Actualitate

OMD Mamaia Constanța raportează cifre superioare pentru sezonul 2023

Turismul în stațiunea Mamaia este în creștere! Deși 2023 a fost primul an în care Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța a funcționat începând cu jumătatea lunii iulie, scopul a fost atins atât în ceea ce privește cifrele raportate la final de sezon, dar și în ceea ce privește activitățile de promovare pentru destinația Mamaia, care au adus o creștere a numărului de turiști din sezonul 2023:

Au fost foarte multe voci care au afirmat că turismul în stațiunea Mamaia va scădea de la un an la altul, însă cifrele care vin de la Direcția Județeană a Institutului Național de Statistică pentru destinația Mamaia Constanța demonstrează contrariul (numărul de turiști reprezintă numărul de sosiri). Astfel, în 2023 pentru destinația Mamaia Constanța a fost raportat un număr de 418.138 turiști români până la 30 septembrie inclusiv. La aceștia se adaugă numărul turiștilor străini de 30.852, deci raportăm un total de 448.990. În aceeași perioadă a anului trecut, în destinația Mamaia Constanța au venit 403.375 de turiști români, la care se adăugau turiștii străini – 28.877. Astfel, aveam un total de 432.252 pentru anul 2022. Observăm o creștere a turiștilor români cu 14.763 și o creștere a turiștilor străini cu 1975. În total creșterea este una bună, de 16.738 de persoane, adică 3,872 %. Raportarea de la 30 septembrie este o raportare potrivită. În luna februarie vom anunța cifrele pentru întreg anul”, a precizat George Măndilă, Președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța observă că raportarea INS este superioară față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă că misiunea și obiectivele OMD Mamaia Constanța au fost atinse, la doar câteva luni de la înființarea organizației.

Putem menționa pentru 2023 și numărul de înnoptări (zile de cazare) pentru destinația Mamaia Constanța, care este de luat în seamă. Observăm o creștere în 2023 cu 27.943 de înnoptări, adică 2,138%, mai exact în destinația noastră am avut în acest an 1.334.637 de înnoptări, față de 2022, când numărul acestora a fost de 1.306.694. Acest fapt ne spune că business-ul în destinația Mamaia Constanța este în creștere.

În ceea ce privește sezonul viitor, OMD Mamaia-Constanța pregătește o serie de proiecte ambițioase care să sporească atractivitatea stațiunii. Se va pune accent pe extinderea portofoliului de evenimente și pe derularea unei ample campanii de promovare. Ne dorim ca destinația Mamaia Constanța să devină atrăgătoare pentru o gamă largă de turiști.

Înființată în primăvara acestui an, asociația își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția românilor asupra experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.

2 Comments

2 Comments

  1. Pingback: Destinația Mamaia-Constanța promovată la Berlin

  2. Pingback: OMD Mamaia-Constanța: Dialog cu tour-operatori europeni

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top