Nimeni nu se naste sef. Crestem în umbra parintilor, care ne îndruma primii pasi în viata. Mai târziu, ei ne trimit la scoala, unde trebuie sa ne supunem sistemului, sa ne facem temele si sa ne obisnuim pentru saptamâna de lucru de 40 de ore. Din lantul de evenimente programate a iesit armata, dar s-a devansat astfel momentul în care „o luam de coada” la serviciu. Fiecare om are un tel în viata. Unii vor sa aiba bani, altii vor sa fie faimosi, iar altii vor sa fie sefi. Pentru cei mai multi dintre noi, obiectivul strategic în viata este o situatie materiala confortabila, care sa permita o viata lipsita de griji. Ne antrenam înca din scoala pentru atingerea acestui tel, iar când ajungem sa câstigam un salariu, ne propunem sa promovam, sa încasam mai multi bani si sa devenim „sefi”. Odata atins, acest nivel ierarhic superior, în loc sa aduca dupa sine o schimbare în bine, cauzeaza transformari din cele mai ciudate, ajungând pâna la alterarea caracterului proaspatului sef.
Un articol de RÃZVAN PETRE
Nu am dreptul sa ma plâng, familia mea a avut o situatie materiala multumitoare. Nefiind fortat sa alerg, înca din anii de liceu, dupa un loc de munca, am putut astepta pâna când am prins direct un post de sef. Un sef mai mic, sau macar propriul meu sef. Mi se mai întâmpla sa ma întâlnesc prin oras cu fosti colegi de munca sau fosti subordonati. Posedati, dupa câteva beri, de sinceritatea bahica, acestia îmi marturisesc ca greseam când încercam sa le fac viata mai usoara, când le luam apararea angajatilor si le acopeream greselile, expunându-ma astfel sanctiunilor, inclusiv pecuniare; într-un cuvânt – eram un prost – un sef prost. Genul de sef, sau, mai precis, de sef mic, cu care se obisnuisera, era las, superficial, un animal ghidat de instinctul de supravietuire. Seful mic pe care îl recunosteau ei e tiranic, îti impune, fara a te consulta, sarcini pe care ei însisi nu si le-ar asuma. Nu le duci la îndeplinire, e vina ta; îti reusesc, ei se împauneaza cu succesul, iar tu primesti o lauda mica sau o prima ridicola. Seful mic se angajeaza în fata altora sa faca tot felul de lucruri, pentru ca, odata ajuns la birou, sa te puna pe tine sa le rezolvi. Seful mic promite sa te ajute, dar uita sa o si faca, mai ales ca, oricum, nu are habar despre lucrurile la care s-a angajat. Când se întoarce din delegatie, din concediu sau de la pescuit, seful mic se plictiseste si începe sa-ti caute nod în papura. Când nu reuseste sa promoveze la un ban sau la o functie mai mare, face pe dracu în patru sa te penalizeze, sa te puna sa faci mai multa munca, sau îti mai taie tie din parale. Asa stiu amicii mei ca arata un sef mic.
Dar, în definitiv, asa sunt sefii nostri. Trebuie sa ne descurcam cu ei, sa facem în continuare ce zic ei, sa îi ascultam si sa-i iubim. De ce? C-asa e în tenis…
Dar, în definitiv, asa sunt sefii nostri. Trebuie sa ne descurcam cu ei, sa facem în continuare ce zic ei, sa îi ascultam si sa-i iubim. De ce? C-asa e în tenis…
