Încheiam unul din editorialele precedente prin a spune că Victor Ponta este un premier cu cheiță. În tinerețile sale politice, când el (și nu numai el) credea că nu i se va întâmpla nimic, Ponta a făcut niște greșeli. Acum are dosar, iar când dosarele sunt cheițe, politicienii devin jucării, în mâinile celor care dețin informația.
Din păcate, Ponta nu e singur – zeci, sute de politicieni români de prim rang au cu toții „greșeli ale tinereții” prinse în dosare penale – unele pe rol, altele la sertar.
Un articol de Răzvan PETRE
Mai toți liderii importanți ai partidelor sunt amenințați cu dosare de corupție. Blaga stă de doi ani cu sabia lui Damocles deasupra capului, fiind, cu alți politicieni de prim rang, coleg în dosarul EADS. Dacă acesta stă cumințel în sertare, dosarul Microsoft s-a ițit un pic, atât cât să facă să cadă capetele altor foști sau actuali lideri ai PD-L și PSD. Până și Alinei Ghiorghiu – altfel, un personaj care nu a cochetat (deocamdată) cu funcțiile importante – i s-a agățat de coadă un dosărel privind un contract cu o importantă companie de stat, izbitor de asemănător cu cel pentru care Victor Ponta este acum urmărit penal.
De PSD, ce să mai vorbim?! Dincolo de lista lungă a miniștrilor, parlamentarilor, președinților de consilii județene arestați, urmăriți penal sau doar suspectați, e suficient să te uiți la conducerea partidului. Unde Ponta – urmărit penal și încă prim ministru – îi lasă locul lui Dragnea – condamnat (e drept, doar în primă instanță) pentru fraudă electorală. Nici nu e clar în ce notă ar trebui să luăm această „întoarcere a șefului risipitor”. Va fi Dragnea liderul răscoalei PSD-iste împotriva sistemului DNA-SRI? Sau președintele cu cheiță, care va trage partidul pe linie moartă, în schimbul promisiunii că problemele lui penale vor fi clasate în ultimă instanță? Rămâne de văzut…
Peisajul politic autohton e completat în mod armonios de liderii UDMR – unii dintre ei asociați cu defrișările abuzive, scandaluri de spionaj și corupție.
Acest fenomen a atins și alte sfere ale vieții publice. ONG-iști, jurnaliști și patroni de presă, oameni de afaceri (toți cu potențiale probleme penale) depind de cursul pe care îl vor urma dosarele deschise de varii instituții de forță pe numele lor. Până și Mugur Isărescu – faraonul finanțelor statului – pare să se înscrie pe această linie. În timp ce se adunau acuzele la adresa lui Klaus Iohannis – cum că ar fi retrimis Codul Fiscal la Parlament dintr-un gest politicianist – șeful BNR i-a oferit președintelui, din înălțimea poziției sale de guru financiar, un alibi perfect. Ieșirea lui Isărescu, tardivă și necaracteristică, seamănă mai mult a ordin pe unitate, decât a gest firesc. Noul Cod Fiscal conține tot ce a cerut Isărescu în ultimii ani, bașca – Isărescu personal și-a dat acordul pe el, în urmă cu trei luni. Acum ne spune că „noul Cod Fiscal e inaplicabil!” A luat-o razna șeful BNR? Sau doar face ce i se ordonă?
Practic, toți cei care au deținut în ultimii 10 ani funcții administrative și politice importante, au pe undeva, printr-un sertar, un dosar despre faptele lor nu tocmai cinstite. Care dosar poate fi folosit în două feluri – fie e pus pe tapet la momentul propice, fie e ținut pe postul de garanție că subiectul face ce i se cere.
Au trecut 25 de ani de la Revoluție. Însă lecțiile ei au fost uitate mult mai rapid de-atât.
Spre deosebire de alte state fost comuniste, în România nu am avut lustrație, nu au fost desecretizate public arhivele Securității, nu s-a tras linie între Vechiul Regim și noua orânduire.
Pe baza banilor și dosarelor Securității s-au construit imperii financiare, cariere politice au fost clădite, sau curmate brusc. Dar politicienii au uitat repede. Au căpătat impresia că sunt intangibili, că nu li se poate întâmpla nimic, și că politicul domnește asupra juridicului și serviciilor secrete. Ceea ce ei au perceput ca fiind haiducie, a fost de fapt, o perioadă de acumulare a informațiilor la dosar.
După 25 de ani, jocul s-a resetat. Suntem din nou în acel punct în care s-au strâns averi (vezi cazurile lui Dorin Cocoș și Sebastian Ghiță – trezorierii din umbră, care doar plimbau valizele între contractele publice și partidele politice) și, mai ales, dosare. Puterea – adevărata putere – e în mâinile celor care controlează dosarele. România e acum pe punctul de a rata, din nou, lustrația și desecretizarea dosarelor.
