Unul dintre cele mai lungi procese ale marinei comerciale româneşti din istoria post-decembristă s-a sfârşit
Aşa cum ne-am învăţat lecţia despre ceea ce a reprezentat Dosarul Flota, concluziile fiind că dispariţia flotei româneşti nu poate fi pusă în vina nimănui, şi în cazul Dosarului Self Invest (din aceeaşi categorie ca şi Dosarul Flota), instanţele de judecată au pus batista pe ţambal, declarând falimentul firmei care a păgubit atât Statul român, cât şi nu mai puţin de 211 marinari. Ca de obicei, judecătorii noştrii nu au găsit nici un vinovat de situaţia creată de „căpeteniile” de la Self Invest (numele unora dintre cei implicaţi fiind de mare rezonanţă), ba mai mult, au lungit nejustificat acest proces, timp de 15 ani, pentru ca pagubele aduse celor câteva sute de creditori ai firmei să nu fie niciodată recuperate.
Un articol de Ştefan Doru COPOŢ
Citarea păgubiţilor… la două zile după judecarea procesului
La începutul lunii aprilie a acestui an, instanţa Tribunalului Constanţa a judecat cererea de faliment a SC Self Invest Maritime SRL, cerere depusă la solicitarea creditoarei SC Coremar SA Constanţa, o binecunoscută firmă de remorcaj din Portul Constanţa. Dosarul Self Invest, cu numărul 1489/com/1997, a ajuns pe masa judecătorilor constănţeni cu menirea de a fi închis rapid. Intenţia de a se judeca cererea de faliment fără bătăi prea mari de cap, evitându-se luările de poziţie sau contestaţiile celor păgubiţi, s-a concretizat prin citarea părţilor cu… două zile după judecarea procesului. Adică, majoritatea celor aflaţi în calitate de creditori sau parte păgubită în dosar au primit citaţiile la domicilii după două sau chiar trei zile după ce procesul în sine a fost judecat. Aşa că cei 211 marinari cărora li se datorau salariile neplătite şi diurnele în valoare totală de două milioane de dolari (suma este de fapt şi mai mare luând în calcul dobânzile şi penalităţile legale aplicate din 1997 până în prezent) au fost privaţi de dreptul de a fi de faţă în instanţă şi de a-şi expune poziţiile.
Falimentul, soluţia salvatoare a ţeparilor
După judecarea cauzei, toţi creditorii Self Invest, inclusiv cei 211 navigatori, au primit la domicilii sau sedii de firmă sentinţa civilă nr. 1255/02.04.2012
emisă de Tribunalului Constanţa, prin care erau înştiinţaţi că Self Invest a fost declarată oficial în faliment, dispunându-se radierea firmei din Registrul Comerţului şi închiderea procedurii insolvenţei.
Astfel, conform documentului amintit, prin sentinţa civilă nr.6303/com/17.09.2003 pronunţată în dosarul de insolvenţă nr.17/118/1997, judecătorul sindic a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului firmei Self Invest, Mihail Mircea Ion. La acea dată (1997), Self Invest era supusă administrării judiciare de către SC Contab Serv SA (ulterior şi această firmă a declarat faliment intrând în procedură de insolvenţă). Aşa că, instanţa a decis, conform prevederilor art.131 din Legea 85/2006, că „întrucât se constată că nu există bunuri în averea debitorului pentru a se acoperi cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, dispune închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea societăţii debitoare din Registrul Comerţului Constanţa.”
