Se povestește că în vremuri pierdute în negura timpurilor, spre miezul nopților, cântecul unui cocoș despica liniștea codrilor Niculițelului, precum bărcile pescarilor din zonă taie noaptea apa adormită, în căutarea peștilor. Ca într-un ritual, cocoșul nostru urca în fiecare noapte pe un pinten stâncos de deal, de unde își lansa chemarea la rugăciune pentru trei sihaștri ce trăiau în grotele dealului, adevărați „pescari de oameni”, cum ne învață Evanghelia după Matei. Cei trei se adunau la chemarea cocoșului pentru a citi împreună slujba de miezul nopții, după care se întorcea fiecare în grota ce îi ținea loc de chilie.
Un articol de Mihai Răzvan ROTARU
Istoria vine și confirmă această poveste, căci prima atestare documentară a unui așezământ religios în acest loc este din anul 1679, când aflăm despre existența unui schit de sihaștri, prădat de invaziile vremii.
O cruce marchează în prezent vârful Dealului Cocoșului. Unii călugări spun că mai aud și acum, în unele nopți, cântecul Cocoșului.
Întemeietorii: Trei călugări ardeleni uniți de o viziune
În anul 7341 de la Facerea lumii (1883), pe vremea ocupației otomane în Dobrogea, trei călugări români ardeleni, Visarion, Gherontie și Isaia, au venit în acest loc și au construit o bisericuță.
Erau mânați de puterea unei revelații comune ce i-a condus de la Mănăstirea Neamțului la Muntele Athos și, în final către aceste locuri binecuvântate.
Cum cârmuitorii musulmani ai acelor vremuri nu au permis un nume creștin pentru mănăstire, călugării și-au botezat ctitoria Cocoș, după numele dealului din apropiere, în amintirea sihaștrilor.
Prima biserică a fost din pământ și nuiele împletite, fără turle și clopote, tot din cauza opoziției autorităților musulmane, care nu au acceptat să fie o construcție de piatră. Au îngăduit însă existența mănăstirii și mai târziu s-a construit aici o biserică de piatră, cu ajutorul unui mocan ardelean înstărit care s-a călugărit și a donat așezământului întregul său avut.
Locul primului lăcaș de cult se poate vedea în parcul de lângă actuala biserică, căci este însemnat printr-un monument.
Chiliile din 1862, în stil oriental, sunt declarate monument istoric
Astăzi, mănăstirea înconjurată de păduri de tei, are aspectul unei fortificații, cu chiliile construire în jurul bisericii monumentale, în formă de cruce, cu o 
clopotniță impunătoare, înaltă de 30 de metri.
Se mai păstrează încă chiliile din 1862, anul în care întemeietorul Visarion a trecut la cele veșnice. Sunt construite în stil oriental și poartă denumirea de „casă turcească” sau „casă dobrogeană”. Au fost construite din cărămidă cu cerdacuri din lemn de stejar, acoperite cu olană, cu un singur etaj. Aflăm că sunt locuite și în prezent. În 1959 au fost declarate monument istoric. Biserica este construită din piatră și a fost sfințită în 1916. Absidele din naos sunt adânci și foarte largi. Naosul se delimitează de pronaos prin doi stâlpi voluminoși, câte unul pe fiecare parte, lipiți de zid. Are un pridvor închis în care se intră printr-o ușă masivă în doua canaturi, înaltă, cu geam în partea superioară. Are al doilea pridvor deschis, susținut de șase coloane masive.
