Exclusiv

La Constanța, pseudo dreapta compusă din Stelian Ion și George Muhscină are legături cu construcțiile abuzive ale familiei Panait și cu filorusul Aiftincăi

La începutul lunii august, candidatul USR la primăria orașului Constanța, Stelian Ion, anunța că a intrat în izolare după ce a luat contact cu o persoană depistată pozitiv cu Coronavirus. Ulterior s-a aflat era vorba despre Cristian Gabriel Panait, dezvoltator imobiliar. Deși amândoi au recunoscut că s-au întâlnit, au variante diferite.

Panait a declarat că s-a întâlnit cu Stelian Ion la Olimp, la lansarea candidaturii lui Mohammad Murad. Cei de la USR au transmis printr-un comunicat că înlnirea a avut loc după evenimentul de la Olimp. Specific pentru Stelian Ion să recunoască doar parțial lucruri concrete. Cert este că cei doi au recunoscut că se cunosc, contextul nu mai contează.

Dacă Stelian Ion este cunoscut publicului larg, despre Panait nu se cunosc foarte multe lucruri. El este acționar în mai multe societăți comerciale. Una dintre ele este Black Sea Design, societate care a încercat să construiască un bloc cu P+5 pe Strada Primăverii din Constanța lângă stadionul Farul, pe un teren retrocedat. Reprezentanții Black Sea Design au fost amendați pentru că au depozitat pământul excavat pe terenul de rugby din cadrul complexului Farul.

O altă societate controlată de omul de afaceri este Concept Consult Service, înființată în 2019 și MCF Construct 2000. Tatăl lui Cristi Panait, Ilie, a obținut în 2014 autorizație de construcție pentru un bloc 2S+ P+11-13E pe strada Traian, la numărul 68 A, tot pe un teren ce avea la bază o retrocedare. În 2016, Panait senior a solicitat aviz pentru un P+ 8 în stațiunea Mamaia, careul 51bis, lot 3- proiect D+P+7-8 E. Ulterior, așa cum se practică mai nou la Constanța în mandatul lui Decebal Făgădău, a cerut modificarea certificatului, solicitând mărirea cu încă 20% din suprafață.

În 2019, Ilie Panait a solicitat aprobare pentru un proiect P+15E, în stațiunea Mamaia, pe Strada Lamia nr.16 (în zona cluburilor). Deși avea doar niște schițe, nici vorbă de certificat de urbanism sau autorizație de construcție, pe site-urile cu anunțuri imobiliare existau anunțuri pentru vânzarea de apartamente în imobilul fantomă. Pentru că afacerile familiei Panait merg foarte bine cu Făgădău primar, Panait, tatăl și fiul au hotărât să se implice în viața orașului și au devenit membri în Asociația pentru Salvarea Patrimoniului Cultural Dobrogea (ASPCD) înființată în iulie 2019.

Conform informațiilor de pe site, asociația este ”non profit, neafiliată politic, are ca scop principal recăpătarea identității naționale prin reabilitarea, promovarea și punerea în valoare a monumentelor istorice dobrogene”. Din secțiunea membri aflăm că președintele asociației este Lucian Aiftincăi, vicepreședinții Cristian Gabriel Panait și Antoniu George Beioglu.

Cine este partenerul lui Panait, Lucian Aiftincăi

Președintele ASPCD, Lucian Aiftincăi, vocea subțire a asociației, este conform informațiilor și fotografiilor postate pe pagina personală de Facebook un mare iubitor al Rusiei și al lui Vladimir Putin. Din dragoste pentru ”mama Rusia” și-a botezat și firmele cu nume rusești: Sputnik Imobiliare, Tunuguska Construcții. Fiind coleg de asociație cu Panait, e clar și apetitul lui Aiftincăi pentru afaceri imobiliare.

Pe cine apreciază Aiftincăi pe Facebook

El deține o societate care se ocupă de lifturi -BBD Lift și, mai nou, în 2020 a înființat Tunuguska Construcții, prin care vrea să treacă la operațiuni mai complexe. În schimb, soția lui e deja dezvoltator imobiliar prin firma Sputnik Imobiliare. Ea a obținut de la Primăria Constanța, în 2019, un certificat de urbanism pentru un imobil P+S+3E și terasă circulabilă, pentru un teren situat pe Bulevardul 1 Mai.

Pe lângă afacerile cu lifturi, imobiliare și iubirea pentru Vladimir Putin, Aiftincăi este, așa cum îi stă bine unui dezvoltator imobiliar, președinte al organizației municipale a Partidului Verde, condus de Florin Călinescu. Ba mai mult, pe Aifitncăi l-a luat gura pe dinainte și a spus că îl susține la Primăria Constanța pe Traian Antoniadis, candidat al Uniunii Elene din România. Culmea, după declarațiile lui Aiftincăi, Antodianis a transmis un comunicat de presă prin care preciza că nu are niciun acord politic încheiat cu Partidul Verde. Practic, s-a dezis de Aifitincăi.

Sponsorul USR, partener cu Asociația lui Panait și Aiftincăi

În luna martie, în plină criză COVID19, membrii ASPCD – adică Ilie Panait și fiul său, Cristian Gabriel Panait, Disan Expert, BBD Lift, Tunguska, MCF Construct, împreună cu cei de la Celco, au desfășurat acțiuni de dezinsecție prin oraș. Acțiunea se regăsește pe site-ul celor de la Celco. Dicolo de aspectul umanitar al acțiunii, aceasta arată legăturile strânse dintre cei de la CELCO, care au sponsorizat USR cu 200.000 de lei și construiesc și ei blocuri la limita urbanismului, Asociația lui Aifitincăi și Panait și candidatul USR la Primăria Constanța, Stelian Ion.   

Liberalul rebel Muschină și legăturile sale cu asociația lui Panait

La începutul lunii august, vicepreședintele organizației PNL Constanța, George Muhscina, organiza o conferință de presă în care anunța că demisionează din PNL și candidează independent pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. Muhscină invoca la acel moment un blat între PNL și PSD și chema alături de el membrii dreptei din Constanța. Invitația lui se adresa inclusiv celor din USR. Ce nu spunea în conferința de presă Muhscina este că avocatul Silvia Muhscină, care este cumnata lui, primea în august 2016, de la PSD-istul Horia Țuțuianu, președintele CJC Constanța, un contract de servicii de asistare, consiliere și reprezentare juridică”.

Legăturile dintre tabere ce aparent nu au nicio legătură nu se opresc aici. În decembrie 2019, același Lucian Aiftincăi, în calitate de președinte al ASPCD, invita reprezentații muzeelor din Constanța să solicite consultanță juridică avocatului… Silvia Muhscină, care facea parte din asociație.

Pseudo drepta lui Stelian Ion și Muhscină

Recapitulând, Stelian Ion se întâlnește cu Cristian Panait la lansarea hotelului lui Mohammad Murad dar declară că se știu doar din vedere. Apoi reprezentanții CELCO sponsorizează USR și fac acțiuni anticovid cu Panait și Aiftincăi. Aiftincăi, în calitate de președinte al organizației municipale a partidului Verde îl susține pe Antoniadis, un candidat care poate rupe doar din voturile dreptei, fără nicio șansă la primărie. George Muhscină încearcă să provoace scandal în PNL și acuză că PNL Constanța face blat cu PSD, dar, surprinzător, cumnata sa prestează pentru CJC, condus de un PSD-ist. În plus, cumnata lui Muhscină lucrează și pentru asociația condusă de Panait și Aiftincăi. Întrebarea este cine ”rupe drepta” și cine cu cine face blat?

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top