Subfinanţat de stat, situl arheologic de la Isaccea merită o soartă mai bună
Doar jumătate de milion de lei a alocat statul român în acest an pentru cercetări de specialitate pe unul dintre cele mai importante şantiere arheologice ale Dobrogei: Noviodunum – Isaccea. Este o sumă ridicolă, care ajunge doar pentru câteva săptămâni de cercetare şi care este folosită mai mult pentru conservarea vestigiilor deja descoperite. Mai mult, din aceşti 500 de milioane daţi pe hârtie de Ministerul Culturii, doar mai puţin de jumătate (46%) ajung efectiv să fie cheltuiţi pe sit, forul de conducere de la Bucureşti “trăgându-şi” legal procente importante din sumă, pentru aşa zise activităţi birocratice specifice. Situaţia nu este aşadar deloc una roză, deşi autorităţile locale promit să sprijine situl, iar arheologii care lucrează aici pe salarii mizere întocmesc proiecte, în speranţa că la un moment dat, Noviodunum va primi din partea statului, recunoaşterea meritată. Dar de ce merită de fapt acest sit o soartă mult mai bună? Motivele sunt extrem de numeroase şi vom încerca să le expunem. Această cetate ce veghează vadul Dunării (la doi kilometri depărtare de oraşul modern Isaccea) ascunde comori inestimabile ale trecutului şi poveşti incredibile, care merită să fie cunoscute de toţi cei pentru care istoria contează.
Un articol de Cristian CEALERA
Podul lui Darius cel Mare
La Isaceea se află ultimul mare vad al fluviului Dunărea, înainte de vărsarea sa în Marea Neagră. Din acest motiv, în anul 514 î.H, regele Persiei, Darius I cel Mare a ales să treacă pe aici, în timpul expediţiei sale contra sciţilor. A construit un pod de vase, chiar în zona Noviodunum şi a trecut pe partea cealaltă a fluviului, unde a înregistrat ma multe victorii. Despre acest pod de vase a scris însăşi părintele istoriei Herodot, contemporan al acelor vremuri, care a mai menţionat că Darius avea o forţă de invazie de 600.000 de oameni. Mai târziu, în zona Noviodunum, funcţiona o factorie comercială a coloniştilor greci, care începuseră să îşi extindă dominaţia în Scytia Minor şi care înfiinţaseră deja oraşe importante precum Histria sau Tomis.
Fortăreaţa celţilor
Construirea efectivă a oraşului antic Noviodunum este legată însă de migraţia celtică din al treilea secol dinainte de Hristos. Tribul britolagilor a invadat zone importante din actualele Ucraina şi Moldova şi a pus stăpânire şi pe unele zone din Nordul Dobrogei. Dacă pe malul ucrainean au ctitorit cetatea Aliobrix, ei au decis să construiască o cetate la fel de importantă şi pe cealaltă parte a vadului de trecere. În România sunt certe doar două cetăţi ctitorite de celţi, Arubium (Măcin) şi Noviodunum. Însăşi toponimia acestei cetăţi de la Isaccea ne indică originea sa celtă. Se traduce sub forma de “Noua Fortăreaţă” pentru că „Nowyo” este termenul pentru nou, iar „dunum” vine de la cuvântul „dun” – „fortăreaţă”, transformat apoi de englezi în “town” – oraş. În Europa există şase situri arheologice identificate, care poartă denumirea Noviodunum: patru sunt pe teritoriul Franţei, unul în Elveţia, iar ultimul, este cel din România. Conform cercetărilor întreprinse în ultimele decenii, stăpânirea celtică în diverse zone din Dacia şi Scytia Minor a durat în jur de două secole. Din ce în ce mai slabi din punctul de vedere al forţei lor militare, celţii şi aliaţii lor bastarni au părăsit spaţiul carpato-danubiano pontic, sub presiunea dacilor lui Burebista şi mai apoi, de teama armatelor romane.
