Este locul in care oamenii preistorici au faurit uluitoarele figurine ale Ganditorului.
Grote uriase ne poarta in maruntaiele pamantului, printr-un sistem de galerii sapate de apa si amenajate de oameni in timpul razboaielor.
Din maretia istoriei a ramas doar mizeria contemporanilor care au trecut pe aici .
Un articol de MIHAI RAZVAN ROTARU
DORU COPOT
Simboluri ale cultelor fertilitatii si fecunditatii
Reputatul profesor universitar Radu Florescu arata intr-un studiu ca grupul statuar, realizat din teracota, a fost descoperit, in anul 1956, intr-un mormant de inhumatie apartinand culturii Hamangia, din neoliticul mijlociu. Prima dintre figuri reprezinta un barbat sezand pe un scaunel, cu coatele sprijinite pe genunchi, sustinandu-si capul cu palmele. Atitudinea de concentrare si meditatie caracteristica este cu atat mai expresiv redata cu cat ansamblul corpului de barbat nud, stilizat in volume si planuri triunghiulare, constituie o compozitie spatiala perfect echilibrata si proportionata. Figura statuetei este atent prelucrata, cu trasaturile clar definite si cu marcarea unor detalii expresive, cum ar fi modificarea conturului obrajilor sub presiunea palmelor. Femeia, de asemenea nuda, cu o graviditate accentuata, caracterizata printr-o reprezentare atipica, cu un picior intins si altul pliat, sezand pe pamant. Cele doua piese sunt perfect netezite si lustruite, de culoare brun-neagra. Figurinele sunt printre cele mai vechi si mai frumoase exemple de conceptie plastica si de folosire a unor mijloace de expresie simple pentru obtinerea unor efecte artistice. Arheologii nu au ajuns la o concluzie clara privind sensul acestor reprezentari, dar faptul ca au fost descoperite intr-un mormant dovedeste semnificatia funerara. Imaginea femeii gravide si a barbatului, in pereche, poate fi o trimitere catre credintele in fecunditate si fertilitate. Cu toate acestea, este greu de stabilit daca este reprezentarea perechii mitice ce asigura fecunditatea si fertilitatea naturii, a unor intermediari intre oameni si divinitati sau chiar a celor raposati. Cultura Hamangia este de origine indepartat orientala si este caracteristica, in neoliticul mijlociu, adica in urma cu 6000-6500 de ani, intregului teritoriu al Dobrogei. Populatia acestei culturi se ocupa cu cultivarea plantelor, sedentara, locuind in asezari situate in apropierea lacurilor sau a apelor curgatoare. Asezarile erau semistabile, vatra lor mutandu-se de-a lungul cursului de apa, pe masura ce terenul pierdea din fertilitate, prin cultivare. In apropierea asezarilor erau situate cimitire de inhumatie cu bogate ofrande alimentare, vase fine, figurine de teracota predominant feminine.
Simple promisiuni
Toata maretia trecutului paleste in fata gunoiului de astazi. Gunoi si neglijenta de care ne lovim din nou la iesirea din viscerele pamantului. Odata cu mirosul de putregai care pluteste peste tot. Primarul Cernavodei, Gheorghe Hansa, spune ca este interesat de istoria orasului si a introdus figura Ganditorului pe stema. In urma cu mai bine de un an, el se lauda si cu o replica de dimensiuni mari a grupului statuar, pe care sa o aseze in centrul orasului, ca si cu un simpozion anual “cu tinuta stiintifica de cel mai inalt nivel”, intitulat „Cernavoda Ganditorului”. In ceea ce priveste locul in care au fost descoperite statuetele, Gheorghe Hansa isi inchipuia un panou cu explicatii detaliate despre istoricul sitului arheologic. Chiar si aceste palide demersuri au ramas simple promisiuni, acoperite de maracinii si molozul ce s-au asternut deasupra platoului din fata Dealului Sofia, deasupra istoriei fascinante ale oamenilor care isi faureau idoli din piatra.
