„Patronul” de la Șaguna este investitor strategic

Aurel Papari si-a adjudecat privatizarea societatilor desprinse din fostul centru de calcul al Constantei in aceeasi perioada in care Omar Hayssam punea mana pe IPRS Baneasa, prin efectul aceluiasi ordin fabricat pentru arabul lui Iliescu. Papari este asociat si el cu un arab domiciliat in Iasi, Omer Basam, care apare drept membru fondator in Fundatia Saguna. Rectorul de la Saguna si-a dovedit calitatea de investitor strategic din domeniul tehnologiei informatiei printr-un act aditional fabricat in 1998 si autentificat in 2003, cu doar cateva zile inainte de privatizare.

Desi îsi aroga toate drepturile si beneficiile la Universitatea Saguna, rectorul Aurel Papari si-a depasit conditia de a opta spita la caruta, abia dupa ce si-a îndepartat toti asociatii, chiar si cu riscul comiterii unor înscrisuri ilegale. În anul 1992, când a luat fiinta Universitatea, ca marca a Fundatiei Cultural Stiintifice Aromâne Andrei Saguna, Papari era doar al optulea membru fondator, din noua. Mai mult, acesta reusise sa aduca printre fondatori un cetatean iordanian cu domiciliul în Iasi, sub motivatia ca arabii si retelele lor de afaceri beneficiaza de bunavointa neconditionata a regimului politic al lui Ion Iliescu. Asa se face ca iordanianul a devenit subit iubitor al aromânilor nord si sud-dunareni, ba chiar si cotizant cu 50.000 de lei la vremea respectiva. Potrivit statutului Fundatiei, autentificat sub numarul 12641/18.05.1992 la notarul public Veronica Bîrliba, Fundatia se constituia din contributia materiala si profesionala a 9 membri fondatori, dupa cum urmeaza: Nicolae Caraiani, Iuliana Dimofte, Dumitru Nicola, Virgiliu Apur, Iustin Tambozi, Constantin Pacea, Omer Basam (cetatean iordanian domiciliat în Iasi), Aurel Papari si Anton Geagiu. Potrivit statutului, fundatia avea doua tipuri de membri: fondatori si de onoare, însa doar cei dintâi aveau drept de vot în adunarea generala a membrilor fondatori (organul suprem de conducere), în timp ce ceilalti aveau dreptul la un vot consultativ. Adunarea generala urma sa fie convocata, în mod obligatoriu, de doua ori pe an, de catre presedintele desemnat sau, în mod exceptional, de o cincime din membrii fondatori, prin cerere scrisa si motivata. Adunarile puteau adopta hotarâri valabile, doar în conditiile unui cvorum de doua treimi din membri fondatori, potrivit art. 11 alin. 2 din statut. Potrivit articolului 8 „retragerea membrilor fondatori din fundatie este facultativa, cu obligatia anuntarii în scris a adunarii generale a membrilor fondatori, cu 6 luni înainte”. Conducerea executiva a fundatiei între doua întruniri de bilant ale adunarii generale era asigurata de comitetul de conducere, format dintr-un presedinte, un rector, un vicepresedinte, un prorector si 3 membri. În decursul anilor, toate aceste prevederi au fost interpretate si aplicate abuziv de Aurel Papari, cocotat de la bun început pe functia de presedinte al fundatiei. Acesta si-a însusit la un moment dat functia de rector al Universitatii, fara acordul adunarii generale, continuând sa îndeplineasca în acelasi timp si functia de presedinte al comitetului de conducere. Însa, cumulând doua functii executive, acesta a generat situatia în care comitetul de conducere nu a mai fost alcatuit dintr-un numar impar de persoane, asa cum ar fi fost pe deplin legal. Mai mult, sub influenta nociva a lui Papari, sedintele lunare ale consiliului de conducere (care avea deja o componenta nestatutara si nelegala) au fost înlocuite cu actul unilateral de vointa al acestui mic dictator cu tacalie.

Adunarea Generala a Membrilor Fondatori a devenit si ea un organ simbolic, deoarece acelasi Papari nu a convocat-o în conditiile statutului decât arareori si doar la început. De aproape 10 ani, fondatorii au fost marginalizati total, nefiind convocati la nici o adunare generala si la nici o activitate a fundatiei, desi fara aportul lor material initial (de câte 50.000 de lei la nivelul anului 1992) singura carte de vizita a lui Papari ar fi ramas acuzatia de viol formulata de tatal unei paciente schizofrenice. Ca sa justifice totusi aceasta stare de fapt, Papari a inventat termenul de membru activ, desi acesta nu se regaseste în statut si nici într-un alt act aditional. Si, asa, micul dictator cu tacalie a devenit unicul membru activ, care se convoaca în adunari generale si adopta prin unanimitate hotarâri si acte aditionale (poate sufera, omul, de personalitate multipla). Iar dupa ce le adopta, asteapta sa treaca ani de zile pentru a le autentifica la un notar public, pentru a putea sa produca efectele legale. Este cazul actului aditional autentificat sub numarul 1005/19.05.1997 la BNP Doinita Crisan, în baza hotarârii fara numar a Adunarii Generale (la care membrii fondatori nu-si amintesc sa fi participat si care, dupa toate probabilitatile, s-a desfasurat cu prezenta exclusiva a unicului membru activ fiind adoptata prin unanimitate) din data de 01.06.1992. Hotarârea citata se refera la înfiintarea unor institutii fara personalitate juridica, precum facultatile de stiinte economice, drept si jurnalistica, stomatologie, medicina veterinara, editura, biblioteca si tipografia Andrei Saguna, ziarul „Ecouri” si „Centrul de studii si anchete socio-umane”. De ce a autentificat Papari actul aditional abia dupa 5 ani, nu este chiar greu de înteles. Potrivit legislatiei din domeniul organizatiilor neguvernamentale (în cazul nostru, fundatiile), statutul, actul constitutiv si orice act aditional se depun la grefa tribunalului de pe raza de competenta în forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute. Ei bine, hotarârea în cauza nu putea sa produca efecte decât în momentul autentificarii si înscrierii mentiunilor în Registrul Fundatiilor, fapt survenit abia dupa 5 ani. Dar în tot acest timp, Universitatea Saguna a functionat ca si cum actul aditional ar fi fost înregistrat, a deschis facultati noi, editura, tipografie si alte acareturi, a stors o multime de bani de la câtiva nefericiti care nu reuseau sa se înscrie la cursurile, pe atunci gratuite, ale facultatilor de stat. A scos, de fapt, un profit impresionant, în baza unui act aditional lovit de nulitate absoluta.

