Consiliul European

Pensia, dolarii şi ţăranul român

Frank spală veceuri în fiecare dimineaţă. Nea Marinică se trezeşte devreme, dă de mâncare la animale, apoi munceşte în gospodărie şi pe bucata lui de pământ, până apune soarele. Sunt oameni pentru care noţiunea de vârstă minimă de pensionare e de neînţeles. Pentru că munca ţine de felul lor de a fi, sau pentru că altfel nu şi-ar putea permite să se întreţină. Ziua de lucru a acestor oameni se termină la apus de soare, iar perioada de angajare – la apusul vieţii.

Un articol de Răzvan PETRE Vârsta minimă de pensionare e unul din punctele negociate intens de sindicatele din întreaga lume. Dacă în România negocierile se poartă îndeobşte prin birouri, în alte părţi, întregi sectoare economice pot fi „îngheţate” de către sindicaliştii nemulţumiţi. Pentru întreaga Europă de vest, urbanizată, îmbătrânită şi cu o vastă cultură a contractelor sociale, ridicarea vârstei de pensionare e văzută ca un premergător al Apocalipsei, care vesteşte tăieri de salarii, o săptămână de lucru mai mare, sau alte asemenea.
Situaţia e diferită peste Atlantic, în ţara în care dolarul şi productivitatea economică primează, de cele mai multe ori, în faţa protecţiei sociale. În SUA, sistemul complicat de asigurări de sănătate şi faimoasa coplată a serviciilor medicale dau naştere unor situaţii incompatibile cu „visul american”. În filmul Sicko, al lui Michael Moore, apare, alături de alţi americani năpăstuiţi, unul pe nume Frank. Deşi în vârstă de 79 de ani, Frank este nevoit să măture, să ia gunoiul şi să spele toaletele zi de zi într-un supermarket. De ce? – Pentru că nu îşi poate permite plata medicamentelor care i s-au prescris. De asemenea, pentru că supermarketul îi compensează serviciile aduse, oferindu-i posibilitatea de a primi medicamentele necesare, gratis. „Motiv pentru care va trebui să lucrez aici în continuare. Până voi muri…” adaugă Frank, în final.
Dacă sistemul sanitar, sau lipsa posibilităţilor materiale nu te îndeamna să ignori ceasul biologic-sindical care îţi spune că e vremea să-i laşi pe alţii să muncească, atunci te ia în primire natura omului. E cazul lui Nea Marinică. Om de la ţară, pensionat încă de pe vremea când eram eu copil, Nea Marinică a muncit zi de zi, până la capăt. La el în curte, la vecinii care aveau de înhămat sau de potcovit un cal nărăvaş, la rudele sau prietenii care şurubăreau la maşină sau la vreun utilaj agricol. Comportamentul lui nu este o excepţie, în România rurală. Asta pentru că gospodăria este în egală măsură „home, sweet home” şi o ocupaţie în sine. Pământul, curtea şi animalele nu pot fi lăsate în paragină, cu atât mai mult cu cât cel ce o face e catalogat imediat ca fiind leneş, sau „neisprăvit”. Într-o Românie în care tineretul a migrat către oraşe, sau către străinătate, grasul muncilor din gospodăriile rurale cade în sarcina unor oameni care şi-au depăşit de mult vârsta de pensionare. La ţară nu contează unde şi cât ai lucrat, sau ce vârstă ai – de la găini, de la porci, de la vecinii îndatoritori, de la fraţi şi nepoţi nu poţi să te pensionezi…

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top