Am intrat, de vreo săptămână, în zodia sondajelor. Da, e adevărat, nu mai e voie, conform legii, să publici sondajele, ca sa nu poţi influenţa opiniile alegătorilor. Este, în schimb, la fel de adevărat, că sondajele se fac, şi, chiar şi atunci când nu sunt sifonate rezultatele în mass-media, ele produc efecte, exact acolo unde ar fi trebuit să producă, de la bun început.
Un editorial de Răzvan PETRE
Fiecare partid şi-a făcut socoteala dinainte şi ştie că, indiferent de performanţele pe care le va avea în campanie, porcul nu poate fi îngrăşat în ajun, iar procentele rezultate din numărătoarea voturilor nu vor diferi prea mult de ce se previzionează de pe-acum din sondaje. Toate acele manevre iscusite care pot suci cursul istoriei, atunci când e vorba despre un candidat anume, în alegerile locale sau prezidenţiale, sunt ineficiente acum. Chiar şi pe sistemul uninominal, în ciuda confruntării directe a candidaţilor (care nuanţează lupta, dincolo de coloratura politică) surprizele nu pot fi masive. Ne putem aştepta la un câştig, sau la o pierdere de câteva procente. În cazul în care se confruntă doar doi candidaţi, sau două entităţi politice, de forţe relativ egale şi cu şanse similare, câteva procente pot însemna totul (cum s-a întâmplat la prezidenţialele din 2004). Dar, aşa cum stau lucrurile acum, este clar că în scrutinul de la 30 noiembrie vom asista la o confrunare între trei forţe politice majore, care vor obţine între 20 şi 30 de procente din opţiunile electoratului. Prin redistribuire, se va ajunge ca cel mai bine clasat să obţină maxim 35-40% din locurile de parlamentari.
În mod clar, pentru ca la anul să avem o majoritate clară şi un guvern stabil, PD-L, PSD şi PNL vor angaja tratative. Conform ultimelor sondaje, PD-L va termina pe primul loc. Dar va avea prea puţine voturi în Parlament pentru a forma guvernul de capul lui, sau cu vreo remorcă de tipul UDMR. Vor urma, logic, negocieri. Dar cu cine? PSD, care ar fi prima alegere (după cifrele din sondaje) şi cea mai sigură garanţie pentru un guvern stabil, nu e un partener la îndemână pentru democrat-liberali. Însoţirea cu social-democraţii ar însemna pierderea unei mari mase de susţinători şi o mişcare inversă doctrinei nou adoptate, de centru-dreapta. De asemenea, nici colaborarea cu liberalii nu e tocmai recomandată, după doi ani de atacuri la adresa lui Tăriceanu şi a găştii liberale, ce a întinat idealurile Alianţei. De partea cealaltă, liberalii şi social-democraţii nu pot forma un guvern la vedere, mai ales după ce, de mai bine de un an, convieţuiesc într-o formulă adulterină, în care nici PSD nu recunoaşe că susţine Guvernul, nici PNL-ul nu recunoaşte că depinde de PSD ca să rămână la guvernare.
În mod clar, ne îndretăm spre un compromis. Consecvent în încăpăţânarea sa (până la proba contrarie!), Băsescu va desemna în mod sigur un prim-ministru de la PD-L, cu condiţia ca democrat-liberalii să iasă pe locul întâi, sau pe locul doi, la mică diferenţă de primul clasat. De aici mai departe urmează impasul, o colaborare cu PSD fiind imposibilă, iar una cu PNL extrem de improbabilă, cu Tăriceanu la conducerea liberalilor. Alegeri repetate? Guvern minoritar? Nici una din acestea nu e o soluţie… Practic, cea mai valabilă dintre combinaţiile celor trei partide este o alianţă post electorală între PNL şi PSD, în care PSD-ul să primească ceva mai multe posturi şi ceva mai puţine fonduri, iar PNL să mai cedeze din monopolul pe care l-a instituit în organele puterii publice. Chiar şi aşa, această alianţă are de trecut mai multe bariere, în mare parte psihologice şi determinate de dorinţa de a nu-şi trăda electoratul.
Într-un fel sau altul, două din cele trei partide, sau chiar (de ce nu?) toate trei vor trebui să ajungă la un compromis. Procesul prin care se va ajunge la acest compromis promite să fie unul de foarte lungă durată. Nu e exclus ca pe la jumătatea lui ianuarie 2009, România să fie martora unei clasice „dileme din care nu se poate ieşi”. Oricare va fi varianta finală, soluţia se va lăsa îndelung aşteptată. Şi atunci, nu ar fi mai bine ca partidele să se apuce de pe acum de negociat, măcar aşa, de formă? Poate că, după alegeri, aranjamentele anterioare nu vor mai fie necesare. Dar în situaţia (destul de probabilă) în care ele vor fi necesare, s-ar economisi o grămadă de timp.
