Mișcările din Europa de Est

In perioada anilor ’80-’90, in timp ce in Romania grupurile de “complotisti” ce doreau sa-l “rastoarne” pe Ceausescu se organizau tot mai bine, in Europa serviciile secrete “lucrau” la infaptuirea unei noi ordini mondiale.
Rolul KGB-ului atat in interiorul Romaniei cat si pe plan extern, a fost, cel putin pentru acesta perioada, unul foarte important.
Revolutia de “catifea” din Cehoslovacia si rasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana care a fost urmata de prabusirea zidului Berlinului, sunt doar cateva din exemplele cunoscute in care serviciile secrete sovietice au fost implicate “direct”.

Scopul final urmarit prin intreprinderea acestor miscari de amploare in Europa, a fost definit de Alexandre De Maranches, fostul sef al SDECE-ului francez, atunci cand l-a citat pe Gheorghi Arbatov, unul dintre strategii Moscovei, care a afirmat: “U.R.S.S. va face cel mai rau lucru cu putiinta, ea va va lipsi de dusmanul vostru”(Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990). Aceasta “interventie” Contelui Alexandre De Maranches nu este una intamplatoare, deoarece contele reprezenta interesele Frantei in noua conjunctura a anilor ’80, acesta fiind si fondatorul “Safari Club”, aripa franceza a “Cercului Pinay”. Fondat inca din anii ’60, de contele Alexadre De Maranches, ca un consortium intre SDECE-ul francez (Service de Documentation Exterieure et de Contre Espionnage), serviciul secret egiptean al lui Anwar Sadat (Marwan), politia secreta a sahului Savak, serviciul secret al lui Saddam Hussein (Mukhabarat) si serviciul de informatii al Arabiei Sadite sub comanda lui Kamal Adham, „Safari Club” a organizat lovituri de stat in Africa Centrala, Congo, Nigeria si Mali. Pentru a intretine aceste operatiuni „Safari Club” s-a implicat in de traficul cu arme, ceea ce a adus clubului miliarde de dolari. Ideologia indepartata in timp ale lui „Safari Club” a fost consolidata de „Service d’Action Civique”, in care Charles Pasqua a devenit un veritabil veteran si „main rouge” (mana rosie) care a eliminat mii de algerieni in anii ’60. „Safari Club” „a complotat cu extrema dreapta portugheza rasturnarea presedintelui Seku Ture din Guineea, l-a asasinat pe Amilcar Cabral, liderul miscarii de independenta din Guineea-Bissau si l-a sustinut intens pe directorul Siad Barre in Somalia”. Atunci cand Francois Mitterand a venit la putere, in 1981, a declarat ca „SDECE a degenerat intr-un cuib de fascisti isterici si militari reactionari”. Printr-un decret de la Elysée, Mitterand a desfiintat SDECE-ul in aprilie 1982, si a infiintat DGSE (Direction Generale de la Securite Exterieure), sub conducerea lui Pierre Marion, unul dintre oamenii de incredere al lui Mitterand.(dupa o ancheta de Doug Vaughan, 1993, publicat in “Covert Action Quarterly”)
(foto: Anwar Sadat)

“Cercul Atlantic” in lupta cu “pata rosie”

