Politic

Ludovic Orban, președintele PNL: „Salut decizia prin care Roșia Montană a fost inclusă în patrimoniul UNESCO

Peisajul cultural minier Roșia Montană a fost înscris pe 27 iulie 2021 în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia a fost luată, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial în cea de-a 44-a sa sesiune, extinsă, de la Fouzhou, China, ce se desfășoară online în perioada 16-31 iulie 2021.

Salut includerea peisajului cultural minier de la Roșia Montană în patrimoniul umanității! Prin eforturi conjugate ale autorităților și specialiștilor, Roșia Montană trebuie să devină un model de punere în valoare a patrimoniului prin dezvoltarea durabilă a zonei”, a declarat președintele României, Klaus Iohannis.

Acest sit din Carpaţii Occidentali adăpostește „un ansamblu excepţional” de galerii romane datând din secolul al II-lea, ”cel mai important şi mai vast cunoscut”, a subliniat ICOMOS, organismul consultativ al agenției ONU care a recomandat înscrierea sa.

Roșia Montană a fost inclusă și pe lista Patrimoniului Mondial în Pericol „recunoscându-se, astfel, atât vulnerabilitatea sitului cât și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție”.

În luna septembrie a anului 2016, la Paris, situl Roşia Montană a fost inclus pe lista indicativă a UNESCO, un prim pas către lista, mult mai restrânsă, a Patrimoniului UNESCO.

În iunie 2018, Guvernul Dăncilă a stopat procedura de includere a sitului de la Roșia Montană în patrimoniul UNESCO, iar PNL a fost unul dintre cei mai vocali contestatari ai acelei decizii de retragere a dosarului”, spun cei din Partidul Național Liberal.

La începutul anului trecut, Guvernul condus de Ludovic Orban a decis să reia procedura de includere a zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, o notificare în acest sens fiind transmisă pe data de 31 ianuarie 2020.

Ludovic Orban, președintele PNL, a declarată: „Salut decizia prin care Roșia Montană a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. Mă bucur că demersul început în perioada guvernării Partidului Național Liberal, anul trecut, de retrimitere a dosarului către UNESCO, a fost finalizat cu o decizie favorabilă.

Am discutat în coaliție și, la nivel guvernamental, trebuie să existe o strategie de dezvoltare la Roșia Montană. Odată cu includerea în patrimoniul UNESCO, trebuie construiți niște piloni care să permită, cu adevărat, o viață economică și o dezvoltare a acestei zone”.

De asemenea, Ludovic Orban arată că este necesar un plan, pe de o parte de conservare a zonei dar și un plan de dezvoltare pentru locuitorii din zonă, care au nevoie de locuri de muncă și de o activitate care să le permită trăiască decent.”

În același timp, situl a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, recunoscându-i-se astfel atât vulnerabilitatea cât și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție. În acest sens, este încurajată cooperarea internațională și este recomandată invitarea la Roșia Montană a unei misiuni tehnice de monitorizare reactivă pentru a se stabili starea de conservare optimă și un program de măsuri pentru asigurarea ieșirii sitului de pe Lista patrimoniului mondial în pericol. Este astfel deschis drumul cooperării internaționale pentru salvgardarea unei resurse culturale unice în lume, prin valorificarea potenţialului său economic în relație cu dezvoltarea turismului cultural şi de mediu, care însoțesc statutul de sit al patrimoniului mondial.

Despre Roșia Montană-patrimoniu UNESCO

Conform Institutului Național al Patrimoniului (INP), valoarea universală excepțională a Peisajului cultural minier Roșia Montană – cel mai important, extins și divers din punct de vedere tehnic complex subteran minier al antichității romane, împreună cu zonele de exploatare a minereului, zone de locuit, zone sacre, necropole – a fost, astfel, recunoscută pe baza criteriilor (ii), (iii) și (iv) definite de Convenția Patrimoniului Mondial.

O idee care a crescut și a rezistat în ultimele două decenii – datorită comunității științifice naționale și internaționale, instituțiilor de specialitate, comunității locale și societății civile strânse în jurul său și adusă de România în atenția UNESCO – este validată la cel mai înalt nivel, astăzi când țara noastră sărbătorește 65 de ani de la aderarea la Convenția UNESCO”, spun cei de la INP.

Pentru tot acest parcurs, INP adresează mulțumiri Comitetului Patrimoniului Mondial, ICOMOS și echipei sale de evaluare, comunității științifice internaționale care a înțeles valoarea excepțională și a sprijinit documentarea și demersurile pentru înscrierea peisajului cultural minier de la Roșia Montană în lista patrimoniului mondial, instituțiilor Statului român care au susținut acest demers și, nu în ultimul rând, tuturor celor care s-au alăturat cauzei salvării și promovării în lume a sitului monument istoric, și care nu au uitat de oamenii locului nici în ultimele zile, după inundațiile de proporții care au lovit zona.

Este o realizare și, în același timp un început de drum, pentru România și toți cei care înțeleg că viitorul este al solidarității și al dezvoltării sustenabile, care nu sacrifică nici istoria, cunoașterea sau spiritul unui loc, nici perspectivele generațiilor viitoare”, conchid specialiștii de la Institutul Național al Patrimoniului.

Reacții după includerea în patrimoniul UNESCO

Compania Gabriel Resources, cea care se judecă acum cu statul român pentru că a fost oprită de la exploatarea minieră a zonei, spune că aplicația și înscrierea UNESCO „sunt în mod fundamental în contradicție cu obligațiile României în temeiul tratatelor sale de investiții în legătură cu investițiile Gabriel, iar aceste acte, împreună cu alte măsuri luate de România, demonstrează în continuare decizia politică a României de a nu aproba proiectul sub nici o circumstanță”.

Eugen Furdui, primarul din Roșia Montană, crede că decizia UNESCO nu aduce beneficii nici pentru locuitori, nici pentru țară. „Beneficii, în momentul acesta, nu va aduce comunității, decât greutăți, adică obligativități în plus, în ceea ce privește reconstruirea și renovarea unui imobil”.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top