Actualitate

Microbuze verzi pentru transportul elevilor din orașul Negru Vodă. Primăria va înființa o stație de reîncărcare pentru ele

Consiliul local al orașului Negru Vodă a aprobat delegarea dreptului de depunere a Cererii de finanțare a proiectului „Dotarea cu microbuze electrice pentru elevi a unităților de învățământ preuniversitar care funcționează în localitățile eligibile de pe raza Județului Constanța„ Componenta C15 : Educație, Investiția 10: ”Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea  de microbuze verzi”, finanțat din bugetul Ministerului Educației, prin Programul Național de Redresare și Reziliență către UATJ Județul Constanța – Consiliul Județean Constanța.

Totodată, aleșii locali din Negru Vodă au aprobat transferarea dreptului de proprietate cu titlu gratuit, pe durata implementării proiectului, pentru toate bunurile achiziționate conform prevederilor proiectului, cu scopul utilizării acestora, exclusiv, pentru activitățile cu elevii/copiii.

Nu în ultimul rând, Consiliul Local a aprobat „realizarea și amplasarea unei stații de încărcare pe teritoriul administrativ al orașului Negru Vodă, județul Constanța cel mai târziu la data de 31.12.2024.”

„Orașul Negru Vodă se angajează să asigure, pe o perioadă de minim patru ani, resursa umană (șofer), costurile de reparații și întreținerea microbuzelor precum și costurile de alimentare. La finalizarea perioadei de implementare a proiectului, dreptul de proprietate asupra bunurilor achiziționate va fi transferat cu titlu gratuit către UAT Negru vodă, județul Constanța”, se arată în Hotărârea de Consiliu Local.

Perioada de implementarea a proiectului se încheie după perioada de  finalizare a tuturor achizițiilor.

Primarul orașului Negru Vodă, Petre Urziceanu, a fost mandatat să ducă la îndeplinire prevederile acestei hotărâri de Consiliu Local.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top