Actualitate

Orașul Ovidiu va avea două noi parcuri. Lucrările se apropie de final

Administrația publică locală a orașului Ovidiu anunță că lucrările de amenajare a celor două parcuri noi din localitate au ajuns la un stadiu de 70% și se apropie de finalizare. De asemenea, echipa condusă de primarul George Scupra a prezentat facilitățile de care se vor bucura locuitorii orașului prin realizarea acestor două investiții.

Primul parc va fi amenajat pe malul lacului Siutghiol, în vecinătatea insulei Ovidiu, cu o suprafață de 3.742 de metri pătrați şi va face legătura între debarcader şi parcul Faleză Lac”, spun reprezentanții primăriei.

Facilitățile oferite locuitorilor prin amenajarea acestui parc sunt:
• un perete de escaladă, pentru copii şi adulți;
• amfiteatru natural, realizat din amenajări ale pantei naturale a terenului cu 6 gradene de odihnă şi spații de circulație;
• plase de relaxare deasupra apei;
• mobilier urban – bănci cu şi fără mânere, care să permită apropierea cărucioarelor pentru copii sau a celor rulante, coşuri de gunoi cu trei compartimente, cişmele/țâşnitori de apă potabilă.
Totodată, vor fi realizate:
• un sistem de irigație, inclusiv o stație de pompare realizată îngropat;
• un sistem de iluminat;
• un sistem de supraveghere video;
• o zonă de panouri fotovoltaice, care va asigura cantitatea de energie necesară consumurilor estimate pentru iluminat.

Conform primăriei orașului Ovidiu, al doilea parc se va afla pe terenul amplasat de-a lungul canalului pluvial, dintre cartierele Sat Vacanță și Ovidiu Sud, de la Drumul Național 2A, până la Lacul Siutghiol, pe o suprafață de 2.832 de metri pătrați şi va cuprinde următoarele puncte de interes şi funcțiuni:
• labirint de vegetație, un loc de recreere pentru copii şi adulți, deopotrivă;
• spațiu de odihnă şi relaxare – cuprinde băncile şi vegetația de ambianță care crează alveole şi pergole de umbră pentru locurile de odihnă;
• peluză, realizată prin înierbare;
• mobilierul urban – bănci, coşuri de gunoi, cişmele/țâşnitori de apă potabilă;
• sistemul de irigație, inclusiv stația de pompare realizată îngropat;
• sistemul de iluminat şi sistemul de supraveghere video.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top