Fără categorie

Noii reprezentanţi pentru IMM-uri îi vor sprijini pe micii întreprinzători din statele membre

O nouă reţea de reprezentanţi pentru IMM-uri în statele membre a fost inaugurată, pe 25 mai, la Budapesta, în cadrul conferinţei Small Business Act (SBA), intitulată „Mobilizând IMM-urile pentru viitorul Europei”.

Noii reprezentanţi pentru IMM-uri din statele membre vor susţine interesele întreprinderilor mici şi mijlocii, vor pleda pentru aplicarea corectă a legislaţiei UE în domeniu şi se vor asigura că legislaţiile naţionale sprijină micii întreprinzători.

În acest sens, reprezentanţii IMM- urilor trebuie să sprijine micii întreprinzători să se concentreze pe afacerile lor, astfel încât să creeze locuri de muncă.

În viitor, reprezentanţii IMM-urilor din ţările membre se vor întâlni cu organizaţiile IMM-urilor la nivelul Uniunii Europene în cadrul Grupului Consultativ al Small Business Act. Acest nou mecanism va duce la o colaborare mai strânsă între cele două părţi, în beneficiul micilor întreprinzători.

Small Business Act (SBA) este un document de  politici al …

Small Business Act (SBA) este un document de  politici al Comisiei Europene, elaborat în scopul de a transforma spaţiul european într-un mediu de afaceri mai prietenos, încurajând, astfel, dezvoltarea antreprenoriatului în Uniunea Europeană.

Până în prezent, cu sprijinul SBA, peste 110.000 de IMM-uri au obţinut fonduri, din cele 200.000 IMM-uri planificate până în 2012 pentru a obţine împrumuturi bancare garantate, speciale pentru această categorie de întreprinderi. De asemenea, în ultimii ani, în spiritul principiilor SBA, statele membre au redus costul şi timpul de înfiinţare pentru acest tip de companie.

Un aspect ce merită subliniat îl constituie faptul că economia europeană se bazează în mare măsură pe valorificarea potenţialului IMM-urilor, care reprezintă 99% din totalul întreprinderilor europene şi angajează 90 de milioane de persoane, adică aproape 70% din totalul forţei de muncă.

Puteţi consulta mai multe informaţii privind „Small Business Act”, accesând următorul link:

http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/small-business-act/index_en.htm.

                                                                                                                                                                                    Departamentul pentru Afaceri Europene

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top