Fondata in 1969 de prim-ministrul francez Antonie Pinay, membru fondator al organizatie “Bilderberg”, “Cercul Pinay” sau “Cercul Atlantic” este o organizatie secreta de dreapta conceputa ca o aripa conspirativa a organizatiei internationale “Bilderberg”. O miscare “invizibila” specializata in “lovituri de stat” si “operatiuni sub acoperire”. Principala misiune a “Cercului” este aceea de conduce la indeplinere, pe linie secreta, proiectele organizatie sora “Bilderberg”. Printre membrii de marca ai „Cercului Pinay” se numara Henry Kissinger, Zbigniew Brzezinski si David Rockefeller, care fac parte si din „Council for Foreign Relation”, „Comisia Trilaterala”, „Bilderberg” si „Royal Institute of International Studies”.
Pinay, prim-ministru al Franteia in 1951, a luat parte ca membru fondator la reuniunea de la Oosterbeek (Olanda), din mai 1954, cand a fost creata organizatia „Bilderberg”. In 1969 Antoine Pinay impreuna cu Jean Violet (avocat care lucra pentru SDECE) si cu arhiducele Otto Von Habsburg (mostenitorul tonului Austro-Ungariei), construiesc organizatia conspirativa denumita simbolic „Cercul” si incep sa recruteze „oameni cu influenta” din Occident. “Intentia “Crcului”, in 1969, era de a schimba climatul politic din Europa, favorabil atunci stangii, printr-o campanie de propaganda finantata in secret de cercurile cu interese petroliere”(Brian Crozier presedinte al „Cercului” intre 1971 si 1985, in „Free Agent”,Harper-Collins, 1994).”Cercul” colabora si cu alte structuri clandestine, ca „Reteaua Gladio”, o forta secreta paramilitara a SHAPE (Supreme Headquarters Allied Powers in Europe) din cadrul NATO, care ar fi urmat sa duca „razboiul de rezistenta” in cazul unei invazii sovietice in Occident” (Stephen Dorrill,”Silent Conspiracy”,Mandarin,1993).
Rolul „Cercului Pinay” era, totusi, sensibil diferit fata de cel al organizatiei paralele „Bilderberg”. In timp ce „Bilderberg” fixa politica „Noii Ordini Mondiale”, fiind mai mult un grup de discutii, „Cercul” intervenea in transpunerea acestei politici prin „actiuni directe”. Acesta este si motivul pentru care, in „Cerc” prevalau ofiterii de informatii din diverse tari occidentale, generalii NATO, si bancherii legati de dreapta politica, pe care o sustineau prin finantari”.(Robert Eringer, „Global Manipulators”, Pentacle Book, 1980).

Prim-ministrul suedez Olof Palme devine “victima schimbarii”

Socialist si membru de frunte in “Uniunea Internationala a Studentilor” (UIS) – una dintre organizatiile de front a URSS, cu sediul la Praga, finantata de KGB – premierul social-democrat Olof Palme, intrase in atentia “Sectiei 03” din SAPO (serviciul secret suedez) pentru legaturile sale cu serviciile secrete sovietice. Fiind un critic inversunat al razboiului din Vietnam, Olaf Palme oferise “refugiu” “dezertorilor” americani iar colaborarile sale cu UIS care i-a sustinut pe nord-coreeni in razboiul cu Statele Unite, care luptase contra “Planului Marshall” si care ducea o ofensiva vadita impotriva primelor structuri ale Europei Unite, l-a asezat in final si pe lista “neagra” a “Cercului”. Seful din UIS al “Sovietului Studentilor si Aspirantilor Straini din URSS” era Alexadr Selepin, viitorul presedinte al KGB (1958). La 28 februarie 1986 aproape de miezul noptii, la Stockholm, in timp ce se intorcea de la teatru cu sotia sa, insotit de o singura garda de corp, Olof Palme a fost impuscat de doua ori in stomac iar sotia sa in spate. Desi a fost transportat urgent la spital medicii nu l-au mai putut salva, Palme ajunsese mort. Fusesera impuscati de doi barbati inarmati care au disparut ulterior fara urma. Sotia sa, Lisbet Palme a suferit o interventie chirurgicala dar a fost salvata. Cotidianul suedez “Dogens Nyheter”, dezvaluia in 1987, ca SAPO prin “Sectia 03” fusese implicat in asasinarea prim-ministrului Olaf Palme. Se pare ca Olaf Palme fusese pus la curent de catre KGB cu amploarea traficului clandestin de arme al SAPO cu Iranul, informatie care ar fi putut afecta direct relatiile de afaceri ale “Cercului”. Amenintarea era una serioasa in conditiile in care, ulterior, “Cercul Pinay” s-a implicat si in furnizarea de echipamente militare pentru regimului Saddam Hussein din Irak. Operatiunile de contrabanda cu armament s-au desfasurat in timpul razboiului dintre Iran si Irak (1981-1988), cand Statele Unite si Occidentul il sprijineau pe Saddam, impotriva regimului fundamentalist de la Teheran. Doi dintre membri Cabinetului “Margaret Thatcher” erau si membri ai „Cercul Pinay”, este vorba de Jonathan Aitken (secretar de Stat pe atunci in ministerul Apararii) si Paul Channon (secretar de Stat la Departamentul Comertului si Industriei). Acestia au facilitate in acea perioada, traficul de arme cu regimul Saddam Hussein. In aceste conditii “Cercul” reusise un joc dublu, dar aceasta “miscare” afecta direct interesele Moscovei.
(foto: Olof Palme, Lisbet Palme si Fidel Castro -1975)

