Exclusiv

Ordin de la Teodosie: preoții vor face propagandă pro-referendum

Preoții din Arhiepiscopia Tomisului au fost chemați de mai-marii lor la diferite ședințe în care au primit pliante și indicații prețioase cu privire la referendumul ce se va desfășura în perioada 6-7 octombrie.

Astfel, slujitorii Domnului, vor face propagandă pro-referendum atât în biserici, cât și în afara lor, chiar mergând prin casele credincioșilor. Ordinul venit de la Teodosie, episcopul-inculpat în două dosare penale, este ca preoții să scoată cât mai multă lume la vot. Și, ca în multe alte cazuri, de mersul prin casele oamenilor se va ocupa în special consiliul fiecărei biserici, care este format din credincioși laici.

Materialele de propagandă folosite sunt cele tipărite de Coaliția pentru Familie, în care principalul mesaj este: „copiii noștri sunt ținta lor”, adică a homosexualilor. De fapt, întreg pliantul este plin de astfel de mesaje: „Votul tău apără copiii!” sau „dacă nu vii la vot, doi bărbați vor putea adopta un copil, iar în școală copiii vor fi învățați că mama nu e femeie și tata nu e bărbat”.

Așa cum stă bine propagandei, pe pliantul destinat credincioșilor ortodocși, atât de învățați și inițiați în tainele iubirii creștine, sunt date citate „dintr-o” carte fără a se specifica numele acesteia și autorul.

Mai mult, slujitorii lui Teodosie, au primit chiar și o adresă destinată primarului din localitatea fiecăruia (sursele noastre spun că sunt vizați cei din mediul rural) prin care i se cere edilului să acorde sprijin pentru „mobilizarea populației pentru vot, precum și pentru popularizarea în localitate a tuturor informațiilor privitoare la referendum”. Hârtia are un antet semnat de un așa-zis Comitet de Inițiativă cetățenească și de Coaliția pentru Familie.

Patriarhia Română a anunțat recent că „sprijină în mod natural demersul Coaliţiei pentru Familie, în spiritul învăţăturilor creştine şi al valorilor fundamentale româneşti privind familia, ocrotirea şi creşterea copiilor, dar nu este nici iniţiatoarea, nici organizatoarea acestei acţiuni“.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top