Litoralul românesc

“La DNA am stat 5 minute şi am răspuns la o singură întrebare”

Gheorghe Frigioi, primarul comunei Crucea, despre acuzaţiile din ultima vreme

Primarul comunei constănţene Crucea, Gheorghe Frigioi, a fost acuzat că ar fi “uitat” intenţionat să plătească TVA-ul în urma concesionării mai multor terenuri, în ultimii ani, iar acum primăria ar avea conturile blocate din această cauză. În urma calculelor reprezentanţilor Administraţiei Finanţelor Publice din Hârşova, Primăria Crucea trebuie să plătească statului suma de 65.000 RON. O altă “bilă neagră” pe care administraţia locală a primit-o, are legătură cu o hazna pentru sala de sport şi căminul cultural, încă neachitată. Cireaşa de pe tort a fost pusă însă de primarul Gheorghe Frigioi şi a sa vizită la DNA. Despre acesta s-a spus că ar fi încheiat, în numele primăriei pe care o administrează, un contract inutil cu firma “Geotop 2001”. În realitate, însă, se pare că lucrurile nu stau chiar aşa. Conturile primăriei nu sunt blocate, problema cu haznaua a fost rezolvată pe cale amiabilă, iar vizita la DNA a durat… 5 minute. Vă redăm în rândurile ce urmează, declaraţiile pe care primarul Gheorghe Frigioi le-a făcut pentru ziarul DEZVĂLUIRI, în legătură cu aceste subiecte.

Un articol de Andreea Pavel

 

“Ce să facem dacă trebuie să plătim TVA pe nişte bani neîncasaţi?”

”Blocarea conturilor a fost înţeleasă greşit. Avem poprire pe contul de TVA, de la lucrarea de apă şi pentru vânzările de terenuri, dar am achitat din TVA. Mai avem doar 40.000 de lei de plătit. Toată problema asta a fost provocată de alimentarea cu apă, pentru că noi furnizam apă cetăţenilor şi plăteam TVA-ul pe măsură ce încasam. Ce să facem dacă trebuie să plătim TVA pe nişte bani înainte să îi încasăm? Cât despre contul pe care avem poprire, acesta nu este unul operabil. Noi nu am avut niciodată poprire pe contul operabil, adică să ajungem să nu ne putem folosi de banii pe care îi avem în bancă. Pe de altă parte, a fost vorba de un subcontract cu RAJDP. Am prestat servicii cu utilajele primăriei, s-a emis o factură în valoare de aproximativ 600 milioane de lei vechi. Societatea a fost desfiinţată, iar suma nu s-a mai încasat niciodată”, a explicat primarul Gheorghe Frigioi.

Cât despre controversa iscată de o amărâtă de hazna, edilul din Crucea ne-a declarat: “Când s-a construit sala de sport s-a construit şi canalizarea pentru sala de sport şi Căminul Cultural. Utilităţile trebuiau suporate de Consiliul Local şi Consiliul Judeţean. Din păcate, n-am primit nici un leu pentru asta şi a trebuit să achităm noi, absolut toată suma. Şi aşa am avut datorie la firma care a realizat lucrarea, dar noi ne-am înţeles pe cale amiabilă şi am stabilit o rată lunară pe care să o achităm”, a declarat primarul Frigioi.

 

“Am fost singurul primar care a prevăzut în contract străzile, lungimea şi denumirea fiecăreia!”

 

Pentru nimeni nu mai e de mirare că primarii din Constanţa calcă pragul DNA, mai ceva decât ar călca pragul casei. Şi Gheorghe Frigioi a fost audiat recent, din acelaşi motiv pentru care au fost audiaţi şi mulţi alţi primar din judeţ. Vizita însă, pare să fi fost una de complezenţă: “Am fost audiat de DNA şi am reprezentat singurul Consiliu Local ce a prevăzut în contract străzile, lungimea şi denumirea fiecăreia pe care urmau a se face lucrări cadastrale. Cei de la DNA mi-au spus: Sunteţi singurii care aveţi date exacte privind detaliile contractuale prin anexă la HCL. Anchetatorul mi-a pus o singură întrebare, am stat foarte puţin acolo. M-a întrebat doar dacă mi-a fost utilă lucrarea. Desigur că lucrarea a fost utilă pentru că aveam un proiect pe Măsura 322, de asfaltare străzi. Pe mine nu m-a obligat nimeni să fac acel contract cu firma Geotop, eu am ales să fac pentru că a fost o lucrare utilă. S-au trezit unii să spună că nu le-a folosit la nimic şi uite aşa s-a înţeles greşit totul. Pe de altă parte, eu nu hotărâsc şi nu iau o decizie singur. Eu mă duc la o şedinţă de consiliu şi le propun, consilierii hotărăsc şi acceptă sau nu. Deci nu am hotărât eu, au hotărât consilierii, prin vot. Şi niciodată nu ascult comenzile din exterior. Dacă e folositor sau nu un proiect hotărăşte consiliul, pentru că eu mă duc şi doar le propun. Cred că cel care a reclamat avea o problemă cu Nicuşor Constantinescu”, a conchis primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top