Câtiva ani mai târziu, rectorul Spaguna a recidivat în atitudinea sa, autentificând sub numarul 176/29.01.2003 o hotarâre adoptata de Adunarea Generala în data de 29.06.1998, probabil prin aceeasi unanimitate a votului domniei sale, în calitate de unic membru activ al fundatiei. Pâna în ianuarie 2003, actul aditional nu putea produce efecte, fiind lovit de nulitatea absoluta, în conditia Ordonantei 26/2000 privind asociatiile si fundatiile. Cu toate acestea, hotarârea mentionata – care se referea la schimbarea obiectului principal de activitate al fundatiei, în sensul dezvoltarii în mod deosebit a activitatilor informatice – i-a folosit din plin rectorului Papari, care a reusit printr-un artificiu ilegal sa puna mâna pe sediul fostului Centru de Calcul, in care si-a instalat universitatea sa particulara. Deh, fundatia pe care o patrona abuziv avea deja nobile preocupari informatice, ca obiect principal de activitate.

In fapt, antecedentele acestei afaceri se regasesc in Hotararea Guvernului nr. 938 din 20 septembrie 2001, privind strategia de privatizare a unor societati din portofoliul APAPS la care statul detine actiuni. Potrivit actului normativ citat, societatile de pe platformele Pipera si Baneasa, precum si altele din domeniul informatic, urmau sa fie privatizate numai catre investitori strategici, dar srategici, care au ca obiect principal de activitate o activitate din domeniul tehnologiei informatiei. La articolul 1, hotararea stabileste ca domeniul tehnologiei informatiei se refera strict la: fabricarea calculatoarelor si a altor echipamente electronice (cod CAEN 3002), productia tuburilor electronice si a altor componente electronice (cod CAEN 3210), productia de emitatoare radio-televiziune, echipamente si aparate telefonice si telegrafice (cod CAEN 3220), productia de receptoare de radio si televiziune, aparate de înregistrare si reproducere audio si video (cod CAEN 3230), realizarea si furnizarea de programe (cod CAEN 7220). Contractul de vanzare a actiunilor este nul de drept, potrivit articolului 2, daca societatea cumparatoare nu este una strategica si nu are ca obiect principal de activitate unul din codurile CAEN mentionate anterior. Cu doar cateva zile inainte de a cumpara pachetele de 70% respectiv 68% din actiunile de la Infomar si Totaldata, societatile rezultate din fostul centru de calcul Constanta, Papari a reusit sa autentifice o hotarare a Adunarii Generale a membrilor fondatori ai Fundatiei Saguna, adoptata chipurile in data de 29 iunie 1998, prin care isi castiga si vechimea in domeniu de aproape cinci ani, fapt necesar pentru a proba calitatea de investitor strategic. Insa, asa cum am aratat, actul din 98 nu a produs nici un fel de efecte juridice, de vreme ce in cazul fundatiilor actele constitutive si cele aditionale trebuie intocmite in forma autentica sub sanctiunea nulitatii absolute. In plus, minciuna are picioare scurte, de vreme ce intre 98 si 2003 Fundatia Saguna nu a produs nici calculatoare, nici emitatoare sau receptoare radio si nici programe informatice. Pe cale de consecinta, si contractele de privatizare a celor doua societati informatice desprinse din fostul centru de calcul sunt nule de drept, atat in baza prevederilor HG 938/2001, cat si a OG 26/2000. In acest sens, solicitam institutiilor abilitate ale statului sa se autosesizeze.

Aurel Papari a reusit sa puna mana pe Centrul de Calcul Constanta, in acelasi lot si aceeasi perioada in care arabul Omar Hayssam punea mana pe IPRS Baneasa, care deschidea lista societatilor din domeniul tehnologiei informatiei scoase la privatizare in temeiul HG 938/2001, prin Ordinul 320/28 octombrie 2002 al APAPS si Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor. In lista continuta in ordinul mentionat, Infomarul si Totaldata – rezervate amicului constantean al arabului Omer Basam – ocupau pozitiile 16 si 17. Dincolo de combinatiile stravezii cu afaceristii arabi, soarta centrului de calcul a fost hotarata, la limita, chiar de catre structurile secrete, ca in cazul tuturor societatilor strategice din domeniul informatic. Pentru ca notiunea „strategic” in cazul de fata este justificata doar de utilitate acestor active in vremurile aparent apuse pentru activitatea de politie politica. Fostul centru de calcul al Constantei este, de departe, si cel mai important nod de comunicatii telefonice al orasului, in demisolul cladirii aflanduse mii de conexiuni pe cablu. Din acest punct de vedere, privatizarea de succes in favoarea lui Papari i-a adus acestuia si un contract extrem de generos cu Serviciul Roman de Informatii, care plateste lunar chirie asociatului lui Basam pentru demisolul plin de conexiuni telefonice pe care-l mai foloseste doar sporadic.