Niculitel, intre miracol si blestem

O vale chinuita de doi dinozauri cu armura de piatra a fost locul ales de crestinii de la inceputuri, pentru a gazdui trupurile a sase dintre ei, omorati de romani. Istoria nescrisa povesteste ca dupa ce ei au fost ucisi in chinuri, pentru ca nu aduceau jertfe zeilor, corpurile lor au fost luate cu grija, ca o comoara de mare pret, si ingropate, cu complicitatea noptii. Atunci cand Imparatul Constantin cel Mare, cinstit intocmai apostolilor Invatatorului care a dat alt curs istoriei, a coborat idolii de pe soclurile lor, crestinii din Scytia Minor au construit o biserica peste trupurile martirilor. Biserica si trupurile lor ascunse intr-o cripta de piatra au ramas ingropate 1500 de ani, la Niculitel. Locul ar parea sa se afle intr-o zodie ciudata, care a facut ca evenimentele petrecute aici sa se aseze intr-o devalmasie in care sacrul se amesteca cu profanul si sfintii de ieri cu ticalosii de astazi, care profaneaza cimitire si rapesc copii.

“Aici si acolo a curs sange de martir”

De cealalta parte, istoria scrisa povesteste ca Sfintii Martiri de la Niculitel au fost omorati in chinuri in cetatea Noviodunum (Isaccea de astazi, in judetul Tulcea), in timpul persecutiei lui Diocletian (303-304). Dupa martirizarea lor, crestinii din zona, le-au dus moastele la Niculitel, un loc ferit, unde le-au inmormantat. In primavara anului 1971, dupa o ploaie strasnica, localnicii din Niculitel au descoperit, din intamplare varful criptei, o movila de pamant si piatra. Arheologii au sapat in zona si au scos la iveala o cripta din piatra, ascunsa sub altarul unei bazilici crestine. Tainica ascunzatoare adapostea oasele a sase personae. Patru dintre ele, asezate in partea de sus, erau insotite de o inscriptie cu numele lor, Zotic Attal, Kamas si Filip, impreuna cu specificatia “Martiri”, iar celelalte doua jos. O alta inscriptie lamureste ca e vorba tot de martiri: “Aici si acolo a curs sange de martiri”. Moastele au fost asezate in cripte din lemn si depuse la manastirea Cocos, la cativa kilometri, intre padurile Dobrogei de Nord.

Cruciada de la Niculitel

Niculitelul este acum o comuna maricica, la granita cu Dunarea, ce a trait pana nu de mult din vin si piatra “furata”, zi de zi muntilor din jur. O comuna linistita, in care oamenilor le placea sa munceasca (inainte de privatizarile cu cantec, ca peste tot) si sa se distreze depotriva. Linistea comunitatii a fost tulburata, prin anul 2000, de un puternic conflict intre ortodocsi si evanghelisti. Reprezentantii Aliantei Evanghelice din Constanta au vrut sa difuzeze un film despre viata lui Iisus. Localnicii s-au opus, aparandu-si astfel sfintii, traditiile si memoria colectiva. Asa s-a pornit o adevarata razmerita, in puterea noptii. Primarul din acea vreme, Mihai Anastase, a incercat sa le faca jocul evanghelistilor, oferindu-le sala caminului cultural pentru prezentarea filmului. Rebelii i-au cerut demisia. De frica, primarul a acceptat, dar a doua zi s-a razgandit. De ce sa lase din mana un ciolan atat de bun! Plebea a plusat si si-a acuzat primarul ca ii angajeaza la cariera de piatra doar pe cei care trec la evanghelisti, pe motiv ca sotia lui s-a convertit deja. Niclulitelul a fost calcat de politisti si mascati care, fara sa cunoasca fineturile teologiei, au despartit cele doua tabere.