Municipiu şi sediu al flotei dunărene
Noviodunum a intrat sub control roman în jurul anului 46 d.H, dar dezvoltarea sa economică, militară şi urbanistică se datorează împăratului Vespasian (69- 79 d.H). Acest prim cezar din dinastia Flavilor a decis ca Noviodunum să fie sediul flotei de la Dunărea de Jos, Classis Flavia Moesica. Tomis, în acea vreme, era doar un sediu secundar al acestei forţe navale. Oraşul Noviodunum devine unul dintre cele mai importante centre ale Scytiei Minor şi nu îşi pierde din putere nici măcar după ce fiul lui Vespasian, Domiţian, decide să schimbe cartierul general al flotei în actuala Bulgaria, la Sexaginta Prista, astăzi oraşul Ruse. Recunoaşterea oficială a importanţei vine la sfârşitul secolului II d.H, când este ridicat la rang de municipium. Acest lucru indica existenţa unei urbe extrem de numeroase, cu mii de locuitori, o urbe care se putea autoguverna. Noviodunum era cel mai probabil un municipium de rang doi, în care nu existau cetăţeni romani cu drepturi depline, cu excepţia probabil a magistraţilor de la conducere. Inscripţiile descoperite pe şantierul arheologic ne vorbesc despre un primar ales pe cinci ani, doi magistri, un decurio şi chiar de un prefect, comandant al flotei.
Distrugeri şi reconstrucţii
Oraşul roman veghea vadul cel mare, pe unde toate triburile barbare din Nord vroiau să traverseze fluviul. Nu trebuie aşadar să ne mire faptul că Noviodunum a fost adesea ţinta unor atacuri ale migratorilor, unele dintre acesta soldându-se cu distrugeri ale cetăţii. Chiar şi astăzi, dacă vizitezi ruinele, fie că te afli în incinta cetăţii, în Turnul de Colţ, în Turnul A sau în Turnul Mare, poţi vedea urme de arsuri ale unor distrugeri care au avut în loc în urmă cu peste 1600 de ani. Astfel, în secolul III, cetatea a fost distrusă de goţi şi heruli, pentru ca la începutul veacului următor, ea să fie supusă reconstrucţiei din ordinul împăratului Constantin cel Mare. Între anii 434 şi 441, urbea s-a aflat sub ocupaţia sălbaticilor huni, iar în perioada romano-bizantină a fost din nou ţinta unor atacuri ale migratorilor, ultima reconstrucţie a cetăţii datând din secolul VI, în vremea lui Iustinian.
Pacea cu goţii
În a doua jumătate a secolului IV, Imperiul Roman este măcinat de numeroase probleme interne, iar provinciile îndepărtate (precum Scytia Minor) sunt atacate de migratori. Printre cei mai puternici dintre aceştia erau goţii. Sub conducerea regelui Athanaric, ei devin aliaţi ai uzurpatorului Procopius, care dorea să devină împărat al Romei. Cezarul Flavius Valens (364 -378) a întreprins două campanii împotriva migratorilor de la Dunăre, prima în 367, iar cea de a doua, doi ani mai târziu. În a doua campanie, Valens ajunge la Noviodunum, trece Dunărea şi îl învinge pe Athanaric. Urmează încheierea unui tratat de pace, pe un pod de vase, chiar în vadul dunărean supravegheat de turnurile de la Noviodunum.
Oraşul martirilor creştini
Când vorbeşti despre creştinism în Dobrogea, prima oară te gândeşti la Sfântul Andrei, apoi la Noviodunum. Este foarte simplu de ce anume! Pentru că cetatea de lângă Dunăre este cel mai important centru al paleo-creştinismului din perioada romană. Aici, în timpul persecuţiilor dictate de Roma contra creştinilor avem cel mai mare număr de martiri, câteva zeci. Ştim deja că aici au fost executaţi Zotikos, Attalos, Kamasis şi Filipos, martiri ai căror moaşte au fost ulterior descoperite în Basilica de la Niculiţel. Cele mai multe acte martirice sunt în vremea lui Diocleţian (284-305), persecuţiile încetând odată cu Edictul de Mediolanum (Milano), în 313, în vremea lui Constantin cel Mare.
O poveste fără sfârşit
Acestea sunt doar o parte din elementele care fac din Noviodunum o cetate extraordinară, unică în peisajul danubiano-pontic. Este însă doar începutul poveştii sale, căci urbea are numeroase poveşti extraordinare şi din timpuri medievale. Bizanţul şi apoi Imperiul Otoman au continuat povestea oraşului roman, adăugând la rândul lor ziduri fără seamăn şi poveşti pe măsură, în salba unei istorii incredibile. Vom continua să spunem povestea Noviodunumului, pentru ca cei care vizitează aceste locuri, să ştie că nu au în faţă nişte simple ruine. Din toate aceste motive, situl Noviodunum merită recunoaşterea noastră, merită un muzeu pe măsură şi fonduri cu ajutorul cărora să se întreprindă noi săpături. Situl a fost studiat în doar mică parte şi cu siguranţă ascunde numeroase taine, ce merită scoase la iveală şi prezentate publicului larg.
