Opinii

Noi proiecte de modernizare a comunei Nalbant

Ajuns la al doilea mandat de primar al comunei Nalbant ( Tulcea), Ion Nicolae, își propune să continue proiectele începute în perioada 2012-2016, dar și să înceapă noi lucrări care să sporească bunăstarea cetățenilor din cele trei localități aparținătoare: Nalbant, Nicolae Bălcescu și Trestenic.

 

În primul rând, conform edilului, investițiile în comună ar continua cu proiectul de alimentare cu apă a satului Trestenic, în valoare de 1,4 milioane de lei, din care Primăria ar veni cu doar 90 de mii de lei, contribuție proprie. Proiectul, cu finanțare PNDL ( Proiectul Național de Dezvoltare Locală), a demarat deja, aflându-se în stadiul de îngropare a țevilor de alimentare, urmând ca la primirea banilor din partea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, să fie finalizată această lucrare prin montarea bazinelor de apă. Investiția finală este de peste 7 km de conductă de alimentare cu apă la nivelul localității, cei 450 de locuitori, care până acum utilizau doar apă din fântâni, putându-se bucura de facilități moderne. Execuția proiectului a început la mijlocul lunii iunie, anul acesta, urmând ca după primirea finanțării, investiția să fie finalizată într-un termen de 30 de zile.

Și în satul Nicolae Bălcescu vor continua lucrările de modernizare. Astfel, conform primarului Ion Nicolae, biserica din localitate va fi finalizată la exterior în 2016. Aici, alături de Primărie și Consiliul Județean, au contribuit cu donații și credincioșii, astfel încât biserica veche la care lucrările de consolidare și renovare au fost întrerupte în urmă cu 8 ani va avea din nou strălucirea de la început. În ultimii ani, din cauza acoperișului luat de vânt, credincioșii din sat se întâlneau la slujbele religioase în grădiniță. Anul acesta va fi finalizat exteriorul bisericii, urmând ca în maxim doi ani să se poată sluji din nou în acest locaș de cult, atunci când lucrările la interior vor fi terminate. Investiția depășește 1,2 milioane de lei, pentru terminarea bisericii mai fiind necesare vreo 700 de mii de lei.

Tot în satul Nicolae Bălcescu se mai derulează o investiție din fondurile exclusive ale primăriei: Căminul Cultural. Căminul va fi o clădire nouă, pe care primarul speră să o inaugureze în perioada Crăciunului 2016. Deocamdată, aici s-a montat acoperișul, placă tip bloc, în valoare de 400 mii lei. Căminul satului va găzdui nunți, botezuri și alte evenimente de interes local: activități culturale, școlare, recreative, sportive (tenis de masă, remi, șah pentru tineri, zilele satului, hramuri, spectacole de circ etc).

De aproape 15 ani, satul Nicolae Bălcescu nu mai beneficiază de un dispensar funcțional din cauza degradării clădirii. Nicolae Ion, primarul comunei Nalbant, își propune ca în 2017 reabilitarea clădirii să fie finalizată, astfel încât cei 1200 de locuitori să beneficieze de asistență medicală de specialitate în condiții optime. În prezent dispensarul funcționează în altă locație care este necorespunzătoare din punctul de vedere a spațiilor care sunt foarte mici.

Însă, cel mai mare proiect la care așteaptă un răspuns este depus, încă din 2015, la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin PNDL, și presupune asfaltarea drumului comunal Nalbant-Trestenic și a încă 3,5 km de drum interior în Nalbant. În total 7 km de asfalt vor face ca viața locuitorilor din comună să devină mai bună. Edilul comunei așteaptă un răspuns pozitiv în acest sens. Valoarea totală a proiectului ar fi de 6,5 milioane de lei. La momentul actual, drumul dintre cele două localități este pietruit.

 

 

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top