Opinii

Peste 5000 de panouri fotovoltaice vor fi instalate pentru iluminatul public, în Năvodari

Primăria oraşului Năvodari va derula proiectul ,,Modernizarea şi Reabilitarea de Noi Capacităţi de Producere a Energiei Electrice pentru Iluminatul Public”, program cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Potrivit Primăriei Năvodari, contractul este în valoare totală 31.872.663,90 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 20.639.525 lei.

Proiectul are în vedere, în principal, protecţia mediului prin scăderea emisiilor poluante şi combaterea schimbărilor climatice prin producerea unei cantităţi de energie electrică de 1238 MWhe/an, reducerea dependenţei de importurile de resurse de energie primară (în principal combustibili fosili) şi implicarea mai activă a mediului de afaceri în procesul de valorificare a resurselor regenerabile de energie. De asemenea, proiectul are ca obiectiv diversificarea surselor de producere a energiei, tehnologiilor şi infrastructurii pentru producţia de energie electrică. Totodată, se vor instala 5438 de panouri fotovoltaice pe un număr de 2145 stâlpi de iluminat public din localitatea Năvodari, iar puterea instalată în cadrul proiectului va fi de 0,808 de MW.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top