Deputatul Lucian Lungoci consideră că Mihai Lupu a repartizat pe criterii politice sumele necesare localităților din județ, încălcându-și astfel jurământul de la depunerea candidaturiii, atunci când a afirmat că va face tot ceea ce stă în puterile şi priceperea sa pentru binele tututor locuitorilor judeţului Constanța. Lungoci afirmă că această distribuire incorectă arată disprețul președintelui CJC, Mihai Lupu, față de locuitorii comunităților ce nu au votat în 2020 candidați liberali.
„În calitate de secretar executiv al PSD Constanța, de parlamentar și, nu în ultimul rând, de locuitor al acestui județ nu pot să asist impasibil la măgăria politică pusă la cale, din nou, de conducerea Consiliului Județean Constanța.
Cu “înțeleaptă” gândire administrativă, președintele CJC Mihai Lupu repartizează sumele necesare localităților din județ pe criterii evident politice. Acolo unde acestea sunt conduse de primari PNL, Mihai Lupu a umplut visteria UAT-ului, în timp ce localităților în fruntea cărora se află social democrați le sunt alocate aproape ZERO ( 0) lei. Într-un profund dispreț față de locuitorii acestor comunități doar pentru că nu au votat, în 2020, candidații liberali.
De toată jena este și că președintele CJC își încalcă propriul jurământ, depus la momentul instalării în funcție. “Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor judeţului Constanța. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!”, recita, la acel moment, Mihai Lupu. Acum se dovedește că jurământul nu a fost decât niște VORBE GOALE, ce din coadă au sunat!
“Trebuie să aducem prosperitate locuitorilor județului Constanța. … Am promis că voi fi partenerul tuturor oamenilor din acest județ și mă voi ține de cuvânt. Am promis cheltuirea banului public transparent…” mai zicea același președinte de CJC. Toate s-au dovedit niște ZICERI fără nici o acoperire în realitate.
Așa cum se întâmplă acum, când Mihai Viteazu primește 800.000 lei, Cumpăna 50.000, iar Limanu 25.000. Fix cât două salarii de președinte de Consiliul Județean!
Care au fost criteriile care au condus la aceste diferențe colosale? Evident cele de coloratură politică! Oare primăria Mihai Viteazu are mai multe proiecte – care necesită cofinanțare – decât celelalte două comune? Nici vorbă! Prima este condusă de primar PNL, în timp ce în Cumpăna și Limanu sunt edili PSD. Și exemplele pot continua…
Lor le pot fi alăturate și cele din noiembrie 2020, moment în care, cu aceeași “înțelepciune” penelistă, Mihai Lupu a repartizat sume necesare UAT-urilor din județul Constanța tot pe criterii politice”, a declarat Lucian Lungoci.