de tracere a frontierei. Unda se propaga pana in Delta, purtand dupa sine valul de distrugere. Se decide pomparea Dunarii in Canalul Dunare-Marea Neagra, o masura pompieristica, ce va duce, cel mult, la intreruperi in furnizarea apei in Constanta.
In timp ce prin comitetele Directiei apelor se doarme linistit, iar Hidroelectrica se joaca cu robinetul, oamenii de pe marginea Dunarii stau in apa pana la genunchi si privesc in amonte. Maretele baraje de la Portile de Fier I si II, ctitorite de regimul comunist pentru a-i proteja de viituri, sunt acum – ce ironie a sortii – cele care ii inunda.
