Fără categorie

Niculache Peiciu, primarul comunei Izvoarele (Tulcea), despre obstacolele întâmpinate în mandatul 2008-2012:

„Deşi mi-au fost puse multe piedici, am reuşit să realizez 20 de investiţii pentru localnicii mei, în doar patru ani”

DEZVĂLUIRI: Veţi candida tot
din partea USL?
Niculache Peiciu: Da, candidez din partea Uniunii Social Liberale, propus de Partidul Social Democrat. Mă consider un om de stânga şi cred că doctrina
social-democrată a fost şi este mai aproape de interesele şi nevoile cetăţenilor, a clasei de mijloc, sprijinind întotdeauna oamenii neajutoraţi.

Au consemnat Andreea PAVEL
Cristian Andrei LEONTE

DZV.: Ce părere aveţi de primarii care aleg să candideze din partea altor partide?
N.P.: Nu îi consider o ameninţare, ci, dimpotrivă, o modalitate de diferenţiere într-o societate democrată. Pentru mine, este un plus că avem diversitate, astfel omul poate să compare şi aleagă. Este o mare discrepanţă între dorinţa de a ocupa o funcţie de primar şi disponibilitatea de a te sacrifica în slujba cetăţenilor. Consider că este absolut necesar să ai un bagaj de cunoştinţe în administraţia publică şi am avantajul că sunt singurul candidat la această funcţie care deţine aceste noţiuni.Un primar trebuie să fie dedicat şi responsabil şi să candideze pentru interesele cetăţenilor şi nu pentru eventualele interese proprii pe care vrea să le ascundă în spatele acestei funcţii.

DZV.: Care va fi mesajul cu care veţi veni în faţa alegătorilor, în iunie 2012? Ce slogan aveţi în campania pe care o derulaţi?
N.P.: Continuăm împreună! Le transmit localnicilor mei să aleagă un primar pentru patru ani, nu doar pentru vreun beneficiu de moment. Totodată, prioritatea mea sunt ei, iar împreuna vom continua şi vom finaliza proiectele pe care le-am început. Am încredere că oamenii îşi doresc acest lucru şi că vor alege cu inima. De asemenea, contez pe electoratul meu că va alege, alături de mine, echipa de consilieri USL pentru a putea reuşi să avem o majoritate de voturi în Consiliul Local întru susţinerea proiectelor pe care le voi iniţia. Sunt mândru că din această echipa fac parte oameni de calitate, cu studii superioare, care cu siguranţă îşi vor pune amprenta pe realizările pe care ne-am propus să le aducem în folosul comunităţii noastre. Singur fac multe, împreună facem totul!

DZV.: Care sunt avantajele şi calităţile pe care le aveţi, faţă de contracandidaţii dumneavoastră?
N.P.: Am abilitatea de a asculta oamenii şi de a înţelege problemele cetăţenilor. Cheia  succesului cred că este interacţionarea şi comunicarea. Ca să vă răspund mai punctual la întrebare, comparându-mă cu contracandidaţii mei, sunt de părere că stăpânesc foarte bine administraţia publică, atât din punct de vedere legislativ, cât şi al resurselor umane şi sunt capabil să manageriez o întreagă comunitate. Consider că sunt profesionist şi pot să afirm asta având ca suport experienţa în acest domeniu de activitate. Dovada faptului că alegătorii mei sunt importanţi pentru mine este reprezentată de realizările mele, chiar dacă acestea s-au desfăşurat într-o perioadă critică, ţinând cont de criza economică şi de faptul că ne-am aflat în opoziţie faţă de guvernare.

„În comparaţie cu ceilalţi candidaţi, eu am experienţă în administraţie şi cunosc problemele oamenilor“

DZV.: Cât contează partidul din partea căruia vine candidatul şi cât contează calitatea candidatului, în mediul rural, la alegerea pe care o face electoratul?
N.P.: Mai ales în mediul rural cred că se alege omul şi mai puţin partidul din care provine. În localităţile mici toţi oamenii se cunosc între ei, sunt rude, prieteni sau vecini, drept urmare, electoratul punctează în primul rând candidatul.
Întotdeauna partidul din care faci parte este strâns legat de candidat deoarece puterea acestuia depinde de puterea politică şi de sprijinul pe care îl primeşte, mai ales atunci când partidul este la guvernare. Într-un partid puternic contează să ai un candidat profesionist şi aici mă refer atât la doctrină, cât şi la modul în care candidatul îşi exercită îndatoririle faţă de cetăţeni şi faţă de legile pe care statul le promovează.

