„Dacă încă îți sunt cerute dosare cu șină, diverse alte obiecte de papetărie sau copii după documente, trimite-i prefectului o sesizare cu situația întâmpinată.
4 iulie 2023 este ziua în care am trimis în istorie un simbol puternic al birocrației excesive care caracterizează serviciile publice din România. Puternic ancorat în realitățile noastre cotidiene, devenit aproape obiect de patrimoniu național, dosarul cu șină nu va dispărea prea ușor fără un efort comun, perseverență și determinare.
România fără Dosar este o campanie prin care transformăm o lege bună într-un model de bune practici la nivel național. Și nu putem face acest lucru decât împreună”, a transmis deputatul liberal Michael Gudu.
Proiectul PNL desființează dosarul cu șină și aducerea la o instituție publică a unor documente emise, în prealabil, de alte instituții ale statului. Astfel, interacțiunea cetățeanului cu statul va fi mai simplă, mai eficientă și mai agreabilă. Legea 9/2023 completează un pachet de legi concepute de PNL, ce vizează reducerea birocrației și digitalizarea administrației publice.
„Legea este o victorie a tuturor contribuabililor care s-au lovit de birocrație la aproape fiecare ghișeu de instituție publică. Această victorie în folosul cetățenilor a fost posibilă anul trecut, în Parlament, prin votul responsabil al aleșilor liberali. Legea 9/2023 a fost promulgată pe 4 ianuarie de președintele Iohannis, dar pe 4 iulie s-au încheiat cele 180 de zile în care instituțiile au avut timp să se pregătească pentru aplicarea ei”, a adăugat parlamentarul tulcean.