Strategia Marelui Imperiu

Andropov si KGB (directoratul I – PGU) pusese la punct strategia URSS inca din 1984 si urmarea o tinta precisa. Planul lui Andropov a fost pus in practica de Gorbaciov, iar scopul a fost creionat de o declaratie a lui Jean-Francois Deniau, membru al Consiliului Europei, care a apreciat: „Uniunea Sovietica isi propusese drept scop acela de a pleca, pentru a ramane” (articolul „Les marches lointaines de l ‘Empire partir pour rester”, in Jean Marie Benoist „Apres Gorbatchev”, Paris, 1990, p.137). „In partida sa de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale”(Lev Nevrozov, „The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment”, Midstream,1990, p.1).
Erich Honecker, liderul comunist est-german, a confirmat ca a existat o strategie pe termen mediu si lung a KGB-ului si a evocat „o scurta vizita a lui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre in toamna lui 1984, adica inca in timpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut de acord asupra faptului ca totul trebuia sa se schimbe, in Uniunea Sovietica si in alte parti”(Erich Honecker, interviu acordat televiziunii germane DSF,10 octombrie 1990, orele 20:15). La 21 noiembrie 1990, Honecker dezvaluia, politica „Casei comune si europene” a lui Gorbaciov, intr-un alt interviu: „Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatul unei manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramana in umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt altceva decat plevusca. Ne aflam in prezenta unor schimbari extrem de importante, care nu au aparut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme, la scara europeana si chiar mondiala. (…) Reunificarea Germaniei trebuia sa fie considerata ca o contributie la construirea Casei Europene (Uniunea Europeana) si, data fiind situata actuala, lucrul acesta nu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG” (Erich Honecker,interviu, ziarul „Berliner Wochenpost”, 21 noiembrie 1990). Aceasta este una dintre cele mai importante dezvaluiri facuta de stapanul STASI. Nu intamplator Honecker vorbeste de schimbari planificate de multa vreme, nu numai la scara europeana, ci si la nivel mondial. In acest context viitoarea “uniune” a stetelor europene devenise o necesitate atat pentru Germania si Franta cat si pentru Rusia.
(foto: Erich Honecker)

“Fulgerul” de la Berlin

La mijiocul anilor ’80, KGB-ul a creat la Berlin o antena (rezistenta) ultasecreta, codificata Luci (Fulgerul), care actiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, si care nu avea nici cel mai mic contact cu STASI. Singurii care cunosteau existenta acestei “unitetati” erau cei din Diviziei a IV-a a KGB-ului si cativa din membrii Statului Major de la Moscova, cum ar fi generalul Anatoli Novikov. Grupul Luci organiza manifestatii de strada, unele insumand cate 100.000 de oameni, cu, caracter anticomunist si chiar antisovietic, desigur, pentru o acoperire cat mai buna a operatiunilor. Misiunea grupului Luci era una foarte precisa: “restructurarea peisajului politic est-german, pentru pregatirea reunificarii” (Raif Georg Reuth, Andrea Bonte „Das Komplott”, Munchen, 1993, p.210 si urmatoarele) Germaniei, negociate de Kohl cu Gorbaciov prin pactul de la Geneva, din septembrie 1990. Un alt scop al manifestatiilor era eliminarea din viata politica a liderilor interimari, ca Hans Modrow. Este interesant de mentionat aici faptul ca, prin implementarea unei strategii similare, au fost “maziliti”, dupa evenimentele din decembrie ’89, aproape toti liderii partidelor traditionale din Romania.
(foto: Helmut Josef Michael Kohl -1989, Krzyzow)