Pe 24 ianuarie am trăit un deja-vu. Liderii PNL şi PSD au anunţat, prematur, naşterea unei alianţe electorale, menită a răsturna de la putere „axa răului – Băsescu şi PD-L”. Anunţul a venit la fix şapte ani de la oficializarea celeilalte alianţe, între PNL şi PD, care avea ca scop înlăturarea de la putere a PSD-ului şi al liderilor lui – Iliescu şi Năstase. De ziua Unirii, anul acesta, Băsescu şi Boc au fost înjuraţi. Acum şapte ani, Iliescu era aşteptat de sindicalişti cu tradiţionalul „Huo!”, în timp ce oficialităţile locale scoteau în ger mii de oameni, pentru a curăţa zăpada, sau pentru a aplauda cuvintele fostului preşedinte.
Un editorial de Răzvan PETRE
Asemănările se opresc aici. La 24 ianuarie 2004, Aliaţa D.A. sărbătorea înregistrarea oficială a denumirii, ea existând, de facto, de jumătate de an. Prin comparaţie, noua alianţă PNL+PSD, anunţată cu surle şi trâmbiţe de Ziua Unirii, s-a născut prematur şi anapoda: Liderii au decis să facă joncţiunea, urmând ca, ulterior, membrii Birourilor Permanente ale celor două partide să fie puşi în faţa faptului împlinit. Rămâne de văzut cum vor primi înfrăţirea cu partidul lui Iliescu liberalii care au strâmbat din nas la alipirea cu PC-ul lui Voiculescu. Odată acest obstacol depăşit, noua alianţă va trebui să facă faţă unei serii întregi de probleme: prăpastia dintre ideologiile şi programele celor două partide; lipsa de autoritate a celor doi lideri, atât în faţa noilor aliaţi, cât şi în faţa propriilor colegi; faptul că alianţa PNL+PSD este una de conjunctură (criza şi scăderea de popularitate a PD-L), iar nu una constituită în apropierea alegerilor ş.a.m.d.
Ca dovadă a faptului că actuala alianţă a fost făcută pe genunchi şi nu are niciun obiectiv clar, declaraţiile celor doi lideri au fost ambigue, singurul aspect stabilit clar fiind împărţirea ciolanului electoral şi a zonelor de influenţă deţinute de actuala Putere. Arătând că stăpâneşte la perfecţie limba de lemn a ilustrului preşedinte de onoare al PSD, Ponta a explicitat planul alianţei astfel – cei cărora li s-a luat, li se va da înapoi, cei care au primit nejustificat, li se va lua, iar cei care au încălcat legea vor fi pedepsiţi. Mai lipsea să spună că cerul e albastru şi că plătind preţul pâinii vom primi… o pâine. Venind în completarea noului său aliat, Antonescu a folosit multe vorbe, fără a comunica însă nimic clar. Singurul punct de convergenţă al celor doi lideri a fost demagogia fără limite, care pare, până la noi dispoziţii, să fie politica noii construcţii politice. Arătând că nu au învăţat nimic din discursul cu care Mircea Geoană s-a dus de-a berbeleacul pe ghena alegerilor prezidenţiale, ei au promis pomeni, salarii, pensii, relansare economică până în înaltul cerului şi alte lucruri frumoase, dar fără nicio acoperire.
Cea mai mare problemă, faţă de promisiunile electorale puse pe tarabă de noua alianţă este aceea că ele nu sunt făcute în apropierea unei perioade electorale. Încropită pe principiul „bate fierul cât e cald”, alianţa PNL+PSD are de mâncat nu o pâine, ci o adevărată franzelă franţuzească până la primele alegeri – cele locale din 2012. Timp suficient ca disensiunile, atât dintre cele două partide, cât şi cele din interior, să explodeze. Dacă PNL şi PSD au unu-doi ani să se armonizeze (sau să ajungă să se urască cu sinceritate), adversarii lor pot considera această perioadă ca fiind una promiţătoare. Economia arată semne de stabilizare, iar evoluţia pozitivă a Europei va trage România în sus. Reformele dureroase au fost făcute deja şi nemulţumirile provocate au timp suficient să se estompeze. Singura şansă a noii alianţe este ca actualul guvern să cadă repede. Lucru care, în condiţiile în care UDMR nu dă semnale de trădare iminentă, nu este foarte probabil.
Alianţa PNL+PSD s-ar justifica doar în eventualitatea unor alegeri anticipate. Cei doi lideri au pus însă carul înaintea boilor şi au făcut această alianţă electorală, fără a şti exact cum şi pentru ce o fac. Cu doi lideri fragili, cu vorbe mari şi goale pe post de platformă politică şi cu două echipe ce trebuie întâi reconciliate, apoi omogenizate, alianţa pare sortită eşecului. Istoria recentă a arătat că nicio construcţie politică născută la jumătate de mandat nu a avut viaţă lungă, şi, în ciuda conjuncturii sociale favorabile, PNL şi PSD au de parcurs un drum lung şi dificil.
