Lăudată în operele marilor scriitori şi în broşurile turistice ca fiind una din cele mai mari minuni naturale ale 
României, Pădurea Letea a intrat, în ultimii ani, într-un proces accelerat de degradare. Motivul nu este turismul haotic, sau tăierile abuzive, aşa cum se întâmplă în alţi codri ai patriei. În mod ironic, cel mai mare duşman al pădurii este… calul! Populaţia de cai de pe grindul Letea a scăpat de sub control – caii s-au sălbăticit şi s-au înmulţit necontrolat, populaţia lor fiind estimată la peste 4.000 de capete.
Un articol de Răzvan PETRE
După ce şi-au croit cărări prin pădure şi au devastat vegetaţia naturală, caii în căutare de hrană au distrus islazul comunal, apoi au început să intre şi în grădinile oamenilor. Deşi situaţia începe să capete proporţiile unui dezastru uman şi ecologic, autorităţile tulcene, în frunte cu Administraţia Rezervaţiei şi cu Direcţia Sanitar Veterinară, încearcă să minimalizeze problema şi se invită, una pe alta, să vină cu o soluţie.
Un monument al naturii în pericol
Pădurea Letea este situată în partea estică a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, pe teritoriul administrativ al comunei C.A. Rosetti. Având o vechime de circa 2500 de ani, pădurea ocupă peste 5000 de hectare. Specifică zonei este alternanţa dunelor de nisip cu depresiuni alungite, în care se instalează pădurea dispusă în fâşii, numite popular hazmace, sau haşmacuri (termen venit din limba turcă). În aceste zone, pe lângă arborii şi arboretul hidrofil, ca plopii şi arinii, se pot găsi exemplare foarte bătrâne de stejar, cu trunchiuri noduroase. În literatura de specialitate sunt citate cazurile unor copaci cu circumferinţa de 3-4 metri, specialiştii ocolului silvic identificând un stejar cu circumferinţa de 6,5 metri, pentru care este nevoie de patru oameni pentru a-i putea înconjura trunchiul, ţinându-se de mâini, şi a cărui vârstă a fost estimată la circa 700 de ani. Caracterul unic al Pădurii Letea este compeltat de faptul că, datorită climatului special, aici se pot întâlni cel puţin cinci specii de liane (plante căţărătoare) şi zece specii de orhidee, pădurea fiind un adevărat paradis tropical, în inima Europei. De-a lungul secolelor, Letea a reuşit să-şi păstreze caracterul sălbatic, fiind una din puţinele păduri din România şi din Europa, în care Toporul nu a reuşit să câştige lupta cu Copacul. Din nefericire, Pădurea Letea este pe cale să piardă confruntarea cu un adversar neaşteptat. După ani buni în care turismul haotic, practicat, cu tractorul, pe dune, de către turişti care bătătoresc cărări şi rup „amintiri”, şi-a spus cuvântul, pădurea a început să se confrunte cu un duşman mult mai periculos – calul.
Nu „Şasă cai” – ci 4000 de cabaline hămesite
Începând cu anii 1810, în zona grindului Letea au fost colonizaţi oameni sosiţi din Basarabia şi din Ardeal, a căror ocupaţie principală era creşterea animalelor. Iniţiativa a aparţinut autorităţilor turceşti, care au acordat coloniştilor români scutiri de taxe, în schimbul constituirii acestui avanpost în faţa forţelor armate ruseşti, care obişnuiau să treacă Dunărea pentru a ataca Dobrogea şi Imperioul Otoman. În timp, comunitatea a ajuns la circa 1000 de suflete, localnicii crescând, pe lângă oi şi vite, cai, pe care îi foloseau la muncile agricole, la transportul pe distanţe scurte, şi pe care îi comercializau. Viaţa oamenilor din Comuna C.A. Rosetti a decurs normal până în 1984, când în zonă a fost semnalată anemia infecţioasă – o boală transmisibilă, care induce cailor afectaţi o stare letargică, ceea ce îi face inapţi de muncă, dar şi pentru tăiere şi folosirea cărnii pentru consum uman. Ulterior, autorităţile au instituit carantina, mulţi cai (bolnavi sau sănătoşi) fiind abandonaţi de stăpânii care nu îi mai puteau comercializa şi luând calea pădurii. Datorită condiţiilor climatice favorabile şi păşunilor bogate, dar şi faptului că în Delta Dunării nu au duşmani naturali, caii s-au înmulţit necontrolat. Populaţia de cai sălbăticiţi, estimată în anul 2000 la peste 2300 de capete, a crescut continuu, ajungând în prezent la 4000 de capete. Prin comparaţie, comuna C.A. Rosetti, pe teritoriul căreia zburdă hergheliile de cai sălbăticiţi, are o populaţie de 1200 de locuitori, aceştia declarând la primărie ca având în proprietate personală doar circa 350 de cabaline.