„USL are candidaţi de calitate, care sunt mereu alături de oameni“

DZV.: Consideraţi că veţi pierde voturi din cauza partidului?
N.P.: Dimpotrivă, chiar cred că am un mare avantaj că fac parte din alinţa Uniunii Social Liberale. Sunt mândru să candidez din partea unui partid puternic, compact, cu oameni de calitate, care au fost mereu alături de oameni. Uniunea Social Liberală este o salvare pentru Romania, venind în ajutorul oamenilor cu soluţii concrete.

DZV.: Vă avantajează sau vă dezavantajează alegerea primarului dintr-un singur tur?
N.P.: Sunt sigur că mă avantajează alegerea dintr-un singur tur, cu atât mai mult cu cât am câştigat mandatele anterioare din primul tur, cu toate că atunci legea nu permitea acest lucru. În plus, contez pe faptul că oamenii sunt conştienţi de realizările mele şi că sunt omul potrivit pentru continuarea şi finalizarea a ceea ce am început alături de ei.

DZV.: Care este modelul dumneavoastră din politica românească? Cu cine v-aţi asemăna? Pe cine admiraţi?
N.P.: N-aş putea spune că am un model pe care aş vrea să-l urmez. Cred că e bine să culegi de la cei pe care îi simpatizezi câte o parte care te avantajează şi să ştii să alcătuieşti un puzzle. Dacă ar fi să aleg nume, acestea sunt Crin Antonescu şi Radu Mazăre, doi oameni pe care îi admir şi îi stimez pentru ceea ce au realizat până acum, doi oameni deosebiţi, diferiţi, dar puternici deopotrivă, mereu alături de oameni, preocupaţi de binele cetăţenilor.

Experienţa şi-a spus cuvântul:
Numeroase investiţii de succes realizate în plină criză economică!

DZV.: Care sunt proiectele pe care le-aţi realizat în ultimul mandat?
N.P. Sunt mândru să spun că, în ultimii patru ani, în ciuda tuturor piedicilor care mi-au fost puse, am reuşit să realizez următoarele proiecte:
lSistem de alimentare cu apă pentru localitatea Izvoarele, 17 km prin Banca Mondială în colaborare cu firma Solel-Boneh, format din trei puţuri, o staţie de clorinare şi un bazin de acumulare de 500 de tone, în valoare de 2,4 miliarde lei;
lReţea de canalizare în localitatea Izvoarele, în suprafaţă de 15 km, cu o valoare de 3,9 miliarde lei;
lEmiterea a 650 titluri de proprietate din totalul de 720, pentru locuitorii din comună;
lModernizarea bazei sportive multifuncţionale (fotbal, atletism) din comuna Izvoarele;
lModernizarea grădiniţei din Izvoarele, prin instalarea de centrală termică;
lReabilitarea iluminatului public în Izvoarele;
lConstruirea unui nou sediu pentru primărie cu fonduri externe şi proprii;
lAtragerea a 500 ha pământ de la Administraţia Domeniului Statului pentru completarea diferenţei de teren necesar pentru punerea în posesie a cetăţenilor din comuna Izvoarele;
lContractarea unui parteneriat între Primăria Izvoarele şi S.C. AC/DC S.R.L. Constanţa pentru realizarea unui parc eolian, proiect ce va aduce la bugetul comunei suma de un milion euro/an şi înfiinţarea de locuri de muncă;
lContractarea unui parteneriat între Primăria Izvoarele şi S.C. MICOVILA S.R.L. Tulcea, pentru realizarea unei staţii de îmbuteliere a apei plate, proiect ce duce la înfiinţarea a 75 locuri de muncă, începând cu luna iunie 2012, lângă sat Iulia.;
lProiect început de modernizare şi asfaltare centru civic şi străzi comunale pe o lungime de 10 km, în prima etapă;
lAchiziţionarea unei centrale termice pentru biserica pe rit vechi “Sfânta Treime”, din Izvoarele;
lAchiziţionarea unei centrale termice pentru biserica “Sfânta Parascheva” din Alba;
lReabilitarea iluminatului public în localitatea Alba;
lAtragerea de fonduri guvernamentale pentru biserica din localitatea Alba, în valoare de 200 mii lei;
lAcordarea de materiale de construcţie pentru biserica din Alba;
lAtragerea de fonduri guvernamentale pentru biserica din localitatea Iulia – 200 mii lei pentru achiziţionarea cărămidei;
lReabilitarea iluminatului public din localitatea Iulia;
lAm acordat teren pentru realizarea unei staţii de betoane şi asfalt în comuna Izvoarele, unde s-au înfiinţat alte cinci locuri de muncă;
lAm susţinut financiar paza obştească pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor.