Nici mortii nu au liniste

Povestea insa nu s-a terminat asa. Au urmat alte si alte intamplari paradoxale, pe care unii le-au pus pe seama evanghelistilor, iar altii au dat vina pe un blestem, pe un destin paradoxal al locului. Mai intai, masina preotului din localitate, protopop de Niculitel, a fost sparta de necunoscuti, care i-au smuls casetofonul dar nu l-au furat, ci l-au lasat pe scaunul din fata si i-au intepat air bagul cu o surubelnita sau un cutit. In primele zile ale lunii aprilie, anul 2002, cimitirul din Niculitel a fost profanat cu o violenta rar intalnita. Zeci de cruci au fost scoase de la locul lor si imprastiate pe pamantul ud. Cele mai multe erau din lemn, dar si cateva de marmura. Acestea din urma au fost sparte. O femeie necajita din sat (pe numele ei Vasilica Babaianu), careia soarta sau extinderea ulterioara a cimitirului i-a harazit sa fie vecina cu mortii, a auzit zgomote in noapte si a iesit speriata din casa, strigand la cei pe care ii auzea miscandu-se prin „casa mortilor”. Dupa ce s-a luminat de ziua, femeia a gasit o cruce din lemn luata din cimitir, care se balanganea, legata cu sarma, de poarta casa ei. Un avertisment al profanatorilor pentru singurul martor al evenimentului. Cand a ajuns in cimitir, a vazut crucile scoase din pamant. Atunci ea a chemat mai multe vecine si au pus la loc, pe morminte, o parte din ele. Politistii, care nu se specializasera in dogma crestina intre timp, au gasit si tapii ispasitori “niste tigani” ( ca sa il citam pe seful Politiei din Isaccea), care ar fi furat crucile ca sa le puna pe foc. Anul acesta a adus in Niculitel o alta drama, disparitia micutului Vladut Tudor. Plecat cu parintii la Manastirea Cocosu, copilul a fost inghitit de padure si gasit abia dupa o saptamana intr-o rapa. Ancheta autoritatilor a fost cusuta cu ata alba, ca sa iasa vinovati parintii sau, de ce nu, copilul! Anchetele paralele par a demonstra ca Vladut a fost rapit si aruncat in rapa din padure dupa ce rapitorul a realizat ca nu are sanse de scapare, mai ales ca operatiunile de gasire (demersuri private, nu ale autoritatilor, cum altfel!) continuau, in ciuda trecerii timpului.

Raza misterioasa

In vara 2001, cripta martirilor a fost martora unui fapt deloc obisnuit. Un calugar de la Manastirea Sfantul Andrei, din sudul Dobrogei, a fost fotografiat de un „frate”, iar pe fotografia developata apare o raza de lumina ce iese din cripta si isi cauta drumul spre cer. S-a intamplat pe 4 iunie, ziua in care hramul manastirii a coincis cu ziua de sarbatorire a celor patru martiri. Atunci Arhiepiscopia Tomisului a organizat un pelerinaj in aceste locuri. In zorii zilei de 3 iunie, raclele cu osemintele celor patru martiri au pornit in pelerinaj spre Isaccea, vechea cetate a Noviodunum-ului, intr-o caruta cu steaguri si prapori, insotita de episcopi, preoti, calugarii si credinciosi. Pe malul Dunarii, s-a savarsit Sfanta Liturghie chiar pe locul unde, cu atata amar de veacuri in urma, Zotic, Attal, Kamas si Philip au suferit moartea pentru Hristos; dupa care, pentru o singura noapte, raclele au revenit in locul in care fusesera gasite cu trei decenii in urma, in cripta de la Niculitel. A fost o noapte de priveghi, pe parcursul careia calugarii Manastirii Cocos, cu randul, au citit neintrerupt Psaltirea. Pe la ora doua, calugarul Gelu de la Manasirea Sfantul Andrei, nascut chiar in Niculitel, l-a rugat pe „fratele” care il schimba sa-i faca o fotografie, pentru a-si amintii acea noapte. Nimeni si nimic nu dadea impresia ca s-ar fi petrecut ceva iesit din comun. Toti si toate pareau la locul lor. Abia intr-un tarziu, cand filmul fotografic a fost developat, s-a putut observa raza de lumina. Ulterior, fotografia a fost multiplicata in mii de exemplare si poate fi cumparata, drept suvenir, de la muzeul ce adaposteste cripta de la Niculitel si de la manastirile din jur.