Calul – principalul duşman al locuitorilor din comuna C.A. Rosetti
În încercarea de a afla care este situaţia din teren, am luat legătura cu viceprimarul Comunei C.A. Rosetti, Ghiocel Pindic. Acesta ne-a declarat că în zonă se află cel puţin 3000 de cai sălbăticiţi şi că numărul lor este în continuă creştere. „Anul acesta a fost un an bun pentru ei! Au fătat o grămadă de mânji…” a afirmat vicerimarul. Conform declaraţiilor sale, numărul din ce în ce mai mare de cai sălbăticiţi a devenit o problemă, atât pentru localnicii care au grădini, cât şi pentru cei care se ocupă cu creşterea animalelor. Situaţia descrisă de viceprimar este una alarmantă: Practic, la C.A. Rosetti, Omul şi Calul concurează pentru hrană, balanţa înclinându-se în favoarea patrupedului. Aşa cum am aflat şi din alte surse, calul este privit de localnici ca fiind cel care le omoară cele câteva oi sau vaci aflate în bătătură, care nu mai pot paşte pe islazul comunei, pentru că acesta a fost „ras” de către hergheliile hămesite. De asemenea, ne-au fost raportate cazuri în care zeci sau sute de cai au descins în grădinile de porumb, pepeni sau zarzavaturi ale localnicilor, reuşind, într-o singură noapte, să lase un întreg sat fără rodul muncii lor pe un întreg an. Conform declaraţiilor lui Ghiocel Pindic, problema aceasta este cunoscută de autorităţi, chiar şi la nivel guvernamental, dar, cel puţin până acum, nu au fost întreprinse măsuri clare de remediere a situaţiei. Viceprimarul îşi aduce aminte că, în urmă cu câţiva ani, de la nivel guvernamental ar fi fost repartizate către Direcţia Sanitar Veterinară circa 7 miliarde de lei vechi pentru a se rezolva situaţia cailor sălbăticiţi, dar, din cauza secetei, inundaţiilor sau gripei aviare, aceste fonduri au ajuns în altă parte. Speranţele locuitorilor se îndreaptă către iniţiativa unei firme din Ardeal, care a capturat câteva sute de cai sălbăticiţi, la Sulina. Însă, deşi această firmă s-a interesat şi de cabalinele de la Letea, până acum autorităţile nu i-au dat undă verde pentru a se ocupa de capturarea cailor-problemă. Pe lângă aceste aspecte, viceprimarul a dovedit că are şi preocupări ecologice (rare la autoorităţile locale din România), menţionând faptul că hergheliile sălbăticite pun în pericol şi pădurea.
Autorităţile locale şi cele silvice, singure în faţa pericolului
Pentru a afla mai multe despre componenta ecologică a dezastrului de la Letea, ne-am întâlnit cu Directorul Administraţiei Parcului Naţional Munţii Măcin – Viorel Roşca (FOTO) – care, înainte de a fi numit în această funcţie, şi-a dedicat mai mult de zece ani din viaţă cercetării şi protejării Pădurii Letea, în calitate de angajat al Romsilva. Lista recomandărilor este completată de faptul că, începând cu această săptămână, Administraţia Parcului Naţional a fost desemnată drept custode a încă 19 arii protejate din judeţul Tulcea. Viorel Roşca ne-a confirmat cele auzite de la viceprimarul din C.A.Rosetti: „Un cal are nevoie de circa 7 hectare de verdeaţă pentru păşunat şi furaje, în fiecare an. Islazul comunal de la C.A. Rosetti are mai puţin de 2000 de de hectare, iar Pădurea Letea – 5246 de hectare.” Împreună, cele două unităţi ar putea asigura hrană pentru 1000 de cai, nicidecum 4000, şi fără a mai lua în calcul animalele localnicilor. De altfel, un calcul simplu ne arată că pentru ca cei 4000 de cai, ar fi nevoie de circa 30.000 de hectare de verdeaţă – cu 5.000 de hectare mai mult decât întregul teritoriu administrativ al Comunei C.A. Rosetti, cu tot cu lacuri, canale şi apele Dunării…
Pentru a ne demonstra efectul distructiv pe care îl au hergheliile de cai sălbăticiţi asupra Pădurii Letea, Viorel Roşca ia o coală de hârtie şi ne desenează. El ne arată cum caii pasc şi calcă sub copite vegetaţia săracă de pe dune, căreia îi ia foarte mult timp ca să se refacă. Apoi, în ceasurile toride ale amiezii, caii fac drumul dinspre păşuni şi dune, spre umbra pădurii, croindu-şi cărări şi bătătorind locurile de popas. La fel, pentru adăpat, caii fac alte cărări şi tasează solul din vecinătatea apelor. De asemena, în iernile grele, hergheliile se ascund în pădure, unde distrug puieţii şi rod scoarţa copacilor, care, lăsaţi fără protecţie, pot degera şi se pot usca. Mai nou, datorită numărului lor mare şi faptului că au epuizat iarba din păşuni, caii au început să consume şi specii florale protejate sau valoroase, în ultimii ani hergheliile fiind semnalate în poienile cu lăcrămioare şi în zonele de strictă protecţie ale rezervaţiei. „Caii nu aleg, caii nu ştiu de hărţi şi de zone protejate”, ne-a declarat Viorel Roşca, vădit preocupat de situaţia de la Letea.