DZV.: Care sunt proiectele pe care aţi vrea să le demaraţi în viitorul mandat?

N.P.:lSistem de alimentare cu apă în localităţile Alba şi Iulia, în valoare de aproximativ 3,3 miliarde lei;
lReabilitarea drumurilor în localităţile Alba şi Iulia;
lAtragerea de fonduri pentru conservarea şi ecologizarea minelor, acţiune inclusă în Programul de închidere a minelor, în speţă mina din localitatea Iulia;
lSistem de canalizare pentru localităţile Alba şi Iulia, în valoare de aproximativ 3,7 miliarde lei;
lProiect privind completarea sistemelor clasice de încălzire cu sisteme ce utilizează energia solară la primărie şi la şcoala din Izvoarele;
lContinuarea şi finalizarea proiectului privind modernizarea şi asfaltarea străzilor comunale, cât şi a trotuarelor;
lÎnfiinţarea unei farmacii cu program de funcţionare în două schimburi;
lEfectuarea reabilitării şi execuţiei turlelor bisericii “Sfântul Dumitru” din Izvoarele;
lSprijinirea cu câte 50 mii lei a celor patru biserici din comuna Izvoarele;
lAcordarea a câte cinci hectare de teren arabil extravilan pentru biserica pe rit vechi “Sfânta Treime” din Izvoarele, biserica “Sfânta Parascheva” din Alba şi biserica “Sfânta Iulia”, din Iulia;
lBranşarea tuturor locuinţelor din comuna Izvoarele la sistemul de canalizare şi la staţia de epurare;
lAcordarea de terenuri pentru cetăţenii care accesează fonduri şi proiecte europene pentru investiţii;
lAcordarea de loturi de teren pentru tinerii căsătoriţi şi pentru persoanele care doresc să se stabilească în comuna Izvoarele;
lConstruirea unei staţii de purificare şi dedurizare a apei în comuna Izvoarele.

„Un candidat puternic pentru USL.
Un primar devotat pentru comuna Izvoarele!“

DEZVĂLUIRI: Când şi unde v-aţi născut?
Niculache Peiciu: M-am născut şi am crescut în comuna Izvoarele, judeţul Tulcea, la 32 de km de Dunăre, într-o localitate de etnie greacă, cu oameni deosebiţi şi o tradiţie conservată în timp. Aş dori să mai adaug că sunt cetăţean grec şi sunt mândru că fac parte din această cultură.

DZV: Ce hobby-uri aveţi şi cum v-ar plăcea să vă petreceţi timpul liber, dacă aţi avea mai mult?
N.P.: Sunt pasionat de cultura elenă şi iau parte cu mare drag la activităţile şi evenimentele dedicate grecilor. Atât în familie, cât şi în întreaga comunitate, respectăm cu bucurie tradiţiile şi obiceiurile cu care am crescut. Din pasiune sau din dorinţa de a-mi cunoaşte mai bine poporul din care fac parte, m-am documentat cu privire la istoria Greciei în general, dar şi a migrării comunităţii de greci în România, mai exact în comuna mea natală. De asemenea, îmi place muzica clasică, iar dacă am puţin timp liber, vizitez o mânăstire, sau privesc un documentar bun.

