Cele trei localități componente ale comunei Grădina (satul Cheia, cătunul Casian și reședința Grădina) au trecut prin momente dificile în toată perioada de viscol și ninsoare care s-a instaurat peste Dobrogea începând cu data de 6 ianuarie. Întreruperea energiei electrice, oprirea temporară a alimentării cu apă potabilă și nenumăratele închideri ale drumurilor principale ce leagă comuna de Constanța sau alte localități, au fost principalele probleme cu care administrația locală s-a confruntat mai bine de zece zile.
Aflat permanent sub coordonarea primarului Gabriela Iacobici, comandamentul de iarnă al comunei a acționat fără întrerupere pentru deblocarea căilor de acces înspre satele aparținătoare, pentru ca mașinile de aprovizionare să poată aduce alimente locuitorilor. Totodată, edilul a susținut o comunicare permanentă cu cetățenii comunei, mai ales în mediul on line, informându-i cu privire la avertizările meteorologice, situația drumurilor, dar și rugându-i ca în anumite momente aceștia să nu-și părăsească locuințele.
A existat și un caz medical, moment în care a fost necesară intervenția unei șenilate pentru transportul pacientului. ”Mulțumim Consiliului Județean Constanța și echipei RAJDP pentru șenilata trimisă pacientului din localitatea Grădina și nu în ultimul rând doamnei doctor Pindichi de la Centrul de permanență Cogealac” a declarat primarul Gabriela Iacobici.
De asemenea, mulțumirile acesteia s-au îndreptat și către echipele de voluntari care au participat la acțiunea de deszăpezire în comuna Grădina, pe drumurile comunale și la persoanele vârstnice care au avut nevoie de ajutor.
Comuna Grădina este situată în partea centrală a Dobrogei, în nordul judeţului Constanţa, la 52 km nord de reşedinţa acestuia, municipiul Constanţa.