Fără categorie

Ministrul Funeriu s-a întâlnit cu ministrul francez al Educaţiei, Luc Chatel

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul Daniel Petru Funeriu, s-a întâlnit joi, 27 octombrie 2011, la Paris, cu omologul său, domnul Luc Chatel, ministrul francez al Educaţiei Naţionale, Tineretului şi Vieţii Asociative. În cadrul discuţiilor, domnul Luc Chatel l-a felicitat pe omologul său român pentru reformele întreprinse în domeniul educaţiei. Domnia sa a remarcat faptul că sensul reformelor este acelaşi în Franţa şi România şi, în context, a subliniat faptul că şi Franţa trece printr-un proces de reformă profundă a educaţiei.
Ministrul Daniel Funeriu a salutat rolul pe care sistemul educaţional francez l-a avut în formarea sa şi a subliniat că „tradiţiile sunt foarte importante, iar forţa tradiţiilor trebuie să ne dea curajul de a face schimbări. Lumea se află în continuă schimbare, tehnologiile sunt tot mai perfecţionate, realitatea socială este din ce în ce mai complexă. Sistemul educaţional trebuie nu numai să se adapteze la toate aceste noi provocări c…

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul Daniel Petru Funeriu, s-a întâlnit joi, 27 octombrie 2011, la Paris, cu omologul său, domnul Luc Chatel, ministrul francez al Educaţiei Naţionale, Tineretului şi Vieţii Asociative. În cadrul discuţiilor, domnul Luc Chatel l-a felicitat pe omologul său român pentru reformele întreprinse în domeniul educaţiei. Domnia sa a remarcat faptul că sensul reformelor este acelaşi în Franţa şi România şi, în context, a subliniat faptul că şi Franţa trece printr-un proces de reformă profundă a educaţiei.
Ministrul Daniel Funeriu a salutat rolul pe care sistemul educaţional francez l-a avut în formarea sa şi a subliniat că „tradiţiile sunt foarte importante, iar forţa tradiţiilor trebuie să ne dea curajul de a face schimbări. Lumea se află în continuă schimbare, tehnologiile sunt tot mai perfecţionate, realitatea socială este din ce în ce mai complexă. Sistemul educaţional trebuie nu numai să se adapteze la toate aceste noi provocări ci trebuie să le anticipeze„.
Ministrul român al Educaţiei i-a prezentat omologului său francez principalele etape ale actualului program de reforme din educaţie – alcătuirea Comisiei Prezidenţiale, elaborarea Pactului pentru Educaţie şi, în final, a Legii Educaţiei Naţionale – şi a subliniat elementele de forţă ale Legii Educaţiei Naţionale (LEN). În context, domnul Daniel Petru Funeriu a subliniat faptul că LEN este doar partea vizibilă a aisbergului şi că unul dintre punctele nodale ale reformei, în faţa căruia se află acum educaţia din România, este schimbarea conţinuturilor. „Acum este timpul acţiunii„, a spus ministrul Funeriu.
Cei doi miniştri au căzut de acord asupra necesităţii unor acţiuni comune, inclusiv pentru reinserţia şcolară în cele două ţări a copiilor din familiile de rromi: „Dacă vrem cu adevărat să soluţionăm problemele educaţionale legate de populaţiile vulnerabile trebuie să înţelegem că vremea acţiunilor individuale a trecut iar acum este momentul unei acţiuni comune bine structurate. Sunt convins că această vizită este începutul unor acţiuni comune concrete”.
În finalul întâlnirii ministrul Daniel Petru Funeriu i-a adresat domnului Luc Chatel invitaţia de a vizita România. Demnitarul francez a acceptat cu bucurie invitaţia, detaliile vizitei urmând să fie stabilite în viitorul apropiat.

BIROUL DE PRESĂ

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top