Actualitate

Medgidia își construiește un viitor strălucit în handbal. Singurul club din România care oferă prime de joc juniorilor

Juniorii CS Medgidia au învins ieri în deplasare, cu 36-31, pe CS Dinamo București, după ce și la pauză au condus cu 19-17.

„Per ansamblu, meciul a fost bun pentru Medgidia, dar băieții au avut și greșeli individuale. Ne bucurăm că am terminat meciul cu bine și sănătoși. Băieții noștri au avut un meci aproape bun și au reușit să mențină diferența și la final”, a fost analiza lucidă a antrenorului Adrian Georgescu. Așteptările sunt mari, mai ales că echipa estepe primul loc în grupa ei, cu maxim de puncte, și cu șanse foarte mari de a ajunge la turneul final, în primele 8 din ţară.

Din lotul de 16 jucători de la seniori, 8 sunt juniori!

Echipa de seniori a CS Medgidia se află pe locul 7, înainte de al doilea meci al returului play-off-ului de promovare în Liga Zimbrilor. Din păcate pentru hanbaliștii din Medgidia, șansele matematice pentru promovare s-au risipit după eșecul din etapa trecută împotriva CSM Reșița, la finalul unui meci modest.

Obiectivul echipei din Medgidia rămâne astfel promovarea unui număr cât mai mare de juniori la echipa de seniori. Acesta, spune antrenorul Adrian Georgescu, nu este doar un obiectiv contextual, ci principalul deziderat al echipei.

Tineri din Medgidia, fără transferuri din altă parte

„Acesta este obiectivul nostru principal, să promovăm cât mai mulţi tineri de la juniori. De altfel, 8 din cei 16 jucători din lotul de seniori sunt juniori. La noi și juniorii au salarii și chiar și prime de joc, fiind singurul club din România care face asta. În plus, viziunea noastră este să încurajăm copiii din Medgidia să practice acest sport și de aceea nu transferăm jucători din altă parte”, a declarat antrenorul Georgescu pentru Dezvăluiri.

Până acum, această strategie se dovedește a fi una corectă, dacă ne uităm la rezultatele juniorilor de la CS Medgidia.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top