Opinii

Patru familii sărace au primit case noi

Primarul din Cumpăna, Mariana Gâju, ajută oamenii nevoiaşi

 

Un articol de Sebastian TARCEA

Patru familii cu posibilităţi financiare reduse din Cumpăna locuiesc în case noi pentru că în localitate îşi desfăşoară activitatea a şaptea filială a Asociaţiei Habitat for Humanity România. Aceasta are sediul principal în Beiuş şi are ca obiect de activitate construirea de locuinţe pentru familiile nevoiaşe. Peste 500 de astfel de familii din România au o locuinţă decentă cu sprijinul acestei asociaţii, în mai multe localităţi din întreaga ţară: Beiuş, Cluj, Dej, Piteşti, Oarja, Miceşti, Cumpăna, Rădăuţi, Comăneşti şi Craiova. Filiala Cumpăna şi-a început activitatea în martie 2006, timp în care au fost renovate 15 case şi construite alte cinci. Pentru construcţia celor cinci  locuinţe, Primăria Cumpăna a pus la dispoziţie un teren cu o suprafaţă de 2460 mp, sub formă de comodat. Săptămâna trecută au fost date spre folosinţă două dintre aceste duplexuri care au fost realizate în perioada mai-septembrie, iar la sfârşitul acestei săptămâni urmează inaugurarea celei de-a treia. Construcţia este din panouri de lemn tip sandwich, este izolată pe exterior cu polistiren şi în interior cu vată minerală şi placată cu rigips. Fiecare familie are două dormitoare, un living, o baie şi o bucătărie. La eveniment au luat parte preşedintele Habitat for Humanity România, Adrian Ciorna, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Constanţa, ai Prefecturii Constanţa, ai Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială, ai altor instituţii descentralizate şi toţi cei care au contribuit la construirea acestor locuinţe. Primarul localităţii Cumpăna Mariana Gâju, a declarat că, în cel mult trei luni, aceste locuinţe vor fi racordate la reţelele de apă potabilă, gaze, canalizare şi energie electrică. Un alt eveniment petrecut în localitatea Cumpăna la începutul săptămânii trecute şi a anului bisericesc marcat de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, a fost botezul a cinci copii aflaţi in grija asistenţilor maternali. Evenimentul a fost  organizat de autoritatea locală din Cumpăna, prin Compartimentul de Asistenţă Socială, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa. Acest demers aparţine primarului Mariana Gâju care şi-a propus creştinarea unor copii la fiecare mare sărbătoare religioasă. Cei cinci copii cu vârste cuprinse între patru şi nouă luni au primit sfântul botez de la cei doi preoţi ai Bisericii „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din localitate. Următorul botez va avea loc în ziua de 14 octombrie a acestui an, cu ocazia sărbătoririi hramului Bisericii din localitate, de Sfânta Parascheva.  

  

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top