Dezinteresul Statului „face casă bună” cu afacerile patronilor de bălţi
Ziua ploioasă de toamnă m-a gonit din ogradă, în bucătărioara bunicii. Am intrat umed şi zgribulit, parcă ademenit de mirosul îmbietor ce îmi gâdila simţurile. M-am aşezat cuminte pe lijanca bine încinsă, m-am cufundat cât de bine am putut într-o pernă mare, căptuşită zdravăn cu pene de gâscă şi brodată mai apoi cu motive bisericeşti, şi am aşteptat-o nerăbdător pe bunica, să scoată plăcintele rumene, din cuptoraş. Era ziua în care bunicul venea acasă. Aşa îl aştepta ea mereu, asta era un fel de tradiţie a lor. Parcă recunoscătoare că bunicul se reîntorcea acasă cu mâncare pentru familie, parcă grijulie că bărbatul ei nu mai pusese ceva cald în gură de zile bune, poate fericită pur şi simplu că îşi vede bărbatul întors acasă cu bine, bunica îi pregătea tot timpul aceste plăcinte lipoveneşti de o bunătate dumnezeiască.
Un articol de Andreea PAVEL
Cristian Andrei LEONTE
Bunicul era pescar. Hoinărea zile întregi în lotca lui îngustă, ce străpungea apele Dunării, în căutare de peşte. Iar bunicul meu chiar îl găsea. Se întorcea acasă cu coşuri împletite din nuiele, pline de crap, somn, ştiucă, biban, peşte mare şi frumos, ce îl rădea cu blândeţe, mulţumindu-i că are cu ce să îşi hrănească familia.
Apoi, în timp ce mă fascina cu poveşti pescăreşti zise cu haz şi patos, se aşeza tacticos, îşi descurca setca şi o punea la uscat. Mă fascina grija cu care se purta cu sculele lui, atenţia ce o dădea lucrurilor ce îl ajutau să supravieţuiască. Era pescarul ce îşi iubeşte meseria, pescarul ce respectă natura. Bunicul meu era pescarul altor veacuri. Acestea erau imaginile ce mă făceau să mă întorc mereu cu drag în curtea bunicilor mei: bunica ce făcea plăcintele ei savuroase, bunicul, care aranja plasele şi peştele proaspăt, ce se zbătea în faţa pisicilor ce dădeau târcoale coşurilor doldora. Însă, o dată cu bunicul, au apus şi vremurile acelea frumoase, când peştele era din belşug, dimineţile în care pe uliţele satelor pescăreşti puteai găsi la orice colţ peşte proaspăt prins de lipovenii iscusiţi. Acum, parcă nici peştele nu mai e la fel, parcă nici poveştile pescăreşti nu mai sunt aceleaşi. Unde este farmecul de altă dată? Unde este peştele de pe vremea bunicului? Unde sunt pescarii ăia zdraveni şi glumeţi ce umpleau bărcile de peşte şi îl vindeau mai apoi gospodinelor pricepute? Mulţi spun că peştele încă abundă apele Dunării şi a canalelor din Deltă, însă daţi-mi voie să mă îndoiesc. Oamenii nu se mai mulţumesc să pescuiască la vintir, prostovol, sau năpatcă. Setca nu li se mai pare un mijloc util de a prinde peşte şi apelează la metode poate neortodoxe şi neconvenţionale, uneori industriale, pentru a-şi umple bazinele şi magazinele de peşte, uitând de dezechilibrul ce îl creează în natură.
Acum sunt un om în toată firea şi încerc să înţeleg de ce din vremurile în care eram doar un copil, au mai rămas doar amintirile. Acesta este motivul pentru care am transformat un episod al copilăriei într-un subiect de anchetă, pornind de la întrebarea: De ce pescuitul nu mai e ca altădată? Am stat de vorbă cu primarul unei localităţi tulcene, a cărei activitate de bază este pescuitul: Jurilovca. Apoi, am căutat locurile unde te-ai putea întoarce în timp, la vremurile de altădată, când pescuitul era o artă, nu o afacere.
