Fără categorie

Noua arhitectură europeană, în prim-plan

Neues Museum din Berlin câştigă Premiul Mies van der Rohe 2011 pentru arhitectură contemporană.

Reamenajarea unei clădiri impunătoare din capitala Germaniei de către Sir David Chipperfield a fost considerată de juriul de selecţie ca fiind „o realizare extraordinară”. Arhitectul britanic şi echipa sa au integrat elemente moderne în lucrările de restaurare a acestei construcţii din secolul al XIX-lea, distruse de război. Acesta a obţinut un premiu în valoare de 60 000 de euro, care îi va fi înmânat în cadrul unei ceremonii, la Barcelona, la data de 20 iunie.

Premiul bienal pentru arhitectură contemporană (Premiul Mies van der Rohe) a fost creat în 1987 pentru a celebra excelenţa şi pentru a încuraja noile talente. Pot fi nominalizate imobile construite în urmă cu cel puţin doi ani, care au un rol în viaţa urbană, de la construcţii private la proiecte ample de infrastructură.

Neues Museum English se numără printre cele 343 de lucrări arhitectonice din 33 de ţări europene care au fost înscrise î…

Neues Museum din Berlin câştigă Premiul Mies van der Rohe 2011 pentru arhitectură contemporană.

Reamenajarea unei clădiri impunătoare din capitala Germaniei de către Sir David Chipperfield a fost considerată de juriul de selecţie ca fiind „o realizare extraordinară”. Arhitectul britanic şi echipa sa au integrat elemente moderne în lucrările de restaurare a acestei construcţii din secolul al XIX-lea, distruse de război. Acesta a obţinut un premiu în valoare de 60 000 de euro, care îi va fi înmânat în cadrul unei ceremonii, la Barcelona, la data de 20 iunie.

Premiul bienal pentru arhitectură contemporană (Premiul Mies van der Rohe) a fost creat în 1987 pentru a celebra excelenţa şi pentru a încuraja noile talente. Pot fi nominalizate imobile construite în urmă cu cel puţin doi ani, care au un rol în viaţa urbană, de la construcţii private la proiecte ample de infrastructură.

Neues Museum English se numără printre cele 343 de lucrări arhitectonice din 33 de ţări europene care au fost înscrise în concurs de specialiştii din domeniu. Ceilalţi cinci finalişti erau: Teatrul pentru tineret Bronks (Bruxelles), Muzeul de artă a secolului XXI (Roma), Casa de concerte a radioului danez (Copenhaga), Muzeul Acropolis (Atena) şi Centrul de reabilitare Groot Klimmendaal (Ţările de Jos).

Casa Collage English , un proiect de locuinţe din Girona (Spania), a câştigat premiul special pentru tineri arhitecţi. Ramon Bosch şi Bet Capdeferro vor primi un premiu în valoare de 20 000 de euro.

Printre câştigătorii din anii precedenţi se numără Aeroportul Stansted din Regatul Unit (1990) şi Opera şi baletul naţional din Norvegia (2009).

Arhitectura reprezintă o contribuţie semnificativă la dezvoltarea sectorului cultural şi creativ: asigură locuri de muncă pentru 8,5 milioane de cetăţeni europeni şi contribuie cu 4,5% la PIB-ul UE. Programul Cultură al UE, cu un buget total de 400 de milioane de euro pentru perioada 2007-2013, susţine proiecte de cooperare în domeniul arhitecturii şi al patrimoniului cultural.

Mai multe despre Premiul UE pentru arhitectură DeutschEnglishfrançais

Programul Cultură DeutschEnglishfrançais

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top