Maicile de la Colilia încearcă să dezvolte un proiect de asistenţă socială. Deocamdată sunt bani doar pentru întreţinerea a două familii
Mireasa şi-a tras peste rochia îngălbenită o geacă albă de fâş, dar tot tremură din toate încheieturile. Să fie de vină emoţiile sau frigul uneia dintre ultimele zile de iarnă? Un godin primitiv din tablă care tuşeşte prin toate articulaţiile un fum înecăcios nu reuşeşte să biruie acele gerului ce se prelinge pe lângă pereţii micului paraclis. Tânărul preot a terminat slujba şi le urează mirilor viaţă fericită, spunându-le să nu uite să mai treacă pe la biserică. Tinerii sunt ţigani din satul Râmnic şi au venit să se căsătorească la mănăstire, însoţiţi doar de naşi, cu o Dacie roşie, aplecată din toate părţile, boţită ca un palton vechi.
Un articol de Mihai Răzvan ROTARU
Patru copii cu hăinuţe colorate care au asistat la slujbă s-au înghesuit în jurul godinului, încercând să fure puţină căldură pentru ei. Maica stareţă Rafaela îi mângâie şi apoi le dă o sticlă de suc de portocale. Copiii ies din bisericuţă şi pleacă agale spre micul sat, înălţat ca din pământ pe câmp, spre vechiul cimitir acum abandonat. Douăzeci de case văruite în alb, trase parcă la indigo, asemenea adăposturilor pentru sinistraţi construite de Becali la Vadu Roşca, au fost ridicate lângă Mănăstirea Colilia.
Promisiunile lui Becali
Pe 21 noiembrie 2006, ÎPS Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului a sfinţit Mănăstirea Colilia, în prezenţa ctitorului, Gigi Becali, cel care a descins în zonă direct din cer, cu elicopter, în uralele mulţimilor de săraci veniţi cu mic-cu mare din satele din jur, că poate pică ceva! În acea zi, Gigi nu băgat mâna în buzunar cum îi e obiceiul, deşi a fost înconjurat de tot soiul de nefericiţi cocârjaţi de nevoi. În schimb, a oferit multe promisiuni.
“Acum două luni au venit la mine două măicuţe şi mi-au spus istoria acestei mănăstiri. Am acţionat pe loc şi vedeţi dumneavoastră, acum am adus materialele şi până de Crăciun eu vă promit că se va sluji în biserică. Acum, pentru că am fost aici şi nu ştiam despre ce este vorba, în toată zona asta va fi o comună mai frumoasă decât a fost. În maximum doi ani de zile, aici va fi una dintre cele mai frumoase comune din ţară, cu ferme cu mii de oi. Voi aduce aici 20.000 de oi din Australia şi voi face ferme de care să se ocupe oamenii din zonă, şi vom face şi un azil de bătrâni. Asta vă promit eu şi am să mă ţin de cuvânt”.
Primarul din acea vreme al comunei Cogealac, Ion Soare, a intrat şi el în caruselul promisiunilor şi a spus că va da terenuri acolo, pentru a-şi face casă, tuturor celor care doresc, din întreaga ţară, 1000 mp de persoană. Lui Becali însă i s-a părut prea puţin. „Lasă, mă, că le dau eu câte 5.000 metri. Cumpăr eu şi le dau cadou la oameni. Ce să facă cu 1000 de metri? 4-5000 de metri, să facă omul o gospodărie ca lumea. Şi aşa aici sunt mii de hectare. O să facă agricultură”.
Proiectul de asistenţă socială e blocat
Au trecut mai mult de doi ani de la promisiunile legate de Colilia. Campania electorală a trecut, Becali ar cam vrea să se retragă din politică, iar primarul Soare nu a fost reales. La Colilia au fost ridicate 20 de case-tip şi cam atât. În două dintre ele locuiesc familii fără adăpost, din Călăraşi şi Galaţi, pe care dramele şi ghinioanele vieţii le-au aruncat de colo-colo, până au ajuns la Colilia. Pentru mai mulţi “asistaţi” nu sunt bani, ne lămureşte maica stareţă.
Criza economică sau alte pricini au făcut ca Gigi Becali să închidă robinetul cu bani, iar “una dintre cele mai frumoase comune din Dobrogea”, cu ferme de oi să nu se mai construiască.
Mănăstirea în schimb a crescut, biserica mare a fost terminată, iar pe cerul neverosimil de albastru al pereţilor interiori s-au aşezaţi cuminţi sfinţii şi îngerii din tradiţia ortodoxă. În locul barăcii în care se slujea în urmă cu un an a fost ridicat un paraclis nou-nouţ, pentru slujbele de iarnă, căci e mai uşor de încălzit, după cum spune maica.