Administraţia Rezervaţiei Delta Dunării a uitat de Pădurea Letea
Deşi face parte din teritoriul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), având chiar statutul de „zonă strict protejată”, Pădurea Letea nu apare pe lista de priorităţi a acesteia. În raportul de 300 de pagini, privind starea mediului în rezervaţie, pe anul 2008, ARBDD are un singur rând, despre problemele cauzate de caii semisălbăticiţi ce rod scoarţă. Dovedind că habar n-au despre problema la care se referă, specialiştii ARBDD menţionează că, pentru remedierea situaţiei, s-au săpat nişte şanţuri, care să prevină… „păşunatul abuziv şi sustragerea de masă lemnoasă”, ca şi cum caii merg la Letea să facă abuzuri şi să fure lemn… În acelaşi raport, se notează faptul că populaţia de cabaline a cescut, în doar un an, cu 78%, până la 7300 de capete, ajungând să fie la fel de mare ca cea a populaţiei umane. Nimeni, însă, nu se întreabă ce e cu caii aceştia…
Spre deosebire de autorii raportului de anul trecut, noul şef al ARBDD, Grigore Baboianu, s-a dovedit a fi în temă cu problema generată de caii de la Letea. Contactat telefonic, el ne-a declarat că ştie de această situaţie şi că, din datele pe care le deţine, la C.A. Rosetti ar fi în desfăşurare un program pentru capturarea cailor sălbăticiţi. După ce s-a consultat cu un colaborator, Baboianu ne-a confirmat faptul că Ministerul Agriculturii, prin Romsilva şi Direcţia Sanitar Veterinară, ar fi implementat un program de capturare a cailor, în ultimele săptămâni fiind adunate circa 40 de cabaline.
O carantină de un sfert de veac, stimulată de complacerea Direcţiei Sanitar-Veterinare
Anemia infecţioasă a fost detectată la caii din Letea în 1984. Începând cu 1987, carantina s-a permanentizat, fiind interzisă scoaterea cailor din această zonă. După mai bine de 25 de ani, Direcţia Sanitar Veterinară (DSV) Tulcea nu se sinchiseşte să lichideze oficial focarul de anemie. Conform spuselor lui Viorel Roşca, la Letea au fost capturaţi, în 1994, circa 400 de cai. Înainte de a fi exportaţi în Italia, caii au fost testaţi, niciunul dintre ei nefiind găsit bolnav. În prezent, deşi caii care zburdă prin Pădurea Letea nu mai prezintă de mult simptomele bolii, DSV nu are un rezultat final.
Am încercat, aşadar, să contactăm conducerea DSV, pentru a afla, de la sursă, care este situaţia sanitar-veterinară. Din păcate, atitudinea angajaţilor DSV Tulcea ne-a dezarmat. La laboratorul DSV, unde ni se spusese că s-ar afla directorul instituţiei, ne-a răspuns la telefon o doamnă care ne-a bruscat verbal şi ne-a trântit telefonul. Ceva mai târziu, am reuşit să stăm de vorbă cu directoarea DSV, care, pe un ton precaut, a încercat să bagatelizeze problema. După ce ne-a spus că anemia infecţioasă e o problemă naţională, iar „carantină e în tot judeţul, nu numai la Letea”, şefa DSV a infirmat cele declarate de Directorul ARBDD, menţionând că, deşi are personal şi reactivii necesari, DSV se ocupă doar de caii aduşi de localnicii din C.A. Rosetti, nu şi de cabalinele sălbăticite.
Ca o notă specială, mai trebuie menţionat că Statul Român s-a angajat, în faţa unor multiple organisme internaţionale, să eradicheze anemia infecţioasă, până în anul… 2007.
