Opinii

Loturi de casă, bază sportivă, parc şi grădiniţă în Poarta Albă

Localitatea Poarta Albă se pregăteşte pentru începerea anului şcolar 2008-2009.

 

Un articol de Sebastian TARCEA

În unitatea de învăţământ din cartierul Via au fost demarate lucrările de renovare. Aici îşi desfăşoară activităţile educative atât preşcolarii, cât şi şcolarii din localitate. Grădiniţa şi şcoala, ale căror spaţii comunicau, au fost separate pentru obţinerea avizului necesar funcţionării. Pereţii imobilului au fost tencuiţi, zugrăviţi, uşile şi ferestrele au fost schimbate, a fost montată încălzirea centrală şi a fost amenajat un grup sanitar nou. Primarul Vasile Delicoti va demara şi un proiect referitor la construcţia unei noi grădiniţe. În acest sens a fost deja identificată o locaţie pentru amplasarea unităţii de învăţământ preşcolar, în centrul localităţii, în spatele parcului. Banii pentru această lucrare vor fi obţinuţi fie prin accesarea de fonduri europene printr-un proiect integrat, care să includă şi realizarea de reţele de canalizare şi apă în comună, sau de la Guvernul României prin Inspectoratul Şcolar Judeţean. Administraţia Locală din comuna Poarta Albă, va demara lucrările de amenajare a unui parc nou în partea de nord a localităţii, unde sunt 380 de loturi de casă, iar investiţia va fi sprijinită cu fonduri de la Ministerul Mediului. Un alt proiect al primăriei din localitate  se referă la amenajarea unei baze sportive în aer liber. Arena va fi amplasată pe strada Gării şi va fi compusă dintr-un teren de fotbal, pistă de atletism, tribune, vestiare cu duşuri şi instalaţie de nocturnă. Actualul teren de fotbal pe care îşi desfăşoară activităţile sportive Asociaţia Sportivă Ştiinţa Poarta Alba a fost modernizat şi va fi transferat către şcoala din localitate.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top