Istoria ţepei numite „Self Invest”
În luna septembrie 1995, cargourile de mărfuri generale Tarcău, Giurgiu, Feldioara, Sulina, Săbăreni, Hârşova şi Gorgova au fost închiriate în regim de bare boat societăţilor Navrom, Navlomar şi Self Invest Maritime de către proprietarul navelor de atunci, SC Uzin Export Import SA. Când a început să înregistreze pierderi importante, firma SC Uzin Export Import SA cedat cu titlu de închiriere navele către CNM Navrom Constanţa. Navele de fapt erau exploatate, de către SC Self Invest Maritime SRL Constanţa, una din societăţile grupului lui Sever Mureşan. La un moment dat, Self Invest obţine un credit de la Bancorex. Garanţia la convenţia de credit semnată de Self Invest cu Bancorex nu era dată, aşa cum ar fi fost firesc, de Self Invest, ci de către CNM Navrom Constanţa. Asta pentru că Self Invest avea un capital social de numai 100.000 lei vechi la nivelul anilor ‘90 (10 RON azi !!!). Navrom a vândut în condiţii destul de ciudate (navele figurau ca fiind totuşi proprietatea SC.Uzin Export Import SA) cele şapte cargouri la data de 12.01.1997 societăţii Self Invest care contractase un nou credit de la Bancorex, garantat cu ipotecile navelor. De vreme ce Self Invest era doar o firmă paravan cu capital exclusiv privat, navele au fost vândute mai departe unor firme străine. După luni de zile de voiaje, cei 211 marinari români care navigau la bordul acestor nave s-au trezit în condiţii de arest la bordul acestor nave, deoarece toate aceste cargouri au fost arestate în porturile în care au ancorat sub pretextul că armatorii nu plătiseră o serie de taxe. Ulterior, declarării stării de arest a navelor, toate firmele care achiziţionaseră marfa aflată la bordul acestor nave au refuzat recepţia mărfurilor deoarece s-a presupus că încărcăturile se contaminaseră sau se depreciaseră din cauza depozitării îndelungate în calele navelor. De aici s-au atras şi alt gen de penalităţi asupra acestor nave. Acest „modus operandi” a reprezentat de fapt tactica prin care România a rămas de fapt fără toată flota. Formula arestului aplicată prin agenţiile de navlosire, navlositori şi autorităţi portuare, a fost cea care a „rezolvat” toate vânzările navelor româneşti către diferite agenţii sau firme obscure.
Astfel se face că SC Self Invest Maritime SRL contractează un credit de la Bancorex în valoare de 4,9 milioane de dolari pe care îl foloseşte pentru a achita datoriile proprietarului iniţial. În mod ciudat, armatorul SC UzineExportImport SA a ales rapid să renunţe să-şi mai asume răspunderea pentru situaţia navelor şi a personalului navigant, navele fiind preluate fizic de SC Selfinvest Maritime SRL. În schimb, personalul ambarcat la bordul lor a rămas abandonat şi în stare de arest.
Primul şi ultimul dosar penal din flotă
În urma presiunilor exercitate de familiile marinarilor, şeful Statului de la acea vreme, Emil Constantinescu, solicită declanşarea de cercetări pentru lămurirea situaţiei. Aşa „ia naştere” primul dosar penal din cazul flotei maritime româneşti. Dosarul penal nr.450/1998 întocmit pe numele directorului general de la Self Invest Maritime- Mircea Ion Mihail, a scos temporar la iveală nume grele din politica şi lumea de afaceri românească de la acea vreme. Seria de procese în urma cărora ar fi trebuit să li se facă dreptate marinarilor a avut o soartă incredibilă: inculpaţii din dosare au fost puşi în libertate şi ar putea fi achitaţi chiar la cererea Parchetului pe motiv că faptele s-au prescris.
În consecinţă, soarta acestui dosar, dar şi a altor dosare legate de flotă, a fost decisă în mod exclusiv la nivel politic şi executată cu slugărnicie de anumiţi judecători. Nimeni nu a fost găsit vinovat, marinarii au fost singurii care au rămas deocamdată înşelaţi. Situaţia de faţă nu va rămâne însă aşa, asta deoarece familiile celor 211 marinari români, cărora li se datorează sume importante de bani dintr-o „afacere” la care statul român a fost părtaş, vor apela la instanţele internaţionale. Pentru simplul motiv că acest proces a durat nu mai puţin de 15 ani de zile, deciziile instanţelor fiind nesatisfăcătoare celor păgubiţi, CEDO va prelua cu siguranţă cauza. În situaţia în care statul român va pierde, din nou, un astfel de proces, vinovaţii sunt ca de fiecare dată unii şi aceiaşi – judecătorii care au dat sentinţe după ureche.
