Se spune că gradul de civilizație al unei comunități e dat și de modul în care aceasta se îngrijește de gestionarea deșeurilor. La acest capitol, județul Constanța a rămas foarte mult în urmă, din păcate. Am realizat un interviu cu șefa Gărzii de Mediu, Steluța Popescu, care ne-a relatat că în mediul rural e jale, multe primării neîndeplinindu-și corect obligațiile. Adică să se asigure că cetățenii respectă legilsația în domeniu, adică să colecteze selectiv cel puțin pe fracțiile uscată și umedă și să nu arunce deșeurile aiurea.
Și mai rău e că pe teritoriul multor localități există depozite ilegale de deșeuri, despre care autoritățile știu și nu fac nimic. Ba chiar, în unele cazuri, chiar primăriile depozitează gunoi acolo, punând în pericol mediul și sănătatea oamenilor.
Steluța Popescu ne-a spus că procentul de recilcare în județul Constanța este sub 5%, în timp ce România și-a asumat față de Uniunea Europeană un procent de 55%!
Acest imaterial de presă face parte din Campania DOBROGEA CURATĂ, un demers jurnalistic al DEZVĂLUIRI, ce scoate gunoiul de sub preș.
