Pe 15 mai 2011, Organizația Studenților Basarabeni din Constanța și-a ales noua conducere. Noul președinte al organizației a fost desemnat Dumitru Croitori, student în anul I, la Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității ,,Ovidius“ din Constanța. Procesul de alegere s-a încheiat la 29 mai 2011. Astfel, în urma întrunirii Adunării Generale, a fost ales noul Consiliu Director, format din președinte, vicepreședinte și directori de departament: Proiecte – Luchianov Angelica; Relații Externe – Leca Otilia; Informațional – Axentii Dumitru; Resurse Umane – Mamaligă Nicolae; Secretar – Zavtur Cătălin.
Un articol de Paul PÂRVU Trebuie subliniat meritul avut de membrii fondatori, care, în urma cu trei ani, în primăvara anului 2008, au pus bazele acestei organizații, ca necesitate de a reprezenta legal interesele studenților și elevilor basarabeni, în acest centru universitar, dar și cu scopul de a promova valorile culturale românești. Astfel, primul proiect cultural, desfăşurat la scurt timp după înființare, a fost : Festivalul ,,Zilele Basarabiei“, organizat cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Astăzi, a ajuns la cea de-a IV-a ediție și a devenit o tradiție. Pe parcursul a trei ani de activitate, organizația a desfășurat o suită de acțiuni și proiecte cultural-științifice și de caritate, cum ar fi:
– Deplasarea, în fiecare an, la Alba-Iulia, de Ziua Națională a României, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.
– Colectarea unui volum impresionant de carte românească (35 000 de volume), pentru liceele și școlile din Basarabia – ,,Trimite o Carte Peste Prut“, organizată și sprijinită de Instituția Prefectului Constanța, Claudiu Iorga Palaz, și Consulatul General de la Cahul.
– Organizarea unui pelerinaj la mănăstirile din Nordul Moldovei și Bucovinei (Putna, Moldovița, Sucevița), acţiune sprijinită de Arhiepiscopia Tomisului, reprezentată de I.P.S. Teodosie.
– Organizarea primului Bal al Bobocilor basarabeni din Constanța, cu scopul de a integra studenții basarabeni, atât în mediul academic românesc, cât și în societate, socializarea basarabenilor de generații mai mici cu cei mai mari.
– Comemorarea evenimentelor sângeroase de la 7 aprilie 2009.
– Demararea unei campanii de informare și de stimulare a atitudinii civice, cu scopul de mobilizare a tinerilor basarabeni la vot, la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010.
În urma alegerii noii conducerii, Adunarea Generală a desemnat în calitate de membrii de onoare, președinți de onoare, în urma contribuției aduse organizației, menționate mai sus, următoarele persoane:Iulian Munteanu, Tinica Anatolie – președinți și membri de onoare; Bocancea Veronica, Răileanu Constantin – membri de onoare.