De douăzeci de ani aşteptăm să se ridice o nouă generaţie de politicieni. Nişte oameni noi, care nu au aparţinut reţelei de activişti comunişti şi care pot da o dimensiune cu adevărat europeană şi mondială politicii autohtone. Timpul schimbării a venit, oamenii noi sunt aici. Din păcate, însă, generaţia nouă, cu Victor Ponta şi Crin Antonescu în frunte, nu e tocmai ce ne aşteptam. Într-o epocă a show-urilor de iarmaroc şi a circului televizat, noii lideri politici sunt doar nişte vedete TV, a căror popularitate este la fel de efemeră şi de lipsită de substanţă precum cea a lui Mitoşeru, sau a lui Brenciu, pe vremea când cei doi prezentau jocuri de Bingo.
Un editorial de Răzvan PETRE
Moda liderilor telegenici a fost deschisă de către Traian Băsescu. Înaintea lui, din tiparul politicienilor scorţoşi, cu limbă de lemn si discurs plictisitor, ieşea doar Vadim Tudor. Acesta, însă, căzuse rapid în extrema cealaltă, amestecând politica cu circul şi sfârşind prin a o bagateliza. Pe acest fundal tern şi-a făcut intrarea Băsescu. Încet, dar sigur, el şi-a construit o imagine bazată nu atât pe ipostaze formale (poziţia din partid, funcţia deţinută etc.), cât pe cele informale, în care nu ezita să se afişeze, ori de câte ori avea ocazia. În spatele popularităţii fără precedent, menţinute de Băsescu în ultimii cinci ani, nu se află politicile promovate de el, pe plan intern, sau extern. În fond, dintre politicienii români, Traian Băsescu este cel ce spune cel mai des „Am greşit” – dovadă că e sincer, dar şi că greşeşte adesea…
Odată spart clişeul omului politic experimentat, dar artificial şi distant, partidele au reacţionat, aducând în faţă personalităţi de modă nouă, cu un potenţial sporit de a da bine pe sticlă şi de a mişca resorturile ascunse ale poporului. Lumea politicii gri şi a maşinaţiunilor din spatele uşilor închise a fost dată peste cap, locul ei fiind luat de circoteca televizată, cerută de românii dependenţi de „cutia cu maimuţe”. Schimbarea de mediu a produs, deja, primele personalităţi, primii „oameni noi” ai politicii autohtone. Deşi radical diferiţi de predecesorii lor, aceştia au ca principală calitate, nu o ţinută morală şi profesională impecabilă, ci doar capacitatea de a crea o impresie plăcută unui public.
În momentul de faţă, liderii principalelor partide de opoziţie sunt doi tineri plăcuţi şi înfipţi, eleganţi şi elocvenţi. Dincolo de crusta aceasta, ambii sunt oameni politici cu realizări şi experienţă limitate, ajunşi în fruntea partidelor prin conjuncturi favoarabile, iar nu prin impunerea meritelor proprii. La PSD, Ponta are tot atâtea şanse de a reforma partidul şi de a diminua influenţa liderilor regionali, precum a avut tristul său predecesor. La PNL, fiind preşedinte deja de un an de zile, Antonescu nu a reuşit să-şi convingă subalternii să cânte toţi acelaşi refren, fie că e vorba de participarea la guvernare, sau de sustinerea reală a unei campanii electorale. Ambii par a fi departe de oamenii providenţiali, care să poată schimba ceva în propriile partide, d-apoi în viaţa tuturor românilor!
Trăgând linie, putem spune că avem o nouă generaţie de lideri. Tineri, frumoşi, eleganţi şi inteligenţi, dar lipsiţi de substanţă. Deocamdată, ne mulţumim să savură noutatea şi euforia schimbării. Din păcate, însă, oamenii noi ai politicii româneşti nu sunt tocmai ceea ce ne-am dorit, iar aşteptarea liderilor care să dea o dimensiune europeană şi mondială politicii autohtone se mai amână, se pare, cu încă o generaţie.