DZV: Ce profesie aveţi şi ce distincţii sau premii aţi obţinut de-a lungul timpului?
N.P.: Sunt de profesie economist, am absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice, sunt licenţiat în Contabilitate, Informatică şi Gestiune , şi masterand în Drept Social Roman-European. De asemenea, sunt absolvent al cursului de Înalţi Funcţionari Publici, în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

„Sunt ambiţios, sociabil şi înţelegător. Dar uneori sunt
prea iertător…

DZV: Descrieţi-vă în câteva cuvinte, încercând să identificaţi trei calităţi şi trei defecte ale personalităţii dumneavoastră.
N.P.: Sunt un om ambiţios, sociabil, activ, înţelegător, perseverent. Aş putea numi un defect faptul că tind să am încredere în toţi oamenii, chiar şi în cei care mi-au arătat că nu-mi sunt prieteni, sunt prea iertător şi nu sunt înarmat cu foarte multă răbdare. Vreau ca lucrurile să se întâmple acum!

DZV: Când şi cum aţi ajuns să candidaţi la Primăria Izvoarele?
N.P.: În anul 2003 s-au organizat alegeri anticipate în comuna Izvoarele, deoarece primarul în funcţie plecase în Germania cu un an înainte. Pe vremea aceea, având funcţia de inspector auditor în cadrul Consiliului Judeţean Tulcea, mi s-a recomandat să candidez la primăria comunei natale. Am fost încurajat de familie, prieteni şi colegi, conştienţi de calităţile mele profesionale şi de ambiţia de a demonstra că se pot realiza lucruri bune pentru oamenii care aşteptau schimbarea.

Sunt parte din Izvoarele şi simt o responsabilitate imensă faţă de localnicii mei“

DZV: Ce vă leagă de localitatea Izvoarele şi de ce nu aţi renunţat la administraţie, dat fiind faptul că problemele unei localităţi sunt multe, iar primarul este ţapul ispăşitor de fiecare dată când se întâmplă ceva rău?
N.P.: Înainte de toate sunt om, iar sufletul meu e legat de părinţi, familie, prieteni, locurile în care am copilărit. Simt că sunt parte din acest întreg şi că trebuie să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru prosperitatea comunei mele. Nu am renunţat la administraţie pentru că, încă de la revoluţie, mi-am practicat meseria numai în acest domeniu, sunt familiarizat cu noţiunile şi legislaţia din administraţia publică. Îmi place ceea ce fac, tocmai de aceea am făcut studii în acest domeniu şi mă bucur că îmi pot oferi cunoştinţele concetăţenilor mei.

„Comuna noastră a pierdut trei milioane de euro din cauza lui Victor Tarhon (PDL, Preşedintele CJT)“

DZV: Care sunt principalele obstacole cu care v-aţi confruntat de-a lungul timpului, ca primar?
N.P.: În primul rând, aş începe prin a spune că orice problemă nerezolvată a vreunui cetăţean, pentru mine reprezintă o mare dezamăgire. Important este să faci tot ce poţi pentru a găsi soluţia potrivită şi să interacţionezi cât mai mult cu oamenii, să te afli mereu printre ei ca să le poţi afla neajunsurile.
Referitor la piedicile care mi-au fost puse de-a lungul celor două mandate pe care le-am avut până în prezent, pot spune că s-au datorat faptului că partidul din care fac parte s-a aflat în opoziţie faţă de cei care nu trebuiau decât să pună o semnătură pe proiectele demarate de mine. Ca să fiu mai punctual, comuna pe care o conduc nu a primit fonduri la nicio rectificare de buget din 2004 şi până în prezent, pentru că făceam parte dintr-un partid care nu era la guvernare. Un alt exemplu ar fi că am pierdut o finanţare de trei milioane de euro din partea statului grec, bani alocaţi pentru canalizare, asfaltare şi reabilitarea iluminatului public al comunei Izvoarele. Nici de această dată nu am primit sprijinul Consiliului Judeţean Tulcea, condus de Victor Tarhon, liderul PDL, care a refuzat să acorde plata TVA-ului la lucrările
mai sus menţionate, fapt pentru care, comuna Izvoarele a pierdut anul trecut un proiect finanţat 100% de statul grec, prin Programul HIPERB de Dezvoltare Balcanică, proiect ce avea nevoie doar de acea cofinanţare pentru a începe lucrările. De aceeaşi barieră m-am lovit atunci când am iniţiat un proiect integrat de până la cinci milioane de euro pe măsura 322, pentru canalizare, asfaltare şi alimentare cu apă a comunei Izvoarele şi aici mă refer la localităţile Alba şi Iulia. De asemenea, aprobarea trebuia să vină dinspre cei care aveau altă culoare politică. O altă dezamăgire am avut privind în rândul consilierilor PDL şi UNPR, cu care se presupune că ar trebui să alcătuiesc o echipă. Au pus piedici la Consiliul Judeţean Tulcea, având ca formaţiune politica PDL, împotriva acordării fondurilor, deci, implicit, împotriva binelui cetăţeanului. Sunt de părere că localnicii au ales aceşti consilieri pentru a sprijini comuna şi pentru a o ghida spre progres, şi nu spre regres.

