Comisia Europeană

Mihăiță Talent, tânărul de la casa de copii care a păcălit o țară întreagă cu „drama” sa

Ștampile cu stema României, „angajări” la Parlament și articole de presă furate.

Un tânăr de la casa de copii și-a depășit condiția și a reușit să fondeze o asociație umanitară și chiar un ziar, deși suferă de epilepsie și are și certificat de persoană cu handicap. Supranumit Mihăiță Talent, tânărul nostru știe chiar și să cânte și este foarte implicat în ajutorarea semenilor.
Aceasta este, pe scurt, povestea romanțată a lui Mihai Căldăraru, cu care el a apărut în câteva emisiuni TV și în mai multe ziare, reușind să convingă mai mulți oameni de afaceri să îl sprijine în demersurile sale.

Un articol de Mihai Răzvan ROTARU

La o privire mai atentă, ziarul Mic News (ca și siteul micnews.ro, închis temporar chiar de către Căldăraru după ce jurnaliștii DEZVĂLUIRI și-au găsit acolo propriile articole sub alte semnături) este plin de articole furate din diverse publicații, iar reprezentanții Asociației Europene pentru protecția Copilului și drepturile Omului (în care Mihăiță Talent este vicepreședinte) se dau drept angajați ai Parlamentului României! Am reușit, de asemenea să descoperim faptul că Mihai Căldăraru a deținut în numele asociației sus-numite o ștampilă cu stema României, fapt interzis de lege!

Angajați ai Parlamentului!?

După ce au fondat asociația, în 2011, reprezentanții ei au înscris-o pe siteul Camerei Deputaților din Parlamentul României. Este vorba de un instrument formal creat de Parlament, care permite ONG-urilor înscrise să participe la unele dezbateri publice. Conducerea Asociației, care apare pe siteul Camerei Deputaților, este următoarea: Marin Florica – Președinte, Olteanu Cristian Daniel – Vicepreședinte, Olteanu Raluca Maria – Secretar General, Mihai Căldăraru – Director Voluntar, Direcția Generală Pentru Protecția Copilului. Cum funcția de „Director Voluntar” sună în sine foarte ciudat, rămâne să adăugăm că Direcția Generală Pentru Protecția Copilului este o instituție a statului, cu care tânărul nostru de la casa de copii nu are nicio legătură! Cum a putut să apară o astfel de aberație pe siteul unei camere a Parlamentului? Probabil din vina unui funcționar care își face munca mecanic.

Ștampilă cu stema României!

O dată înscriși în această listă, membrii ONG-ului (în care ulterior Mihai Căldăraru a devenit vicepreședinte interimar, în locul Ralucăi Olteanu) au început să ceară sponsorizări, pretinzând că reprezintă Parlamentul României! Cel puțin așa susțin mai multe postări pe diverse siteuri. Atât Căldăraru, cât și Florica Marin au negat vehement aceste acuzații, pretinzând că sunt victimele unei răzbunări. Contul de Facebook al celei din urmă îi contrazice însă.  
Florica Marin a menționat acolo că lucrează la Camera Deputaților (văzându-se deconspirată, Florica și-a schimbat caracteristicile contului, pretinzând acum că este bucătar – șef la un restaurant din Corfu – Grecia, deși locuiește în București)!
Așa cum scriam mai sus, reprezentanții asociației au deținut o ștampilă cu stema României, pe care au confecționat-o pentru Mihăiță Talent, cu numele și CNP-ul acestuia. Acest lucru a fost recunoscut într-o discuție telefonică chiar de către vicepreședintele Cristian Daniel Olteanu: „Am făcut acea ștampilă împreună cu mama mea (Raluca Olteanu – n.red). Ni s-a solicitat să o anulăm, că nu este legal cu stema României și am anulat-o. Care este problema? Ea a fost anulată, la judecată. Ștampila era personalizată cu asociația noastră, pe numele lui Mihai Căldăraru, ca să nu mai semneze. Folosea ștampila în locul semnăturii. Unde am făcut ștampila?… Dar nu trebuie să vă dau eu asemenea explicații”!

Articole furate din diverse publicații

În paralel, Mihăiță Talent și-a făcut propria asociație, Mic News, pe care o conduce (este director), împreună cu alte două persoane. Totodată, el a folosit o ștampilă cu numele său, împreună cu titulatura Inspector Resurse Umane.
Tânărul „întreprinzător” a fondat apoi un ziar on line, www.micnews.ro, precum și o revistă cu același nume, pe care o distribuie gratuit. După propriile afirmații, Mihăiță Talent a reușit să convingă un controversat om de afaceri arab să îi susțină proiectul. Siteul agenției de presă de stat Agerpres a publicat recent un articol despre ziarul Mic News, articol în care Mihăiță Talent se plângea că din luna martie nu va mai avea susținere pentru a tipări ziarul (chiar el ne-a mărturisit că în prezent publicația este editată și printată pe cheltuiala acționariatului de la cotidianul România Liberă) și făcea un apel la posibili sponsori.
De ce o agenție plătită din bani publici promovează un demers jurnalistic privat, rămâne un mister. Poate că redactorul respectivei agenții s-a lăsat sedus de povestea acestui ziar „realizat  de jurnaliști voluntari, care prezintă anchete sociale realizate de reporteri care lucrează voluntar” și condus de un tânăr ce a trecut pe la casa de copii și care „trăieşte dintr-o pensie pe caz de boală de 230 de lei, dar asta nu îl împiedică să fie un reporter entuziast”.
Noi însă nu ne-am lăsat seduși de această poveste lacrimogenă și am reușit să găsim câteva pagini are ziarului. În locul anchetelor sociale în sprijinul cetățenilor aflați în suferință, am găsit articole despre afaceri dubioase ale unor politicieni sau reglări de conturi între clanurile interlope. Am mers mai departe și am descoperit că toate aceste articole fuseseră copiate cuvânt cu cuvânt din diverse publicații centrale și locale!   
Cu ajutorul acestor instrumente, cele două asociații au trecut la treabă: și-au făcut o bază de date cu cazuri sociale pe care le prezintă (alături de povestea lacrimogenă a lui Mihăiță Talent, abuzat la casa de copii) pe o rețea de siteuri construite în acest scop. Câți bani au adunat acești oameni și ce procent a ajuns la cei în numele cărora i-au strâns… este treaba instituțiilor statului să cerceteze!

„Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană !” (Filantropica, 2002. Regia: Nae Caranfil)

http://www.youtube.com/watch?v=T1tCr9Ar9n4

http://www.youtube.com/watch?v=e_BZBExShvw

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top