Litoralul românesc

O minciună demontată – Elicopterele SMURD zburau frecvent peste apele Mării Negre

După producerea accidentului din lacul Siutghiol, autorităţile au pus în circulaţie o serie de informaţii false, menite a deschide piste false şi a „dilua” responsabilitatea celor care ar fi trebuit să intervină în salvarea vieţii victimelor accidentului. Printre acestea – aceea că elicopterele şi echipajele SMURD nu erau instruite şi nu erau dotate pentru operaţiuni pe apă sau pentru aterizare de urgenţă pe apă, pentru că acestea nu operau deasupra mării. De asemenea, o informaţie lansată în mass-media spunea că elicopterul prăbuşit în Siutghiol nu putea survola staţiunea Mamaia. Aşa cum vom arăta în continuare, amândouă aceste afirmaţii sunt false.

Un articol de Răzvan PETRE

La puţină vreme după accidentul de pe Lacul Siutghiol, Ministerul Administraţiei şi Internelor (M.A.I.) a dat publicităţii un raport privind filmul evenimentelor. Printre precizările iniţiale ale raportului figura aceea că „Aeronava nu îndeplinea condiţiile tehnice pentru a opera pe mare, ceea ce făcea inutilă utilizarea flotoarelor.” Tema a fost reluată de Raed Arafat şi de alţi oficiali care au fost chemaţi să explice de ce elicopterul SMURD nu avea montate flotoarele cu care era dotat din fabrică, iar personalul nu purta vestele de salvare din dotare şi nu făcuse cursul de supravieţuire în caz de accident pe apă. Cu toţii au afirmat că elicopterul SMURD nu efectua misiuni deasupra mării, de aceea nu s-a considerat necesară folosirea acelor echipamente.
Tot după producerea tristului eveniment, în mass media au fost citaţi o serie de specialişti, care au încercat să acrediteze ideea că elicopterul SMURD trebuia să zboare pe deasupra lacului Siutghiol. Unul dintre aceşti specialişti anonimi, citat de Centrul de Investigaţii Media, declara: “Elicopterul nu putea survola Mamaia, nu putea survola aeroportul, deci era obligat sa folosească aceasta ruta. Nu putea evita survolarea lacului, deci acesta este motivul pentru care a ajuns deasupra apei.”

O operaţiune de imagine

Căutând în arhiva de filme a site-ului YouTube, am găsit un reportaj Neptun Tv din 20 august 2014, care prezintă operaţiunea de salvare a unui turist înecat în Marea Neagră, la intrarea în Staţiunea Mamaia. Turistul este scos din apă de salvamari şi resuscitat de o echipă SMURD. În reportaj este prezentată maşina de terapie intensivă mobilă (TIM) – singurul echipaj SMURD cu personal medical, la nivelul judeţului Constanţa. În continuare, pacientul este preluat nu de ambulanţă, ci de elicopterul SMURD sosit la faţa locului. Elicopterul, care aterizase anterior pe plajă, decolează pe deasupra pe deasupra mării şi face o curbă largă, pentru a se îndrepta către Spitalul Judeţean.
Pe lângă faptul că se demonstrează astfel că elicopterele SMURD zboară deasupra mării, reportajul mai scoate în evidenţă un fapt semnificativ – folosirea aeronavelor SMURD în situaţii în care prezenţa lor nu se impune, dar impactul mediatic e maxim.
Incidentul se petrece pe plaja Malibu, la intrarea în staţiunea Mamaia. Din acel loc, o ambulanţă poate parcurge în 5 minute drumul până la Spitalul Judeţean, unde poate lăsa pacientul la 2 metri de salonul Unităţii de Primire Urgenţe (UPU). Elicopterul, deşi acoperă aceeaşi distanţă în 1-2 minute, pierde timp la decolare şi aterizare, iar, odată ajuns la heliportul din spatele spitalului, pacientul trebuie transferat către UPU.
Pe lângă faptul că este uşor accesibilă, plaja Malibu mai are un avantaj semnificativ – este situată în una din zonele cu cel mai mare număr de turişti, iar în apropiere se află sediile a trei televiziuni, printre care Neptun TV (cel mai urmărit post local, inclus şi în transmisia prin cablu a marilor operatori) şi Pro TV Constanţa. De la Neptun TV se ajunge în zonă în 1-2 minute, iar de la sediul Pro TV Constanţa – în 30 de secunde. Aşadar, evenimentele de pe plaja Malibu au public garantat (atât spectatori, cât şi telespectatori).
Aducerea elicopterului a fost o decizie riscantă, în condiţiile în care plaja era plină de turişti, iar nisipul ridicat pe sus de elice putea pune în pericol atât aeronava, cât şi pe toţi cei prezenţi în zonă. În plus, aşa cum arătam mai sus, transferul cu elicopterul nu a scurtat deloc timpul de intervenţie (la faţa locului erau deja angajaţii Salvamar şi SMURD, pacientul era stabilizat şi pus pe targă, trebuia doar transportat la spital, iar drumul cu elicopterul dura, în cel mai bun caz, la fel de mult ca cel cu ambulanţa). Dar intervenţia elicopterului a transformat o operaţiune de rutină, într-una cu impact public şi mediatic de proporţii.

{youtube}lqtvBAfHztc{/youtube}

Elicoptere la plajă

În timpul sezonului estival, prezenţa aeronavelor pe cerul staţiunii Mamaia este ceva obişnuit. Pot fi văzute avioane de agrement care survolează Litoralul contra-cost, hidroavioane uşoare care amerizează în apropierea plajei, elicoptere utilizate în regim air-taxi de turiştii cu dare de mână. Aproape zilnic, marea este survolată de avioane uşoare ce tractează mesaje publicitare, iar la referendumul pentru demiterea preşedintelui, un avion uşor a aruncat pliante ce invitau turiştii să se prezinte la vot. Fiind situată în apropierea aeroportului Kogălniceanu, Mamaia este chiar sub culoarul aerian al aeronavelor militare, apariţia elicopterelor şi avioanelor SUA pe cerul staţiunii fiind, de asemenea, ceva banal.
Pe toată perioada sezonului estival, tuturor aeronavelor enumerate mai sus li s-a adăugat elicopterul SMURD intrat în utilizarea ISU Dobrogea în 2013 (nu este vorba de cel care s-a prăbuşit în lacul Siutghiol, acela fiind recepţionat în noiembrie 2014). El a survolat de nenumărate ori plaja, marea şi lacul Sitghiol, la înălţimi de 30-50 de metri.
O altă filmare găsită pe Youtube surprinde elicopterul SMURD deasupra Mării Negre. Într-o primă secvenţă, el zboară circa 500 de metri deasupra apei, apoi se îndreaptă, pe deasupra hotelului Malibu, către Spitalul Judeţean Constanţa. În a doua secvenţă, elicopterul vine de la câteva sute de metri în larg şi trece linia ţărmului la Cazino, pentru a se îndrepta spre aeroportul Kogălniceanu.

{youtube}cSxMH0bNUBM{/youtube}

Imaginilor din cele două videoclipuri le adaug mărturia personală, fiind printre mulţii români care au văzut vara aceasta elicopterul SMURD evoluând deasupra staţiunii Mamaia şi deasupra apelor mării. Aceste filmări dovedesc cu prisosinţă că elicopterele SMURD pot survola şi chiar survolează staţiunea Mamaia şi că ele zboară ocazional deasupra Mării Negre.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top