Privatizarea luciilor de apă a transformat pescuitul într-o afacere
Totul s-a stricat de pe vremea comunismului, atunci când a început pescuitul industrial. Oamenii erau obligaţi să pescuiască în neştire. Vorba zicalei: Nici o masă fără peşte! Ironia sorţii face că noi importam peşte oceanic, în vreme ce străinii se înfruptau cu peşte din Deltă şi bălţi româneşti. Tragedia s-a produs după Revoluţie, însă, atunci când foştii gestionari ai cherhanalelor şi punctelor de colectare a peştelui au preluat conducerea, sub nebunia privatizărilor. Astfel, privatizarea luciilor de apă a crescut fenomenal braconajul, care a ajuns să se producă prin cele mai groaznice metode. Una dintre cele mai cunoscute este cea cu ajutorul curentului electric. După ce sunt electrocutaţi, peştii pot fi aduşi la mal foarte uşor. Cei care scapă, devin sterili. Pe de altă parte, plăcerea de a pescui, costă acum foarte mult. Patronii luciilor de apă cer sume foarte mari pentru a te lăsa să pescuieşti pe balta lor. Şi ca să se asigure că nu le faci pagubă prea mare, îndestulează peştii înainte să ajungi pe baltă. Un alt aspect negativ este că pescarii sau administraţiile locale care au în grijă luciile de apă nu îşi permit să finanţeze asigurarea pazei şi amenajarea bălţilor. Şi astfel, iar ajungem la braconaj şi ne învârtim în acelaşi cerc vicios din care nu ştim când şi cum vom ieşi.
Virgil Vlaciu, primarul comunei Jurilovca: Nu braconajul este cea mai mare problemă, ci faptul că pescarii nu pot să elimine braconajul. Statul ar trebui să intervină!
Pescuitul a urmat un trend descendent în ultimii ani. Balta n-a mai fost populată, iar producţia este din ce în ce mai slabă. În lacul Razem pescuim şi încă mai este peşte, însă problema o reprezintă numărul pescarilor. Înainte erau puţini pescari, însă numărul lor a început să crească în ultima vreme. Înainte de anii 90, statul proteja pescuitul şi pescarii. Nici nu se auzea de braconaj. Nu exista acest fenomen. Acum lucrurile s-au schimbat. Statul ar trebui să intervină, să protejeze balta. Acum pescarul s-a privatizat. Există şi aspecte pozitive, şi negative. Fiecare se descurcă cum poate, statul nu mai intervine să protejeze balta sau să o populeze. Şi pescarii au şi o grămadă de taxe pe capul lor. Pescarii ar trebui ajutaţi. Braconajul ar trebui să fie eliminat ca fenomen.
Există investitori în zonă, însă ei se ocupă mai mult cu amenajările piscicole. Acest lucru este benefic pentru primăria comunei noastre, deoarece există terenuri şi clădiri concesionate şi oferă locuri de muncă oamenilor din comună. Pescuitul este principala lor activitate în Jurilovca.
Unde mai pescuim în Deltă?
Enisala
Accesul către Enisala este bun şi se face pe Drumul Naţional 22 Constanţa-Tulcea. În Babadag se face dreapta către satul Enisala şi ţinând drumul în sat, se ajunge la o bifurcaţie, apoi se face stânga către comuna Sarichioi. În zonă se insistă pe crap şi caras.
Incinta Dunavăţ
Incinta este situată la o distanţă de aproximativ 30 de minute de mers cu barca cu motor de la Dunavăţu de Jos. Este permis accesul cu barca proprie, dar numai la vâsle sau cu motor electric. Incinta are mai multe bazine cu ştiucă, biban, dar şi somn, crap şi peste mărunt (caras, roşioară).
Lacul Holbina 1
Amenajarea piscicolă Holbina 1 este administrată de către Popasul turistic Holbina. Reprezintă o salbă de canale şi lacuri de peste 7000 ha. Ca localizare, Holbina 1 este situată la 25 km de Murighiol, 20 km de Dunavăţu de Jos, 400 m de lacul Razem. Accesul se face numai pe cale navigabilă.
Lacul Uzlina
Se ajunge rapid dacă eşti cazat în satul Uzlina. Este un lac recunoscut pentru pescarii ce vor să prindă ştiucă. Recomandarea ghidului este să se tatoneze mai mult malul dinspre canalul lui Brânză (denumire locală) şi intrarea în lacul Isac.
Gorgonel-Somova
Unii pescari spun că în această zonă, pe o căldură infernală, se pot prinde în patru ore, dacă eşti norocos, şi 20 de ciortănici, de la 700 g până la 2,5 kg, la porumb uscat. Dar, având în vedere că pescarii sunt recunoscuţi mai ales pentru poveştile lor cu un sâmbure de adevăr, nu ne putem baza exclusiv pe acest lucru.
Braţul Sfântu Gheorghe, între Murighiol şi Uzlina
Pe o plajă destul de mare, pe partea dreaptă, cum mergi dinspre porţiunea navigabilă a braţului Sfântu Gheorghe înspre satul Uzlina, sunt multe locuri ce se pretează pentru pescuitului la crap, somn, dar şi şalău şi ştiucă. Pentru cei care cunosc cursul vechi al braţului Sfantu Gheorghe locaţia este între km 66-62 (km vechi).