{youtube}3a2wC2O9Kck{/youtube}
{youtube}HFyC227hZik{/youtube}
Pictura inițială a fost lucrată de un meșter italian, pe nume Francesco de Biasse, originar din Florența. Din păcate, această pictură nu s-a păstrat. Pictura actuală, cu adevărat unică, este realizată în tehnica mozaic de Murano pe fond de aur de 24 karate, în stil neo-bizantin. Pictura a început în anul 2006 și s-a lucrat la ea cu intermitențe, mai ales iarna, pentru că vara sunt mai mulți pelerini și se fac și slujbe în biserica mare (iarna, din economie, se slujește într-un paraclis). Registrele picturale sunt alese din erminia bizantină. „Am ținut să evidențiem și sfinții români ce au legătură cu Dobrogea. De pildă, la absida dreaptă avem o temă de compoziție nouă: Mântuitorul stând pe tron și cei patru sfinți martiri ai mănăstirii mijlocind rugile noastre, iar pe absida stângă o avem pe Maica Domnului alături de alți sfinți locali, Epictet și Astion (cu moaștele descoperite la Halmiris-Dunavăț)”, ne spune gazda noastră, Părintele Secretar al mănăstirii.
Odorul Mănăstirii este racla cu moaștele Martirilor de la Niculițel
În interiorul bisericii mari se află la loc de cinste moaștele martirilor Zotic, Atal, Camasie și Filip. Au fost aduse în biserica mănăstirii pe 17 ianuarie 1973, după ce au fost descoperite la Niculițel, într-o criptă, sub o bazilică datând din creștinismul primar. Prezența lor aici atestă vechimea creștinismului în zonă.
Părintele consideră că toate ipotezele converg către ideea că cei patru sfinți au fost localnici, cu toate că numele lor sunt două grecești și două latine: „Cel mai probabil au fost soldați în armata romană, poate chiar misionari creștini. Unii zic chiar că Zotic ar fi fost preot pentru că este menționat mult mai mult. Data lor de martiraj s-a avansat a fi 4 iunie, anul 303, când Dobrogea era sub stăpânire romană”.
Muzeul cu obiecte de patrimoniu va fi gata în această vară
În prezent, corpul de chilii din partea de nord-est este în curs de reabilitare. „Lucrările probabil că vor mai dura, mai ales pentru că avem de-a face cu un ansamblu monument istoric, categoria A și trebuie să respectăm anumite reguli de restaurare. Banii vin din partea Secretariatului de Stat pentru Culte din cadrul Ministerului Culturii”.
Mănăstirea are și un muzeu în curs de amenajare, ce va fi gata în această vară. Colecția conține obiecte de patrimoniu: icoane, carte veche, obiecte de cult.
În prezent, în mănăstire trăiesc 28 de viețuitori, între care șapte preoți, trei diaconi, patru monahi și restul frați. Cei mai tineri monahi au 25 de ani și cei mai bătrâni aproximativ 80 de ani. Media de vârstă este de 50 de ani. Programul slujbelor este cel obișnuit în mănăstirile ortodoxe: cele șapte laude și Liturghia, zilnic.
Turiștii se pot caza și pot servi masa pregătită cu ingrediente ecologice
Părintele Secretar consideră că mănăstirile trebuie să fie deschise față de cei care vin să le viziteze: „Monahii se retrag din lume, dar vine lumea peste ei.
Călugării sunt oameni obișnuiți ce petrec mai mult timp în rugăciune, dar trebuie să aibă și o disponibilitate în a-i primi pe cei ce le calcă pragul. Mănăstirile au fost mereu în zone retrase, dar oamenii mergeau cu greutățile lor, în căutare de sfat și povață. Unii vin să se închine, alții doar să viziteze, dar oricum pleacă de la noi cel puțin cu un gând bun. Faptul că drumul a fost reabilitat, a făcut ca numărul turiștilor să crească”.
La Mănăstirea Cocoș există posibilități de cazare, contra unei sume modice, grupurile organizate care se programează au și posibilitatea de a servi și masa aici. Bucatele sunt pregătite cu ingrediente ecologice, mănăstirea având grădini și o mică fermă de animale.
Mănăstirea Cocoș se află la aproximativ șase kilometri de Niculițel, județul Tulcea. Șoseaua spre mănăstire pleacă din centrul Niculițelului (de lângă primărie) și a fost reabilitată în cadrul proiectului „Triunghiul Mănăstirilor”.