„Este important să înţelegi şi să rezolvi problemele oamenilor. Dezamăgirile lor sunt şi dezamăgirile mele“

DZV: Există şi părţi frumoase în funcţia pe care o exercitaţi? Care?
N.P.: Cea mai frumoasă parte este aceea că eşti mereu înconjurat de oameni şi astfel ai oportunitatea de a învăţa lucruri frumoase de la oameni calzi, de a primi sfaturi bune de la oameni înţelepţi şi de a fi alături de oamenii care au nevoie de tine. Este evident că ai parte de lucruri frumoase atunci când ocupi funcţia de prim om al unei localităţi. Este important să ştii să respecţi oamenii care te-au ales şi te simţi absolut minunat atunci când primeşti respectul celor care ştiu să discearnă răul de bine.
La capitolul amintiri plăcute aş putea să trec evenimentele organizate, hramurile, sărbătorile şi obiceiurile pe care le port în suflet, momente memorabile petrecute în sânul comunei, alături de oamenii care îmi sunt atât de dragi.

DZV: Există vreo diferenţă între omul Niculache Peiciu şi primarul Niculache Peiciu?
N.P.: Nu am o mască pe care să o afişez atunci când ies din casă şi mă întâlnesc cu oamenii. Sunt un om simplu, sociabil, deschis, care discută liber cu toată lumea şi care îşi spune punctul de vedere în orice împrejurare. Nu încerc să par ceea ce nu sunt şi nu mă cizelez atunci când sunt primarul Niculache Peiciu. Acelaşi om educat, deschis şi respectuos sunt şi acasa.
Aş mai adăuga aici că singura diferenţă care ar putea exista între om şi primar, vorbind la modul general, este aceea că atunci când ocupi o funcţie de primar nu ai voie să greşeşti sau să faci lucruri fracţionate.

„Sunt mândru că am reuşit să modernizez comuna. Îi asigur pe localnici că şi ei vor fi mândri de alegerea lor“

DZV: Cum vă imaginaţi comuna Izvoarele şi comunitatea pe care o administraţi, în următorii patru ani?
N.P.: Toate proiectele mele sunt macroeconomice, de largă anvergură, care asigură dezvoltarea infrastructurii celor trei sate, dezvoltarea învăţământului, crearea de locuri de muncă, asigurarea de permanenţă sanitară prin medici specialişti. De asemenea, voi crea un orizont deschis pentru tinerii de mâine şi îi asigur că sunt alături de ei în a-şi iniţia proiecte personale.
Sunt foarte mândru că mi-am putut aduce aportul în dezvoltarea acestei comune unice în ţara noastră şi voi lupta în continuare pentru prosperitate şi modernizare, şi îi asigur pe locuitori că vor fi şi ei mândri, atât de alegerea pe care au făcut-o prin încrederea votului pe care mi-l acordă, cât şi de cum va arăta comuna noastră.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top