Şapte copii şi mamele lor au primit adăpost la Colilia
Intrăm într-una din casele aşezate în linie, una lângă alta, ca într-o colonie de sinistraţi. O sufragerie, un dormitor şi o bucătărie. Buda e afară. Mobilier cu strictul necesar, o femeie care abia reînvaţă să zâmbească şi copiii ei. Un câine mare şi blănos, oferit de nişte ciobani, o pisică şi câţiva copii se învârt printre rufele agăţate la spălat pe funii, între două case.
Două familii cu copii şi muncitorii ocupă trei dintre case. Este începutul unui proiect de asistenţă socială, unic în Dobrogea. Pentru extinderea lui nu mai sunt însă bani. Din acelaşi motiv a fost abandonată deocamdată ideea unui azil de bătrâni. “Deocamdată casele nu au apă, curent sau încălzire centrală. Avem o centrală eoliană care nu prea face faţă şi un generator pe motorină”, ne explică stareţa Rafaela.
Mănăstirea le oferă celor şapte copii de Colilia tot ceea ce au nevoie: mâncare, haine, rechizite şi… un mediu creştin în care să se formeze: “Părintele Ioanichie îi duce pe copii cu maşina la şcoala din Grădina, iar ei sunt printre cei mai buni la învăţătură. Participă la toate slujbele mănăstirii, fără să îi obligăm. Mamele lor ne ajută la gospodărie şi trăim cu toţii aici într-un mediu creştin”.
Satul părăsit
Dealurile Coliliei ştiu multe poveşti. Mai întâi, aici s-au aşezat germanii, la începutul secolului XX. Cu seriozitatea ce îi caracterizează, şi-au întemeiat gospodării, au “desenat” străzi, au construit edificii publice şi chiar un cinematograf. Cea mai impunătoare construcţie a fost biserica, de rit catolic. O construcţie puternică, cu ziduri groase şi un turn orgolios aşezat în dreapta intrării.
În anul 1942, locuitorii din Colilia au început să plece în Germania, în virtutea unui protocol semnat cu Statul Român. În următorii ani, la Colilia au început să se aşeze români, care au continuat locuirea germanilor. Ei au fost împroprietăriţi cu terenuri şi casele deja existente. Românii au rezistat la Colilia doar până în 1963, când populaţia a început să se retragă spre localităţi mai dezvoltate.
A urmat “un veac de singurătate” pentru Colilia. Străzile au fost năpădite de buruieni, casele s-au năruit şi, încet-încet toată aşezarea a fost înghiţită de pământ. Au contribuit şi localnicii din satele apropiate, care au 
furat de la Colilia tot ceea ce putea fi refolosit: piatră, lemn, fier. Nici biserica nu a scăpat jafului. Acoperişul s-a prăbuşit după ce sătenii au furat grinzile de susţinere şi construcţia s-a transformat într-o fantomă lugubră, ce domină dealurile din jur. Câţiva ciobani fără minte şi-au înjghebat chiar şi un adăpost de animale între ziduri, până când au fost alungaţi de oamenii primăriei.
La început au stat sub cerul liber, între zidurile altarului
Maica stareţă îşi aminteşte cu nostalgie de începuturile mănăstirii. Cele trei vieţuitoare şi-au amenajat un culcuş sub cerul liber, între zidurile altarului. După ceva vreme au reuşit să facă rost de un container în care au adus şi o sobă. Apoi au auzit că Gigi Becali dă bani la biserici şi au hotărât să îşi încerce norocul.
„Am mers într-o zi la domnul Becali, la palat. Nu ştiam unde să îl găsim în altă parte şi l-am aşteptat acolo toată ziua, în ploaie. A venit seara şi i-am spus despre Colilia, i-am arătat şi fotografii. Dânsul a promis că ne ajută şi s-a ţinut de cuvânt”.
Într-adevăr, Becali a tocmit o firmă de construcţii din Tulcea, condusă de un prieten de-al său, care a consolidat biserica, a tencuit-o şi i-a pus acoperiş de cupru.
A urmat apoi construcţia paraclisului, cu hramul Sfântului Gheorghe (cu care îi place lui Gigi să fie comparat) şi un corp de chilii, cu sală de mese şi bucătărie.
Primăria Cogealac a oferit mănăstirii 20 de hectare de teren, iar primarul Cati Hristu a pietruit drumul de acces la Colilia.
