Un hol îngust şi întunecat. Îngustat şi mai mult de oamenii care se scurg pepereţii ciobiţi, îmbrăcaţi în slin. Un damf oribil de mâncare, amestecat cu miros de spirt şi seringi folosite. Foială, urlete şi tânguieli. Patru femei bondoace, cu halatele roase de timp şi lehamite trag în toate părţile de mâinile, picioarele şi gâtul unui bătrân transpirat. Încearcă să-l târâie pe o targă şchioapă, acoperită cu o saltea mucegăită, ce le ajunge până la sâni. Peste 30 de grade în mijlocul toamnei într-un loc în care orice grad în plus amplifică de 10 ori mirosul de boală. O coadă de 15 persoane în faţa uşii medicului. De-abia intrat în tură, stă la taclale cu un prieten. Era în trecere şi-a venit să-l salute. Deasupra, un tavan chior care, ironic, îmi face cu ochiul dintr-un neon pâlpâind, semn că mai are puţin şi îşi dă duhul şi el. Scârţâitul unei roţi strâmbe zgârie cimentul îmbâcsit de clor şi noroi, din sala de operaţii până în dreptul meu. Am primit în dar un „vecin de aşteptare” care, după cum arată, nu mai are mult şi trece în rând cu drepţii. O femeie cu un coif brodat, care-i stă câş pe cap, împinge o tavă mobilă, pe care zace un ceaun cu mâncare sleită. Cei care nu sunt sedaţi molfăie din pâinea uscată şi din farfuriile la fel de bătrâne ca ei. Temperatura din hol a ajuns lejer la 40 de grade. Tensiunea celor care stau la coadă a crescut şi ea. În sfârşit se deschide uşa, oamenii se îmbulzesc să intre, dar dom’ doctor îşi urmează prietenul către ieşire: „Dacă mai aşteptaţi o oră bine, dacă nu vă aştept la mine, la cabinet”. Are puţină treabă. E şi profesor la Medicină, trebuie să se ocupe şi de studenţi. Plus că, şpaga din spital sau preţul consultaţiei la cabinetul particular, e unul şi-acelaşi lucru. O asistentă trage cearceaful peste vecinul meu şi zbiară către infirmierele care, într-un final au reuşit să urce bătrânul pe targă, după ce l-au izbit de toţi pereţii: „La 305 e gata. La morgă, sau chemaţi pe cineva din familie”. Şi pleacă. Cu un ultim wat, neonul mă salută şi-şi dă şi el duhul. Secţia de N euro logie din cadrul Spitalului Judeţean. Constanţa, nu Cuca Măcăii. La fel arată toate secţiile, cu excepţia Cardiologiei. A fost renovată în campania pentru parlamentare. Oamenii despre care v-am vorbit sunt cei cărora nu le pasă dacă PSD-ul a ieşit sau nu de la guvernare. Care nu dau doi bani dacă serviciile secrete sunt sau nu manipulate politic şi care nu ştiu ce implică una, două, sau trei moţiuni de cenzură. Bolnavii care îşi aşteaptă medicul, bătrânul jumulit de pe targă, înfometaţii din camere, familia celui pentru care operaţia a fost un eşec, nici unul dintre ei nu înţelege ce se întâmplă la televizor şi de ce se ceartă politicienii, atât timp cât sunt sănătoşi, pentru că, pentru ei sănătatea este cea mai importantă şi implicit banii pentru medicamente. Aceştia sunt oamenii care au plătit sute de milioane la Stat, ai căror copii şi nepoţi îşi aşteaptă şomajul ca pe o binecuvântare. Lor nu le pasă că Becali a ajuns din pârnaie, direct în Parlamentul European, ei nici măcar nu ştiu cu ce se ocupă instituţia asta sau ce drepturi au ca cetăţeni europeni. Pentru ei Tăriceanu este în continuare în fruntea liberalilor, Iliescu este preşedintele ţării şi are un copil de suflet, cuminţel şi serios, pe Geoană, iar Băsescu este marinar. Boc este învăţăcelul lui Băsescu, venit din Ardeal, iar Elena Udrea este fotomodel. Sorin Oprescu este un medic bun care le-ar putea recomanda un n euro log priceput de la Bucureşti, dar ca să ajungi la dom’ doctor Oprescu e greu tare… . Duda e nepotul regelui care a fost prea moale să îi conducă, iar Vadim e ca ei, sărac. Pentru ei, Poliţia e Miliţia, SRI este Securitatea, iar drepturile omului sunt vise, maică. Nu ştiu dacă Strada a scăpat, sau nu de sub control autorităţilor şi oricum prea puţin mă interesează asta, atât timp cât, pe pielea mea simt de 20 de ani că Spitalul n-a fost vreodată sub controlul cuiva. Şi mai ştiu că niciunui candidat nu-i pasă că oamenii pe care-i pupă-n spate în campanie îşi dau duhul pe tărgi ruginite şi mănâncă lături în camerele mizerabile şi răbdări prăjite pe la uşile medicilor. Cu toate acestea, în scurt timp, aceiaşi bolnavi vor vota oamenii care promit lapte şi miere prin robinetele ruginite de-acasă. Şi sigur, nici un neon nu va mai face cu ochiul… . Andreea PAVEL
